De vorbă cu bunica 🔞

Epilog

Ale:

Cad pe ganduri in timp ce colinda se schimba pe fundal,iar in vreme ce imi pun ideile din cap în ordine,totul in jurul meu incepe sa se estompeze.
Nici un sunet nu se mai aude cand intru in bula mea,iar cand ma hotărăsc cum sa încep,pun pixul pe foaie si scriu prima scrisoare ce e destinata ingerului meu. Incep sa scriu și pentru a nu știu cata oara imi pun sufletul in rânduri,iar la final zambesc in coltul gurii atunci cand termin scrisoarea. Impachetez foaia si o las langa mine pe saltea,dupa rup o alta fila din caiet si o pun deasupra lui. De data asta inspir adanc si privesc preț de cateva clipe lungi liniile trasate pe foaia de dictando,iar cand ma hotărăsc cum sa încep,pixul imi aluneca imediat pe foaie si insir cuvintele pe care mi le dictează atat inima cat si sufletul.
 
„Bunico...
 
Am înțeles in sfarsit ca atunci cand simti si te lași condus de furie,agresivitate si negativitate n-ai cum sa te înalti.
Si-am înțeles ca trebuie sa arzi ca sa scapi de toate vibrațiile joase altfel n-ai cum sa renasti si n-ai cum sa-ti iei din nou zborul fara sa mai cari vreun bagaj in spate.
Am facut-o...si m-a durut...dar ma întreb...oare de cate ori ai ars si de cate ori a trebuit sa te faci scrum ca sa rezisti in Iadul pe care l-ai indurat? Fiindca tu ai dus o viata foarte grea,dar cu toate astea ai avut puterea sa continui sa zâmbești si sa mergi mai departe pe drumul tau. Ai continuat sa fii bună,blândă si calda,chiar daca experientele nu ti-au fost deloc ușoare.
Eu sunt pistol cu apa pe langa tine,dar crucea grea se pune pe umerii celui ce poate sa o ducă,nu? Nu ti se poate da mai mult decat poți indura,asa-i?
Tu m-ai învățat lucrurile astea si sa știi ca nu ma plâng desi am trecut prin destul ce au reusit sa ma dea peste cap,iar in unele momente chiar am simtit nevoia sa fii lângă mine. Daca lucrul asta ar fi fost posibil sunt sigura ca m-as fi mobilizat in a doua secunda. Dar asta e viata...din păcate pierdem pe o parte ca sa putem castiga pe cealaltă.
Dar știi...desi au trecut atatia ani...si desi sunt bine acum,mie încă imi e dor de tine,de vocea ta. De mângâierile tale. De sfaturile pe care mi le dadeai. La vârsta aceea nu le-am înțeles pe multe,astazi mi-ar fi prins bine daca le auzeam la momentul potrivit. Cu siguranta calmul tău si susținerea ta nu m-ar fi lăsat sa clachez. Dar asta sunt încercările vieții,nu? Mereu spuneai ca atunci cand ajungi sa te saturi de toate,ce ai de facut e sa arunci o privire inauntrul tău.
Am facut-o. Exact în momentul in care nu am mai putut m-am uitat în întuneric. Stii ce s-a intamplat? Am ars. Si-am facut-o grav...dar acum sunt in regula.
Nu stiu daca ma vezi...daca stii de mine...habar n-am daca atunci cand te visez chiar e real si într-adevăr exista o conexiune intre noi la nivel spiritual. Nu știu...dar vreau sa-ti spun ca de multe ori pana acum am ajuns sa traiesc si-n bezna,nu doar in lumina.
Știi cine m-a ajutat sa ies din întuneric?
Un înger.
Al doilea inger din viata mea.
De fapt am trei ce imi hrănesc sufletul in moduri diferite. Dar celui de-al treilea,eu i-am dat viata.
Eric e aici,bunico! Iar in cateva luni o sa facă 4 ani si nu vrei sa știi cât e de neastâmpărat! Lucru ce reuseste sa-mi aducă in fiecare zi bateriile pe zero. Iar acum stau si ma întreb....cum de ai putut sa crești atatia copii? Cum de ai putut sa ai si grija de casa,dar in acelasi timp sa mergi si la munca? Ca mie toate mi-au pus capac. Iar eu nu am un bărbat prost asa cum ai avut tu. Pe mine ingerul ma ajuta cu tot ce poate,dar cu toate astea au existat momente când am luat-o pe aratura.
Si stii de ce? Fiindca am vrut sa ma asigur ca e inconjurat de iubire. Am vrut sa simta non-stop protecție. Nu am vrut sa aibă nici macar o clipa impresia ca e al nimenui sau ca nu-mi pasa ori sunt prea comoda pentru nevoile lui. Eu nu mi-am dat voie sa respir decat prin el timp de doi ani si jumătate. M-am daruit cu totul lui si am ajuns sa uit de mine. Un lucru ce m-a afectat,dar care mai târziu m-a intarit si mulțumită haosului din capul meu am devenit mai puternica.
Acum nu-l mai sufoc cu atenția mea. Nu-l mai cocolosesc pana la Dumnezeu si inapoi. Acum mentin un echilibru între iubire și nebunie.
În clipa asta sa stii ca zambesc...fiindca am impresia ca te aud in minte cum imi spui ca multe o sa mai vina,dar toate o sa treacă. Ca el o sa crească,iar eu o sa fiu nevoita la un moment dat sa-l eliberez si mai mult de sub protecția aripilor mele. Si da...ai dreptate,dar sa știi ca mereu am sa pasesc in spatele lui. Mereu am sa fiu acolo pentru el. Nu pot...n-am cum. E puiul meu. O sa fie pentru totdeauna. Atata timp cat eu am sa traiesc,el o sa fie lumina ochilor mei.
Dar revenind la ce îți spuneam de intuneric si de ingerul ce l-am întâlnit dupa tine,sa știi ca el e cel ce reuseste sa-mi îmblânzeasca demonii si sa-mi risipească bezna cu lumina ce radiază din el.
E un suflet atat de bun,bunico...imi pare rău ca nu l-ai cunoscut. Cu siguranta ti-ar fi fost drag de el. Dar vreau sa cred ca știi despre cine vorbesc. Ca in visul acelea în care ne-am întâlnit toți 3,tu chiar nu erai o plasmuire a mintii mele. Sau a lui. Fiindca si acum imi aduc aminte acea secventa pe care am avut-o amandoi in acelasi timp in lumea nemateriala. Un vis a cărui avertisment chiar s-a potrivit cu ce am trait noi la cateva luni dupa ce l-am născut pe Eric.
Am căzut bunico. M-am prăbușit. Eram la un pas sa spulber tot in jurul meu si aproape ca m-am inecat in ape tulburi.
Insa tot el m-a făcut să-mi revin.
Nu m-a obligat si nici nu m-a fortat. Mi-a pus doar o decizie în maini si uite asa m-am remontat mai repede decât as fi putut sa o fac vreodata.
Iar o data cu revenirea mea,am înțeles ca,atunci cand esti un suflet bun,într-un fel sau altul Dumnezeu știe cum sa ia raul de langa tine sau cum sa-l indeparteze daca te hotărăști sa renunti la întuneric. De aceea mie mi-a dat sansa sa fiu iubita de un înger cand am m-am decis sa pasesc pe drumul ce ducea spre nicaieri.
Un înger ce ma face sa-mi para rau ca viata e atat de scurta și nu imi e de ajuns timpul ca sa-l pot iubi îndeajuns.
Dar daca tot am vorbit despre mine,Stefan si Eric...vreau sa iti scriu și despre ai mei. Ca sa fii linistita.
I-am iertat. Intr-un final am reușit sa o fac. Si vreau sa stii ca,învățând sa ma cunosc pe mine,am înțeles și mi-am dat seama de ce au fost si inca sunt toxici. Am înțeles si de ce au ales sa ma crească într-un asemenea mediu.
Fiindca nici macar ei nu sunt constienti de cat de dezechilibrati sunt si nici cat sunt de defecti.
Pentru ei asta e normalul vieții,iar daca ei nu mor în întunericul ce alții l-au creat de cand erau mici in jurul lor,atunci nici eu nu am s-o fac si l-au aruncat asupra mea din pur instinct. La nivel de subconstient cred ca s-au gândit ca prin experientele mai puțin benefice sau negative o sa ajute mult mai eficient la dezvoltarea mea. Ca au făcut rani la randul lor,nu a mai contat sau nu si-au dat seama de lucrul asta,fiindca nici ei la rândul lor nu conștientizează cat sunt de raniti. Dar pentru ei era important ca eu sa devin puternica și sa ma călesc într-atât de mult,incat atunci cand dau de greu sa nu raman la pământ.
Fiindca nedreptățile pe care le-au trait ei,le-au abatut si asupra mea sub o forma sau alta. Daca la ei in casa au văzut oameni ca si-au dat in cap,au facut acelasi lucru cand au ajuns adulți,in loc sa se schimbe,iar toate scenele ce mi-au fost date sa le vad au trezit spiritul justitiar dinauntrul meu.
De asta la mine totul trebuia sa fie corect si ca la carte. De asta eu nu mi-am batut niciodata joc de nimeni. De asta spun verde in fata ce am pe suflet. Fiindca prefer sa lovesc cu un adevar si sa pierd,decat sa mint ca sa castig. De asta nici nu pot ascunde nimic. De asta totul se citește pe fata mea. Si tot de asta mi-a plăcut mereu linistea si disciplina. Asta pana cand a apărut Eric,iar eu n-am mai știut cum sa controlez haosul ce s-a creat in jurul meu. Un haos cu care nu m-am întâlnit niciodată,fiindca mereu mi-am pus toate lucrurile in viata la punct...dar na...un copil e imprevizibil si aduce cu el foarte multe la pachet...insa,trecând peste asta...vorbeam de nedreptate,iar acum vreau sa iti scriu de abandon.
Desi am crescut langa tine,abandonul tot a existat fără ca măcar sa-mi dau seama. Am descoperit rana cand am început sa citesc despre ea.
Dar vreau sa știi ca și lucrul asta m-a intarit. Din cauza acelei rani,am putut sa-mi asum orice risc ca sa fac intr-un final ce vreau. Daca tot ma simțeam a nimănui,iar ea avea o plăcere sa ma pună la pamant prin orice mijloace,m-am ambiționat ca sa reușesc singura.
Acum cand ii spun de lucrul asta si de cele 5 rani ce se formează în copilarie,isi da ochii peste cap.
Cică daca ea n-a mai murit,nici eu n-am sa o fac. Ca nici ei nu i-a fost usor,dar a mers înainte. Adevarat. N-am cum sa zic ca n-a facut-o. Dar a mers înainte fiind la fel de eronata ca cei ce au crescut-o. Si uite asa a reusit sa activeze toate cele 5 rani in mine.
Insa in privința mea a fost bine ca,deși ranile dureau ca dracu,nu m-au împins spre vicii. Am avut cap si-am știut sa aleg ce a fost mereu mai bine pentru mine. Dar asta nu inseamna ca e calea corecta pentru toata lumea. Sau daca eu am putut sa trec peste lucrurile din trecut si n-am murit,e valabil pentru toata lumea. E adevărat ca raul te aduce foarte repede cu picioarele pe pământ,dar tot el te poate trage in negura lui,iar daca nu ai forta sa-i rezisti,te-ai pierdut pe veci.
Ceea ce ma duce cu gândul din nou la o vorba de-a ta din trecut. Una in care imi cereai sa nu ma las cuprinsa nici de intunericul meu,nici de a celorlalți din jur. Sa continui sa fiu un suflet bun,pentru ca de aia mi-a fost ales.
Si uneori am reusit sa ma împotrivesc intunericului,alteori am căzut cu buna stiinta in el. Uneori am călcat pe langa marginea lui si m-am jucat cu el pana cand m-am trezit în bezna. Dar cred ca nu lucrul asta e important. Nu de cate ori am ajuns sa fiu în beznă,ci de cate ori am ieșit din ea si mi-am învățat lecția ca sa nu fac de doua ori aceeași greseala.
Chiar daca in umbre mi-am provocat si mai multe rani,sa știi ca azi mi le port cu mândrie. Fiindca ele imi arata cat de puternica sunt. Ele imi aduc aminte de unde am plecat și unde am ajuns. Si vreau sa-ti spun ca tot in întuneric am învățat ca iubirea e cheia ce deschide portita de scapare.
Iubirea fata de mine,a fost cea care mi-a dat puterea sa ma iert si sa iert ca sa ma pot elibera si sa merg mai departe.  
Fiindca iubirea e capabila sa șteargă orice urma dureroasa a trecutului,sa cicatrizare orice rana si sa te facă sa iti dorești sa fii mai bun. Iar in clipa asta,pot sa-ti spun ca atunci cand privesc in spate nu ma mai doare. Nu mai plang. Ci zambesc,fiindca acum traiesc o cu totul și cu totul alta viata. Tot ce s-a intamplat inainte de Stefan,nu ma mai atinge. De asta vreau sa stii ca nu-mi mai pasa cum isi traiesc alții viata sau ce vorbesc despre mine. Am înțeles ca problema e la ei si ca de fapt vorbesc despre persoana lor. Rautatea este despre ei. La fel și veninul. Cum de altfel e si frustrarea sau invidia ori gelozia. Nimic din ce fac sau zic nu e despre mine. De aceea nu mai simt nici nevoia sa explic cuiva ca exista si alte cai pe care poți merge,in afara de cea care e cea mai ușoară pana la urma,nu? Pentru a face rau n-ai nevoie de nimic. Cand e vorba de bine iti trebuie suflet.
Dar de ce sa-mi consum energia pe niște ființe ce oricum nu o sa inteleaga niciodata pentru ca ele nu sunt capabile sa vadă lumina? Prefer sa-mi vad de treaba mea si sa ma bucur de Raiul ce l-am creat alături de ingerul meu. Restul sa faca ce vor. Fiindca aveai dreptate si am înțeles lucrul asta abia acum mare fiind,de ce nu te bagai in haosul ce era la noi în casa.
Pentru ca tu ai înțeles ca fiecare e răspunzător pentru propriile decizii si acțiuni. Nu trebuie sa-ti spuna nimeni cum sa-ti păstrezi calmul,ori cum sa te manifești sau cum sa gândești ori sa vorbești. Totul depinde in exclusivitate de tine.
Tu ai înțeles ca ei erau fara scapare,fiindca si-au intinat cu foarte mult timp in urma sufletele.
Eu am facut-o mult mai tarziu,dar bine ca am realizat intr-un final lucrul asta,nu?
Oricum...sa știi ca sunt mandra de mine. Pot sa spun ca astăzi sunt un alt om. Sunt o varianta foarte evoluata a mea. Una cu rani inchise,cu demoni arsi si fara umbre.
M-am transformat fiindca mi-am dorit lucrul asta si am reusit mult mai ușor sa o fac cu ajutorul lui. Cu al ingerului ce a continuat sa ma tina strans de mana cand eu nu mai știam pe unde sa o mai apuc și a facut-o chiar si atunci cand incercam sa ma îndepărtez de el.
Am facut multe,bunico...atat bune,cat si rele. Am ranit inconstient sau cu buna stiinta. Dar pentru toate m-am iertat si mi-am cerut iertare. Si sa știi ca toate astea m-au făcut omul ce sunt astazi.
Suferinta m-a schimbat si datorita ei m-am transformat,iar acum nu doar ca sunt împlinită,ci ma simt binecuvântată.
Am mai mult decat am visat vreodata si ma bucur din plin de tot ce mi se intampla.
Am reusit sa dau drumul trecutului,iar acum savurez linistea. Am reușit sa constientizez si sa aleg înțelept,lucru ce m-a făcut sa ajung sa traiesc in echilibru. M-a ajutat sa ma impac cu mine si cu toate deciziile pe care le-am luat. Cu toate intamplarile prin care am trecut. Pentru ca doar experimentand am putut sa ma dezvolt.
Am trecut prin foc si ploi singura sau alături de ingerul meu si uite-ne aici. Suntem inca impreuna si mai sudați decat am fost vreodată.
Nu stiu cui ar trebui sa multumesc pentru sansa ce mi-a oferit-o. Nu știu cui ar trebui sa ma inchin pentru ca ne-am gasit. Dar cuvintele nu o sa poată niciodata exprima toata mulțumirea ce o simt fiindca mi s-a pus norocul in frunte.
Cand eram mica nu vedeam lucrurile asa,dar o data cu trecerea anilor chiar pot sa spun ca raul a avut si-o parte bună in el,iar eu chiar fac parte dintre cei norocoși,chiar daca soarta nu mi-a suras de la bun început.
Datorita felului in care am crescut si m-am format,a gramului de nebunie de care dispun si a norocului,am putut sa trec peste toate. Nu mi-a fost enorm de greu,dar nici foarte usor,insa de fiecare data cand am ajuns la pamant,am putut sa ma ridic. Iar cand m-am inaltat n-am uitat sa fiu om. Cred ca e un lucru esențial în viata oricărui suflet. Sa nu uite sa fie om.
Eu am învățat de la toți. Și de bune și de rele. Dar cel mai mult am facut-o de la tine și de la ingerul meu.
Habar nu am cum de am primit o asemenea sansa ca sa întâlnesc în viata mea doi ingeri,dar multumesc. Ai fost exemplul meu in viata. Femeia ce mi-a demonstrat ca se poate. Cea care nu s-a lăsat si a avut tăria si puterea sa zâmbească pana in ultima clipa a vieții. Si exact asa este și Stefan. Puternic si bun in egala masura.  
Sa știi ca el incă e o enigma pentru mine,iar la un moment dat chiar am avut o perioada in care ma tot întrebam dacă il merit,iar răspunsul e undeva la jumatate.
O parte din mine il merita din plin,cealaltă doar ca sa-i mănânce zilele. Dar mi-a spus ca nu il deranjează,ca reusesc sa compensez intr-un fel sau altul si ca mie cică mi se iartă orice,pentru ca sunt a lui. Sper doar sa nu mai ajung vreodata in punctul in care sa-l rănesc sau sa-l dezamăgesc.
Am facut-o o data atunci cand am luat-o razna și mi-a ajuns. Imi doresc ca aia sa fi fost prima si ultima oara. Fiindca el chiar nu merita. El chiar e un inger pe pamant.
De asta iti si scriu despre el. Ca sa știi ca,deși ai plecat,am primit alt suflet bun cu care sa-mi continui drumul.
Iti scriu doar ca sa stai linistita acolo in cer. Noi aici pe pământ suntem bine,chiar daca o mai dam si de gard.
Te iubesc bunico.
Intr-o zi...dar nu prea curând...sper totuși sa ne reîntâlnim.
Sper sa fie ceva dincolo.
Sper că eternitatea nu e doar un neant de intuneric in care ne uita pe toți pamantul.
Sper ca intr-o zi sa te tin din nou in brate. Sa-ti vad ochii cum ma privesc cu drag și bunătate. Sa iti aud din nou glasul...sa-ti simt îmbrățișările...
Sper...chiar sper ca o sa ne reîntâlnim.
Sper ca atunci cand am sa inchid ochii pentru totdeauna sa ma trezesc de fapt,acasă.
Dar deocamdată raman aici unde exista atat Rai cat si Iad pana cand timpul pentru mine o sa se oprească.
Raman la casa mea de pe pamant. La casa ce reprezinta doua brate ce ma strang la piept,iar între ele se afla un micut terorist.
Fiindca Stefan si Eric reprezinta casa mea.
Ps: scriu o carte despre tine.
Pss: spun in ea tot ce ai însemnat pentru mine si ce suflet bun a pierdut pamantul atunci cand te-ai stins.
Sper ca ești mandra de mine.
Eu cu siguranta sunt ca te-am cunoscut și ca sunt parte din tine.
N-am sa te uit niciodată. Mereu o sa te păstrez vie în amintirile mele.
Sper sa ne mai întâlnim în vise. Doar acolo mai am sansa sa-ti vorbesc si sa te strâng în brate.
A ta...pentru eternitate...
Sandra.”
 
Imi sterg usor lacrimile de la ochi cand termin de scris scrisoarea pentru bunica,apoi o impatur si o pun peste a lui Stefan. Aștept cateva secunde pana cand inima isi revine la normal,dupa mai rup o fila din caiet si inspir adanc.
-Ultima scrisoare...soptesc înainte sa ma apuc s-o scriu.
 
„Nici macar nu știu cum sa încep...probabil cel mai bine e sa o fac în aceeași maniera în care am facut-o dupa 12 ani...așadar...
Buna Max! Sunt beleaua. Fata de la etajul doi ce ti-a mancat noptile si zilele. Iti scriu o scrisoare pentru ca nu vreau sa te mai răscolesc. Stiu ca nu iti e tot una sa vorbești cu mine. Nici mie nu îmi este. De aceea vreau sa iti scriu aici ce am pe suflet.
Deci...Max...
Vreau sa-ti spun ca te-am iubit. Ai fost prima mea iubire,dar am simtit cu mult înainte sa plec,ca nu puteai sa-mi fii tu alesul in viata asta.
Știam ca nu o sa ni se permită sa ne iubim asa cum ne doream. Știam ca lumea ar fi intervenit mereu intre noi,iar eu tot ce-mi doream era sa fiu libera,fericita și linistita.
Tu ai fost primul meu început,dar nu a fost sa fie sa-mi fii si ultimul,iar ceea ce simt nici macar nu știu cum sa-ti explic. E un mix de sentimente. Pe o parte ma bucur ca ne-am cunoscut și ca am trăit o poveste nebuna de iubire. Pe cealaltă imi pare rău că noi nu am avut norocul sa sfârșim impreuna,dar cu toate astea nu pot sa zic ca regret fiindca am pornit pe un drum separat ce mi-a scos in cale un înger. Asadar...sunt cuprinsa de o amestecatura de sentimente ce e o combinație atat de stranie incat nu stiu cum s-o numesc sau s-o definesc intr-un singur cuvânt.
Mai știi cand imi spuneai ca niciodată nu ti-ai dori sa ma uiți?
Ei bine...nici n-ai cum. Nici eu n-as putea vreodata sa o fac,cu toate ca mi-ai urat succes sa o pot face. Dar nu vreau. De ce as vrea sa uit un suflet ce mi-a făcut bine?
N-am sa te uit Max...faci parte din mine. O sa faci exact asa cum ne-am jurat. Pana la sfarsit. Fiindca pe suflet mai am urme de tine și-am sa raman marcata pentru totdeauna cu ele. Dar e in regula...le accept. Fiindca intr-o lume cruda,tu m-ai făcut sa zâmbesc. Tu m-ai iubit in ciuda tuturor barierelor impuse de ai noștri. De aceea ti-am dedicat și prima mea carte. Am scris despre noi fiindca asa cum spuneai și tu,măcar intr-o poveste sa avem un final fericit daca in realitate nu s-a putut.  
Sa existe o varianta în care iubirea chiar daca ajunge sa doara,sa se termine cu "si-au trait fericiți pana la sfarsit si dincolo de el".
Chiar daca iubirea a ajuns sa ne obosească pe amandoi,totuși sa existe si o varianta în care impreuna sa luptam pentru a fi fericiți.
O varianta în care sufletele chiar daca s-au sfasiat,intr-un final tot au găsit o cale sa se reunească.
O varianta în care sentimentele nu se sting si nu raman de domeniul trecutului.
O varianta în care „n-a fost sa fie" nu intra în discuție.
Știu ca ti-a plăcut și-ți mulțumesc pentru sustinere si încredere. Ma bucur ca am reușit sa conturez atat de frumos o poveste în jurul a ceea ce am trait noi doi.
Dar acum a venit momentul sa-mi iau rămas bun de la tine,Max. Ce a fost între noi s-a simțit de vis,dar a trebuit sa plec fiindca nu eram în regula. Nu puteam sa stau intr-o lume plina de intuneric. Nu era ce aveam eu nevoie. Iarta-ma daca lucrul asta te-a făcut sa suferi. Si chiar daca o poveste ca a noastră nu ai cum sa trăiești de doua ori pe acest pamant,asta nu inseamna ca nu poți sa ai parte de o alta mai frumoasa si mai speciala decât a fost a noastră.
Iti mulțumesc pentru ca niciodată nu m-ai judecat. Fiindca,desi te-am ranit,nu ai vrut sa ma pui la pamant. Mi-as fi dorit sa nu te doara atunci cand am plecat fără ca măcar sa privesc o clipa în spate,dar vreau ca nici unul dintre noi sa nu traiasca cu regrete,de aceea imi doresc din suflet sa fii fericit. Sa ramai un om minunat și sa iubești din nou cu adevărat asa cum știu ca sufletul tău e in stare sa o faca.
Sa continui sa fii echilibrat și sa trăiești cu inima deschisa,dar totodată impacata. Fiindca eu am sa o fac desi noua nu ne-a fost scris sa ne fie.
Dar vezi? Amandoi am continuat sa ne scriem povestea pe drumuri separate.
Eu sunt fericita,sper într-adevăr sa fii si tu.
În încheiere vreau sa-ti spun ca-mi doresc sa ai grija de tine și de sufletul tău,iar pe deasupra sa ajungi sa trăiești pana la sfarsit o poveste ce sa te împlinească cu adevărat nu doar pe jumătate asa cum am facut-o eu. Pentru ca știu,acum sunt constienta. Niciodata nu ti-as fi fost de ajuns,Max. Fiindca nu eram în totalitate ceea ce iti trebuia tie,dar cu toate astea stiu ca am lăsat o amintire frumoasa în sufletul tău. Stiu ca atunci cand te gândești la ce am fost noi doi,zâmbești.
Nu știu dacă o sa ne mai întâlnim vreodata in viata asta ca sa-ti pot spune fata in fata ceea ce scriu și aici,dar vreau sa iti mulțumesc pentru tot frumosul ce l-ai adus timp de ani de zile in viata mea.
Amintirea ta mereu o sa-mi aducă zambetul pe buze.
Iti mulțumesc încă o data pentru ca ai făcut parte din povestea mea.
Cu drag...
Beleaua de la etajul doi,ce ti-a mancat noptile si zilele,dar care a fost capabila la randul ei sa te facă fericit in toți anii copilăriei și ai adolescentei chiar daca in afara de sufletul ei nu avea nimic sa-ti dea la schimb. Dar lucrul asta stiu ca a fost tot ce a contat pentru tine. Fiindca am fost singura ce a fost in stare sa te vadă dincolo de învelișul tău.
Cu toate ca noua nu ne-a fost scris sa ne fie,ma bucur ca am avut șansa să te cunosc,Max. Atat pe tine,cat si pe sufletul tău.”
 
Surad cu inima impacata după ce termin de scris,apoi ma ridic din pat si i-au scrisorile. Ies din dormitor,traversez holul,iar cand intru in sufragerie il găsesc pe Eric langa pom.
-Ce faci bebe?il intreb si isi muta ochii de pe trenulețul ce se invarte in jurul bradului.
Raspunde in engleza și imi spune ca se uita la tren,iar cand trec pe langa el,ma aplec sa-l sarut pe creștetul capului.
-Bine măcar ca ai alta ocupație in afara de spartul globurilor,zic,iar chicotitul lui Stefan se aude de pe terasa.
Ma indrept de spate și apuc de usa ce e ușor întredeschisa,apoi ies în frigul de decembrie si pun mana pe bricheta ce o are deasupra pachetului de țigări ce sta pe masa.
-E tradiție spartul globurilor la el,imi spune si surad in vreme ce ii intind scrisoarea.
-Asa-i,raspund,iar el imi zambeste in coltul gurii drept multumire pentru foaia in care știe ca urmeaza sa-mi citească sufletul,apoi ma urmărește cum le ard pe celelalte doua.
Privesc flăcările in vreme ce foile se fac scrum,dupa ma agat de gatul lui imediat ce nu mai rămâne nimic din ele si zambesc larg cand imi simt inima mult mai ușoară.
De parca asta era ultimul pas pe care mai trebuia sa-l fac ca sa ma pot elibera de toate ce a trebuit sa le debarasez de pe umeri de-a lungul anilor.
"Se zice ca fiecare venim cu câte un bagaj atunci cand ne naștem,apoi mai dobândim altele și pe parcurs. Ba de la părinți...ba de la familie...ba de la prieteni și de la toți cei care ii întâlnim pe drum. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa le caram pana la sfarsit in carca noastră. Asta e proba pe care trebuie sa o trecem. Trebuie sa invatam cum sa ne lepădam de ele. Sa invatam din tot ce ni se intampla ca sa putem merge mai departe. Altfel nu o sa putem niciodata pasi pe drumul ce duce spre lumina daca nu aveam sufletul curat. Eu am trecut prin destule si am invatat din fiecare lecție primita în parte. M-am luptat cu mine...cu demonii mei...cu lumea din jur...cu însăși viata si am ajuns acum la concluzia ca toate bătăliile chiar se intampla cu un scop anume. Acela de a ma face mai puternica. De a ma face sa realizez de unde am plecat și unde am ajuns. Pentru ca cicatricile dobandite in toți anii ce au trecut,imi demonstrează ca pot si ca sunt in stare. Ca totul sta in mainile mele si ca viata mi-o croiesc asa cum imi doresc. Iar acum pentru ca am făcut pace in totalitate cu trecutul,pot sa ma bucur din plin de prezent,iar dacă viitorul o sa-mi mai pună bete in roate,n-am sa ma mai stresez. Stiu ca tot ce vine o sa si treaca si-am sa zambesc indiferent de vreme. Pentru ca nu mai inot împotriva curenților. De astazi vreau sa fiu cu adevărat libera. Sa primesc cu bratele deschide atat bunele cat si relele. Pentru ca frumosul se simte minunat,dar stiu și ca de imi e dat sa trec din nou prin rău nimic nu imi e dat sa infrunt la întâmplare."
-Ce zici?intreba in soapta cand bratele lui se strang in jurul taliei mele,iar atingerea calda ma aduce în simturi. Dupa ce adoarme Eric,ne iubim?continua si-l vad cum arunca un ochi spre micutul ce sta pe jos în living si se joaca cu masinutele in jurul trenului ce se tot invarte pe langa brad.
-O s-o facem pana se trezește?raspund in schimb pe un ton provocator si ranjesc in coltul gurii.
-Pana mâine dimineata daca se poate sa știi ca suna foarte bine,mormaie la o suflare distanță de buzele mele.
"Pana in zori chiar suna foarte bine. Si asa e in concediu pana dupa sărbători,iar eu nu merg la minijob pana la jumătatea lui Ianuarie. Deci da...răspunsul clar e un mare Da,dacă teroristul o sa doarmă in noaptea asta pana mâine dimineata."
Chicotesc in urma gandurilor pentru ca placerea deja incepe sa-mi inunde trupul si imi lipesc gura de a lui.
-Bine-nteles c-o s-o facem,susur inainte sa scot limba printre dinti ca sa-i ling lasciv buzele. Sa ne petrecem Craciunul exact asa cum obisnuiam inainte sa apară micutul terorist,chiar suna foarte bine.
Verdele albastrui se incendiaza si incepe sa sape adanc in ai mei cand ma aude.  
-Imi place cum gândești micuto,toarce cuvintele pe o voce incarcata de dorinte,apoi imi inhata gura si incepe sa ma sarute cu ardoare.
-In felul asta o sa marcam si startul unui alt nou început,continui cand rupe sarutul patimas ce aproape ca ma lasa fara suflare. Asta chiar e primul Craciun in care o sa ne putem face de cap fara nici o urma de grija in suflet de cand am devenit parinti.
-Asa-i...dar ca tot ai pomenit de un nou start...eu ce rol joc in noul nostru început?vrea sa stie si zambesc larg.
"Daca ma intreba lucrul asta in urma cu doi ani sau chiar si anul trecut pana pe la jumatatea lui,i-as fi raspuns in prima faza cu faptul ca e tatăl lui Eric,pentru ca asta era cel mai important lucru pentru mine pe atunci. Ne vedeam în primul rand părinți,apoi sot si soție. De prieteni uneori nici nu s-a mai pus problema...uitasem ca el era singur om de pe pământ ce chiar reușea sa ma înțeleagă pana in adancul ființei mele. In perioada mea de ratacire,am încercat sa fac totul singura si asa cum m-a dus mai bine pe mine capul. Am eșuat. Nu la capitolul mama,pentru ca acolo s-a îndreptat toata atenția mea si-am oferit totul din mine,dar am dat gres cand a venit vorba de noi. N-am stiut cum sa ma impart si relatia de cuplu ne-am dat-o la o parte pana cand era sa ne pierdem de tot. Noroc ca totul s-a remediat si asta tot cu ajutorul ingerului meu. Daca n-ar fi fost inzestrat cu răbdare,calm,înțelegere,iubire și bunătatea din plin,astazi nu mai eram aici. Daca ar fi fost la fel ca mine,eram de mult despărțiți. Bine ca suntem creati in asemenea fel încât sa ne completam unul pe celalalt ca sa putem face mereu din minus,plus. Chiar ma simt binecuvântată pana la cer si inapoi pentru ca soarta mi l-a scos in cale. Si cu toate ca noi nu am gustat doar din bucurie și fericire de cand suntem impreuna,mereu am reușit sa ne susținem unul pe celalalt si sa facem cumva sa continuam sa pasim impreuna pe același drum. Dar daca nu ne-am fi cladit de la început fundația relatiei pe un teren drept si nu am fi jucat mereu cu cărțile pe fata,cand am fi dat de primul greu,cu siguranta ne-am fi îndepărtat,in loc sa ne sudam asa cum am reusit sa facem dupa fiecare hop pe care l-am trecut. De asta intr-o relație e bine ca partenerii mereu sa comunice. Sa se respecte si sa se înțeleagă. Sa dispună de răbdare și de calm atunci cand lucrurile o iau razna. Daca nu...calea mereu o sa ducă spre pierzanie. Daca vrei o relație de vis,fii totul si da totul. Daca vrei sustinere,respect și apreciere,oferă ca sa poți primi in schimb acelasi lucru. O relație de vis implica munca. Din partea ambilor parteneri. Iar cand unul nu mai poate,celalalt trebuie sa fie acolo ca sa ajute. Eu n-am fost niciodată perfecta precum este el,dar mereu mi-am dorit sa fiu. Am luptat cu mine,doar ca sa reușesc sa ma ridic la înălțimea lui. Nu mi-a reusit de fiecare data,dar nu m-a lăsat. Fiindca a văzut ca-mi dau interesul. Ca nu lupta singur. Ca in toata nebunia mea,voiam sa fiu ceea ce avea el nevoie. Si am fost...ani de zile. Pana cand am clacat. Dar nu mi-a întors spatele. Fiindca a știut ca viata nu e mereu roz și a știut de la început cu cine are de aface. Pentru ca noi mereu am spus verde in fata ce am avut pe suflet,iar el a știut ca trecutul nu e cartea mea de vizita. El a văzut ca imi doresc altceva. Si a vrut sa-si imparta viata cu mine desi nu eram perfecta. Si poate o sa spuneți ca am avut noroc si ca am fost predestinati. Asa este. Cel mai probabil ni s-a daruit sansa asta. Dar relația nu ne-ar fi mers daca n-am fi muncit impreuna la ea. Flacara s-ar fi stins de mult daca nu ne doream amandoi sa o întreținem. Vorba aia...Dumnezeu iti da,dar nu-ti baga si-n traista. Depinde de fiecare dintre noi ce vrem sa facem cu norocul cand ne iese in cale."
-Inimioara?ii aud vocea calda și zambesc imediat,apoi imi aduc aminte ce m-a întrebat și il sarut apasat pe buze inainte sa-i raspund.
-Tu...soptesc cu ochii pironiti in ai lui. Ai jucat,joci și ai sa continui sa o fac în rolul ingerului meu. Cel ce a fost,este si o sa fie,ultimul meu început in fiecare zi si noapte pana la ultima mea suflare si dincolo de ea.

                       ~Sfarsit ~