De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 53

Stefan:
În urma cu 12 ani...

Dupa ce iesim din pizzerie,afara deja e întuneric cu toate ca nu e trecut cu mult de ora 17,insa cum iarna mai are foarte putin si bate la ușă,zilele sunt din ce în ce mai scurte.
Scot telefonul din buzunar in vreme ce imi trec cealalta mana în jurul taliei ei,iar dupa ce deblochez ecranul,ma apuc sa-i scriu mesaj lui Ervin.

Stefan:

Salut! Încă mai ai la vânzare apartamentul?

-Auzi?intreaba in timp ce trimit mesajul și surad.
-Da,raspund si blochez telefonul.
-Dar tipul asta dacă e de aceeași varsta cu tine,cum de are un apartament la vânzare?pune întrebarea si aburii ies printre buzele ei din cauza temperaturii scăzute.
-A fost apartamentul în care a crescut. Părinții lui s-au mutat la casa tot în comuna și i l-au lăsat lui atunci cand s-a angajat,apoi el s-a luat cu una,iar la scurt timp a...ma opresc si isi tinteste imediat ochii in ai mei.
-A ce?intreaba si clatin incet din cap,apoi oftez lung.
-A rămas însărcinată,iar atat părinții din partea lui cat si cei din partea ei,au pus mana de la mana si le-au luat o casa,raspund si pentru cateva secunde o simt cum se încordează,dupa isi pune o palma pe cojocel,exact in josul abdomenul si inspir adanc cand ii vad gestul. Inimioara...spun in vreme ce eliberez usor aerul printre buze.
-Sunt...sopteste si inghite de cateva ori zgomotos,apoi continua. Sunt bine,ma minte și o lipesc mai tare de mine.
-Ti-am cerut in urma cu câteva luni sa nu ma minți niciodata,soptesc si incuvinteaza incet din cap,apoi datorita luminii ce vine de la stâlpii stradali,vad cum ii curg cateva lacrimi pe obraji.
O opresc in loc,iar bratele mele se strang imediat ca intr-un cocon in jurul ei.
-Scuze...dar ma mint si pe mine ca sunt bine,nu doar pe tine,sopteste cu voce tremurand in timp ce isi baga nasul in pieptul meu. Intr-o zi chiar îmi doresc ca aceste cuvinte sa nu mai insemne o minciuna.
Imi bag nasul la randul meu printre șuvițele ei de par si inspir adanc.
-O sa fii bine,spun incet. Ti-am promis o viata plina de zâmbete,nu?
-Asa ai făcut,confirma cu voce mica. Dar vezi si tu cum e viata asta,nu?
-Da...dar atunci când o sa fim la casa noastră,cred ca o sa se simplifice foarte mult,raspund si ridica usor capul,iar eu o sarut imediat pe frunte.
Simt telefonul cum imi vibrează in buzunar,dar nu ma grăbesc sa il verific. Nimic nu e mai important decât micuta mea.
-Soare?intreaba incet si imi țintesc ochii in a ei.
-Da?
-Abia aștept sa fim la casa noastră,spune si zambesc in timp ce o îmbrățișez mai strans.
-Atunci hai sa vedem ce zice Ervin.
-Lui i-ai trimis mesaj?vrea sa stie si incuviintez din cap,apoi imi scot telefonul din buzunar și deblochez ecranul.
Vad ca am mesaj de la el si surad in timp ce il citesc.

Ervin:

Servus! Da,inca e de vânzare. Vrei sa-l vezi?

-Avem noroc,spun in timp ce ii raspund la mesaj.
-Ce zice?intreaba curioasa.
-Ca inca este de vânzare,raspund si scoate un sunet de fericire.
Din nou zambesc,iar dupa ce trimit mesajul,bag telefonul in buzunar și o ridic in brate.
-Mergem sa-l vedem. Ce zici?intreb si casca ochii la mine.
-Acum?
-Sper ca da. M-a întrebat dacă vreau sa-l vad,iar eu i-am zis ca,cu cât mai repede cu atat mai bine.
-Aaaa!!!tipa de încântare. Abia aștept!!!
Surad,dupa o sarut scurt pe buze si ma uit sa vad pe unde merg. Telefonul imi vibrează din nou in buzunar,dar îl scot abia după ce urcam intr-un taxi si ii dau adresa șoferului.