De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 84

Ale:
În urma cu 10 ani...
 
Daca de la întâlnirea cu Andras si iubita lui,Gina,nu s-a mai întâmplat nimic in afara de faptul ca cei de la conducere ne-au anunțat intre timp ca nu o sa mai lucram de la anu la 16 ore,acum la cateva săptămâni distanta de la acea întâlnire cu prietenul mei de suflet ce într-adevăr m-a bucurat fiindca Gina chiar e o tipa super faina,pot sa zic ca noua vestea pe care o primesc,cade precum o bomba peste mine.
De ce?
Pentru ca suntem in Decembrie. Mai exact cu cateva zile înainte de sărbători,iar mesajul ce nu de mult l-am primit de la Ramona a reusit sa ma lase masca.
Stau pe marginea coltarului din sufragerie in timp ce ochii imi colinda absenți pe textul ce l-am citit deja de cateva ori si nu știu cum sa reactionez la el. Avand in vedere ca iar este vorba despre tata ce imi cere sa vorbesc cu el,încerc sa pun totul in balanta ca sa ma hotarasc ce naiba ar trebui sa fac pe mai departe.
 
Ramo:

Ale,ma innebuneste tat-tu. Spune ca vrea sa vorbească cu tine și e atat de insistent incat a ajuns deja sa ma enerveze. Da-mi mesaj și zi-mi ce vrei sa faci? Vorbești sau nu cu el? Sa știi ca e treaz.
 
„Sa vorbesc...sa nu vorbesc??? Ce ar trebui sa fac? Nu am chef din nou sa ma enervez,iar familia mea nebuna știu ca vine la pachet cu o tona de nervi indiferent dacă ai mei au băut sau nu. Dar dacă as vorbi,mi-as da din nou seama in ce ape ma scald. As realiza cat mai am de muncit la mine pana cand am sa reușesc sa ma eliberez de ei. Hmmm...adevărul este ca in toate aceste luni de când nu am mai adus vorba despre ei,am fost foarte calma. Mi-a fost bine si am reusit cat de cat sa mai sting din focul ce-l simțeam atunci cand gandurile mele se îndreptau spre ei,dar e ușor sa o fac cand nu stiu nimic despre viata lor sau despre ce fac ori despre ce vorbesc și daca ma vorbesc exclusiv pe mine. Insa...daca o sa ma apuce nebunia cand am sa le aud glasul? Dacă focul o sa revină? Dacă nervii o sa ma acapareze din nou? Chiar n-am chef sa ma prindă sărbătorile de iarna intr-o stare de rahat din cauza lor. Si atunci...ce-mi ramane de făcut?”
-Inimioara?
Imi mut în reluare privirea de pe ecranul telefonului atunci cand ii aud vocea pe hol si il vad cateva clipe mai tarziu cum intra in sufragerie cu un brat de lemne. Le așează în lădița de langa soba si imi arunca o privire cercetătoare cand nu catadicsesc sa ii raspund.
-Ce e cu tine?vrea sa stie si oftez.
-Ramo mi-a dat mesaj cat timp tu ai fost sa spargi lemne și sa dai mancare la animale,replic pe un ton lipsit de inflexiuni,iar el incuviinteaza usor din cap. Mi-a spus ca tata vrea sa vorbească cu mine.
-Si ce ai de gând sa faci?intreaba,iar eu ridic neștiutoare din umeri.
Pun telefonul lângă mine pe coltar,apoi ma las pe spate si imi ridic talpile pe marginea lui.
-Nu stiu...raspund ganditoare,in timp ce el se scutura putin deasupra lazii pentru lemne de micuțele așchii ce le are pe maneca de la pulovăr,apoi rupe distanta dintre noi si se așază langa mine pe coltar.
-Ce iti spune intuitia sa faci?intreaba si inghit in sec.
-Imi e frica sa fac ceea ce imi spune intuitia,raspund dupa cateva clipe in care nu fac altceva decât sa ma concentrez pe ceea ce ma îndeamnă interiorul sa fac.
-Inteleg...sopteste si isi trece un brat pe dupa gatul meu,dupa ma trage spre el si ma lipeste de pieptul lui. Dar cand iti este frica,nu trebuie sa dai înapoi,micuto. Doar asa poți sa evoluezi. Făcând lucruri de care îți este teama,continua si oftez,pentru ca nu e prima data cand imi spune asta.
-Stiu ca asta e varianta corecta,doar ca nu sunt sigura ca pot sa-i fac fata,recunosc pe un ton soptit.
-N-ai de unde sa știi pana nu încerci micuto,raspunde,iar de pe buzele mele se mai desprinde inca un oftat. Dar dacă o faci,care e cel mai rau lucru ce se poate întâmpla?intreaba si cateva chicoteli seci imi ies de data asta printre buze.
-Stii prea bine raspunsul,pufnesc si clatina usor din cap.
-Aia a fost cu mai bine de un an jumătate in urma,micuto. De atunci si pana acum te-ai mai schimbat. Nu exista sansa sa reactionezi la fel sau sa te doara la fel de tare ca atunci cand au venit la noi. Plus ca doar vorbești la telefon. Daca nu iti convine,poți sa alegi sa închizi,nu?
-Of Doamne...zic incet cand din nou il pun in situația de a-mi explica exact ca la un copil mic cum sta treaba. Cata răbdare mai ai cu mine?vreau sa știu si zambeste in coltul gurii.
-Oricata o sa fie nevoie,raspunde si ma saruta pe frunte.
-Intr-o zi chiar cred ca am sa ajung sa te innebunesc de cap,soare,oftez mâhnita. Si chiar nu imi doresc deloc lucrul asta.
-Nu o sa se întâmple niciodata,ma asigura. Am sa te ridici de fiecare data cand o sa fie nevoie. Si am sa te susțin la fel cum am facut-o si pana acum. Nu exista sa ramai în urma,inimioara. Am sa te trag mereu dupa mine.
-Iar cand n-ai sa mai poți?intreb si chicoteste.
-Sper sa nu ajung vreodata ziua cand n-am sa mai pot...dar daca o fi sa vina,atunci ne oprim si ne tragem sufletul,dupa o luam mai departe din loc.
-Sau poate atunci o sa am eu puterea de a te trage după mine,zic si imi face cu ochiul.
-Exact micuto...pentru ca e vorba de echipa,spune zambind in coltul gurii. Daca nu suntem cei mai buni jucători,viata o sa reușească sa ne trântească la pământ de fiecare data cand o sa aibă chef.
Imi duc o mana la frunte in vreme ce ma gandesc la spusele lui,apoi mi-o masez,dupa imi frec de cateva ori fata inainte sa-i raspund.
-Hai ca sun sa vad ce vrea,replic dupa cateva secunde lungi de tacere cand ma hotarasc ce vreau sa fac.
-In regula,raspunde si imi da telefonul,apoi isi împletește degetele cu ale mele si zambesc involuntar cand il vad cat e de implicat este ca sa ma susțină.
-Te iubesc,zic in timp ce deblochez ecranul telefonului.
-Cel mai mult si cel mai tare,replica cu acea profunzime ce i-o simt pana in adâncurile mele,apoi imi ridica palma pana in dreptul gurii lui si mi-o saruta. Indiferent de ce vrea,nu-l lasa sa te afecteze. Adu-ti aminte ca tu esti cea care impune limite si tot tu ai puterea de a trasa altele noi daca nu-ti convine situația.
-Da...ingaim cu gura uscata din cauza emoțiilor ce incep sa mi se amestece in piept.
Imi dreg de cateva ori glasul inainte sa o apelez pe Ramo,dupa inghit de mai multe ori in sec.
Inspir adanc inainte ca Ramo sa-mi răspundă,doar ca ce sa vedeți,nici de data asta nu este ea,ci tata.
-Sanda...
Inima mi se strange in piept cand simt undele de tristețe din tonul lui si inchid ochii,apoi imi impun in gand sa nu plang.
„Poți sa o faci! Nu te mai lasa distrasa de nimic! Doar vorbește cu el normal si vezi ce vrea!”
-Ce faci?il intreb imediat ce vocea conștiinței nu mai urla la mine în cap.
-Sunt binișor,raspunde in timp ce aud cum isi aprinde o tigara. Voi cum sunteți?
Zambesc trist in coltul gurii,pentru ca nu-mi scapa faptul ca-l interesează atat despre mine,cat si despre Stefan. Lucru ce imi da clar de înțeles ca a rumegat bine tot ce a văzut cand a fost la Timișoara și e împăcat cu ideea ca mi-am găsit un bărbat bun.
„Daca nu i-ar fi placut sunt sigura ca n-ar fi întrebat despre amandoi. Tata,la fel ca mine nu poate sa se prefacă. Daca nu te place,se vede și se simte.”
-Suntem bine. Pe acasă. Week-end-ul asta suntem liberi.
-Iar de sărbători cum lucrați?intreaba si devin imediat suspicioasa.
Ma uit cu ochii mijiti la Stefan si ridica usor din umeri. Chiar daca apelul nu e pus pe difuzor,la linistea ce domnește in casa,ne aude foarte bine conversația.
-Anul asta avem liber doua săptămâni. De ce?intreb si il aud cum ofteaza.
„Hai nu-mi spune ca vrei din nou sa vii la Timișoara ca te pasaportez imediat.”
-Ma întrebam dacă nu vreți sa veniți pe la Iași? Sa facem sărbătorile impreuna,raspunde,iar mintea mea se blochează.
Raman muta cand ii aud ce vrea de la noi si ma uit ca proasta la Stefan.
„Hm? Am auzit oare bine?”
-Poftim?intreb cu jumatate de gura si imi scutur capul de cateva ori. Ce sa facem la Iași?pun a doua întrebare pe un ton mirat de data asta.
-Imi doresc sa veniți de sărbători ca sa le petrecem impreuna.
„Aolo! Pai si ce-mi doresc eu contează?”
Bufnesc in ras din cauza întrebării ce incepe sa ruleze in capul meu,iar Stefan ma fixează cu privirea lui pătrunzătoare încercând sa ma înțeleagă cel mai probabil.
Nu știu dacă reușește sa o faca in totalitate pentru ca am niște apucături de nebuna cand sunt pusa în situații limita sau critice,dar ma bucur ca inca e aici sa ma susțină. Pentru ca strângerea lui de mana reuseste sa ma aducă din nou in simturi si ma linistesc imediat.
„Dar totusi...ce as putea sa fac in situația asta? Pentru ca e una chiar de rasul curcilor. Cum sa ma duc la Iași? Cat de nebuna sa fiu incat sa aleg sa-mi petrec sărbătorile in Iad?”
-Nu mersi,raspund intr-un final cand imi pun ordine în ganduri. Chiar vreau sa-mi tihneasca sărbătorile,nu sa ma enervez.
Ofteaza.
-Sanda...am sa vorbesc cu ea sa-si tina gura.
„Daaaa!!! Ca doar o si vad pe aia cum o sa se abțină sa nu comenteze doar pentru ca o roagă el.”
-Nu!zic de data asta pe un ton categoric.
-Te rog,Sanda...ma implora si inspir brusc.
„Nu! Nu! Nu! Nu pot sa o fac! Nu pot sa cedez! Nu vreau sa merg acolo! Nu! Nu! Nu! Clar răspunsul este un Nu mare si lat!”
-N-am cum sa vin,înțelegi? Chiar nu imi doresc sa-mi stric sărbătorile.
-Dar n-o sa ti le strice nimeni!pufneste si imi dau ochii peste cap.
Simt imediat focul cum se ridica din adancuri mele,dar incep sa fac exerciții de respirații ca sa ma calmez fiindca nu-mi doresc sa explodez.
„Chiar nu vreau sa o iau de la capat! Nu ma pot lasa din nou învăluită de raul ce s-a născut și a crescut în mine din cauza acestui neam de oameni nebuni.”
-Da sigur...zic taraganat. Ca doar eu nu știu ce va poate pielea,nu? Sau ai impresia ca am uitat asa peste noapte de ce sunteți în stare sa faceti?intreb,dar nu-l las sa răspundă. Ar fi fost bine dacă lucrul asta era posibil,fiindca ma scuteam de un chin,dar na...cand vine vorba despre astfel de lucruri nu e dupa cum ne dorim noi,asa-i?
-Haide țâcă,nu mai fi a dracului...imi cere si imi strang buzele intr-o linie subțire.
"Tot eu sunt aia a dracului?"
Cu întrebarea învârtindu-se la mine in cap,ma uit la Stefan si il vad cum ofteaza subtil printre buze. Mijesc ochii imediat,pentru ca ii intuiesc următoarea miscare si clatin dezaprobator din cap.
„Sper ca nu face din nou pe nebunul,nu? A vazut ce înseamnă să stam 2 zile cu ai mei sub același acoperiș. Chiar nu s-a învățat minte?”
-Daca mergem ai sansa sa o dai la pace cu tine și cu ei,sopteste si imi cade fata.
Ii mimez pe buze daca a înnebunit cumva si clatina din cap.
-Cum poți sa-ti dai seama in ce punct de afli,dacă nu te pui intr-o situație dificila?intreaba si imi inclestez imediat maxilarul.
„Fir-ar sa fie de treaba! Ma enervează ca trebuie sa ies din zona mea de confort,unde mi-am găsit cat de cat echilibrul ca sa vad cat am evoluat si sa risc sa mi-l pierd iar! De ce dracu trebuie sa fie totul atat de greu? M-am saturat sa port lupte cu mine si cu proprii mei demoni.”
-Sanda?
Ma abțin sa nu marai cand vocea tatei patrunde printre gandurile mele si ma scoate din ele.
-Vreti sa veniți?continua,iar privirea o simt cum imi devine ca de gheata in urma întrebării lui,iar Stefan incepe sa-mi mangaie palma ca sa ma liniștească in timp ce se uita la mine încurajator.
"Vaiiiii!!! Nu pot sa cred ca sunt pe cale sa fac asta!!!!"
-Sanda? Ma auzi?
-Da,raspund pe un ton sec.
-Si? Veniti?insista fara sa-mi bage în seama tonul in care se găsesc și cateva unde de iritare.
-Venim,replic pe un ton tăios fiindca nu-mi convine deloc situația.
Il aud cum ofteaza usurat,apoi cum surade,iar dacă pe el îl incanta ideea de a merge acasă,pe mine incep sa ma apuce dracii.
„Fir-ar sa fie ce talent am in a ma baga singura in belele! Nu imi place ce urmează sa facem,cu toate ca e soluția cea mai buna sa vad cat de mult m-am vindecat. Insa nu imi convine deloc faptul ca trebuie sa ma reintorc in Iad ca sa-mi dau seama cam pe unde ma aflu. Daca am înaintat putin prin el sau daca am rămas în același loc.”

*****