De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 182

Ale:
In urma cu un an...

Dupa ce Stefan iese din casa impreuna cu Eric,raman înțepenite in mijlocul livingului si simt cum inima mi se opreste in loc o data cu respiratia din plamani si cu timpul ce se blochează in jurul meu,apoi cand gatul incepe sa ma arda,inspir ca la comanda,iar lumea repornește intr-o clipa si o face cu o asemenea forta incat ma ingenuncheaza.
Bubuitul din piept devine unul asurzitor cand mușchiul incepe din nou sa pompeze viata in mine,iar durerea ce ma cuprinde in vreme ce mintea incepe sa-mi gândească la foc automat,ma face sa scot un tipa ascutit printre buze ce sparge linistea din camera.
Continuu sa respir,dar o fac cu dificultate din cauza imaginilor ce incep sa-mi ruleze cu viteza fulgerului prin minte,iar prin fata ochilor vad fiecare clipa petrecuta impreuna de la începutul relației noastre si pana in punctul in care ne aflam astazi. Imi prind capul in maini cand amintirile imi taie pieptul in doua si din nou urlu cand evoluția noastră ca si cuplu se stopează atunci cand eu hotărăsc sa ne punem pe amandoi pe ultimul loc,iar faptul ca l-am adus in punctul in care cuțitul sa-i ajungă pana la os ingerului meu,ma face pe mine sa constientizez ca asta e cel mai grav semnal de alarma. Unul de care n-am cum sa ma feresc,n-am cum sa-l pun pe pauza si nici cum sa îl aman.
Ma aflu la un pas de punctul fara de intoarce,iar decizia sta in mainile mele acum. Dacă vreau sa îl fac sau daca schimb direcția. Dar daca o schimb trebuie sa continui sa merg și sa indrept lucrurile,nu sa revin la vechiul comportament.
-O doamne!suspin cand simt ca ma sufoc si imi duc o mana la piept,apoi incerc sa ma concentrez pe respirație.
Inspir adanc,iar durerea usturătoare dinauntrul meu parca se accentuează mai tare si incep sa plang in hohote.
"Trebuie sa arzi,ca sa renaști..."
-Si la naiba...astazi chiar am sa o fac mai grav decât am facut-o vreodata...ingaim cu greu in urma vocii ce-mi rasuna in cap,apoi ma inec din cauza suspinelor.
"Atatia demoni am in mine de care trebuie sa ma ocup...atatia demoni de care am facut abstracție si pe care nu i-am băgat in seama. Atatea lupte pe care le-am amânat cat am putut de mult si care m-au adus in momentul de fata. Dar le-am trecut cu vederea,pentru ca știam ca nu o sa fie deloc ușor sa ma lupt cu mine...insa...se pare ca viata s-a saturat sa-mi tot ofere șanse in care sa i-au hațurile in maini,iar acum ma obliga sa decid o data pentru totdeauna."
-Iar decizia nu e aia de a divorta!tip singura la mine si imi dau capul pe spate,apoi inchid ochii si las lacrimile sa-mi curga pe obraji in vreme ce suspine chinuite se desprind incontinuu de pe buzele mele.
"As avea nevoie de luni de zile ca sa fac pace cu mine,dar sunt forțată sa fac totul pe repede inainte. Si trebuie sa pot sa duc totul pana la final. N-am incotro. Cand viata te pune in fata faptui împlinit,ai doua opțiuni. Ori te dai bătut,ori lupti. Iar eu cu siguranta n-am sa predau armele. Niciodata n-am facut-o,indiferent de cat de greu mi-a fost. Am stat 18 ani in Iad si tot am reusit sa renasc. Era sa mor de doua ori pana acum,dar încă sunt aici,fiindca mai am lucruri de făcut pe lumea asta. Pentru ca cineva acolo sus crede în mine. Chiar daca crucea nu mi-a fost ușoară,am dus-o si atunci cand am căzut la pamant. M-am tarat pana cand din nou m-am ridicat,dar niciodată n-am dat-o jos de pe umeri. Asta trebuie sa fac si acum. Sa ma ridic,sa mi-o pun mai bine în spate si sa merg mai departe."
In vreme ce ma incurajez singura, mintea continua sa-mi arate imagini cu mine si soarele meu. Imagini in care imi arata ce-am fost si ce-am ajuns,iar eu in urma lor,ma prind strans cu mâinile de cap si incep sa zbier din toți plamanii. O fac pana cand ragusesc si incerc sa scot cat mai mult amar din mine,apoi cand raman fara glas incep sa ma invart prin camera de nebuna si de ciuda ca am permis sa decad intr-un asemenea hal,incep sa dau cu pumnii în pereți. Habar n-am cat de tare o fac,pentru ca nu simt nici o durere. Cea dinauntru ma rupe si nimic din ce fac la suprafata nu se compara cu ea,insa,realizez cat de puternic lovesc,doar in momentul in care pielea imi crapa in anumite locuri si pătez albul de pe perete. Ma opresc cand sangele incepe sa mi se prelinga printre degete,apoi cu pasi impleticiti,ma indrept spre baie.
Merg mai mult din instinct si cu pasi mecanici,fiindca imaginea din fata ochilor imi e tulbure din cauza lacrimilor si nu vad mai nimic,iar cand aprind lumina si intru inauntru,ma postez in fata chiuvetei si dau drumul la apa rece. Bag palmele sub jet si le țin acolo pana cand sangele se îndepărtează singur,iar in timpul asta suspin intr-una. Cand lichidul stacojiu nu se mai prelinge printre crapaturi,opresc apa și cu inima grea,scap de hainele de pe mine,apoi intru in dus si reglez temperatura in asa fel încât apa sa fie calaie cu toate ca ar merge sa ma bag sub jeturi reci,insa nu vreau sa răcesc. Ma gandesc sa nu-l îmbolnăvesc pe Eric,asa ca,prefer sa fie nici prea calda,dar nici foarte rece,dupa imi lipesc palmele de pereți si las apa sa-mi curga direct in cap,apoi suspin cand mi se prelinge pe corp,iar unele picături ajung pe rănile ce mi le-am făcut la incheieturile degetelor.
"La dracu! Am facut-o lata...fiindca tot ce se intampla negativ in relatia noastră este doar din vina mea. Pentru ca Stefan chiar are dreptate. El a fost mereu perfect. Dar din cauza mea am ajuns sa fim doi străini ce se cunosc atat de bine încât știm ce ne place și ce nu. Stim cand suntem bine sau atunci cand ne aflam la pamant."
-Ahhh...Doamne...scrasnesc din dinti din cauza imaginilor ce continua sa-mi ruleaze in spatele pleoapelor inchise.
Imagini pe care le simt precum niște pumnale fiebinti ce imi înjunghie incontinuu inima,iar cand nu mai pot sa indur agonia,cad în genunchi și bufnesc mai tare in plans.
Las lacrimile sa mi se amestece cu picăturile de apa și plang cu suspine pana cand corzile vocale incep sa ma usture. Ma opresc cand arsura imi incendiaza pieptul si gatul,iar in loc de plans,tot ce mai reusesc sa fac este sa scot niste scancete,apoi trag de mine pana cand ajung sa stau lipita cu spatele de sticla dusului si-mi lipesc ceafa de ea.
"Doar eu sunt de vina ca am permis sa ajungem in acest punct. Doar eu sunt de vina pentru ca l-am îndepărtat. Si doar eu sunt de vina ca n-am cerut ajutorul atunci când totul mi-a scăpat de sub control,crezand ca le pot face de una singura pe toate."
Clatin mâhnita din cap in urma gandurilor,apoi trag aer adanc in plamani pana cand reusesc sa calmez putin bubuitul dureros din pieptul meu. Cand trupul încetează sa-mi mai tremure incontrolabil din toate incheieturile si găsesc puterea de a ma ridica in picioare,incep sa ma spal,iar cand sunt gata,opresc apa și ies din cabina. Ma înfășor intr-un prosop,iar cu pasi mici ies din baie. Sting becul in urma mea,dupa ma indrept spre bucătărie. Absenta si pierduta prin propriile ganduri încercând sa fac pace cu mine însămi,imi pun câteva bucăți de leucoplast pe încheieturile de la degete,apoi scot o sticla de vin din frigider și o deschid cu privirea țintita in gol.
Clipesc buimaca imediat ce sunetul pe care il produce dopul ma aduce în simturi si intind mana dupa un pahar,apoi torn lichidul rosu si usor spumant in el,dupa caut in dulapul unde știu ca isi tine Stefan țigările si scot un pachet dintr-un cartuș început. Imediat ce găsesc și-o bricheta,ies pe terasa si ma asez pe un scaun de la masa. Pun paharul in fata mea,dupa desigilez pachetul si scot o tigara din el. Mi-o aprind si cu toate ca n-am mai pus gura pe una de ani de zile,trag fara nici o problema cand bag filtru intre buze.
"Nu se intampla nimic daca beau un pahar de vin și fumez o tigara,chiar daca inca mai alaptez. Dar baiatul deja are peste 2 ani si jumătate,iar in ultima vreme mai mult molfaie decat sa tragă din sani. Insa in seara asta n-am sa-i mai dau,fiindca am nevoie de sa recurg la un viciu ca sa sting focul ce arde chinuitor in mine."
Cu ochii pe muntele din fata mea,ma gandesc la tot ce am făcut si ce s-a întâmplat cu mine in ultimele luni. Ma gandesc unde am greșit și care au fost cauzele. Apoi imi iau toate fricile pe rand și incep sa le constientizez,iar in timpul asta,aud telefonul cum imi vibrează pe masa. Telefon ce e afara de cand ma jucam cu Eric pe terasa si-mi cobor privirea absenta pe el,iar cand il verific,vad ca am un mesaj de la AthanasiusGFX. Adica de la Mihai. Barbatul ce imi citește cărțile si cu care am ajuns sa leg o prietenie prin intermediul lor. Un om minunat cu care vorbesc vrute si nevrute. Am reușit sa legam o prietenie atat de frumoasa fara ca măcar sa ne fi văzut vreodată in viata reala,dar cu toate astea il consider prietenul meu de suflet.
 
Mihai:
 
Buna Lexi. Ce faci? Toate bune?
 
Un zambet trist imi curbeaza buzele cand vad mesajul lui.
 
Ale:
 
Buna. Nu prea...tu ce faci?
 
Inspir adanc dupa ce raspund,apoi beau o gura de vin și in timp ce trag un fum din tigara,telefonul din nou imi vibrează.
 
Mihai:
 
Eu sunt bine,dar am simțit nevoia sa-ti scriu. Ce s-a intamplat de nu ești in regula?
 
Cateva lacrimi mi se preling pe obraji cand vad ce scrie.
"E incredibil cum unele legături sunt atat de puternice incat ajung sa vibreze in univers. Asa cum Mihai a simtit acum nevoia sa imi scrie fix in momentul in care nu sunt bine,exact la fel patesc si CoccaLaura. O alta cititoare ce mi-a devenit intre timp prietena de cand scriu carti pe Wattpad. Si Laura,la fel ca Mihai,ma simte. Dar ea o face la un nivel si mai înalt. Pentru ca de multe ori s-a intamplat sa-mi scrie chiar si in miezul nopții,atunci cand eu eram de multe ori la un pas sa ma las inghitita de propriul haos. Iar mesajele de la ea ma aduceau tot timpul in simturi. Si uite asa ma ținea de vorba pana cand reușea sa-mi schimbe stare,spunând mereu ca ma simte cand nu sunt bine de fiecare data cand o întrebam: cum de m-a cautat la o ora atat de tarzie?"
Ies din ganduri cand telefonul îmi vibrează din nou si mai trag un fum din tigara inainte sa deblochez ecranul.
 
Mihai:
 
Lexi,ce e cu tine?
 
Suspin.
"Ce e cu mine? Greu sa răspund la întrebarea asta,când ma încearcă atat de multe sentimente și trairi. Atâtea resentimente. Atata vinovatie. Atata chin."
 
Ale:
 
M-ai știi cand iti spuneam ca nu mai știu cum sa o scot la capat cu viata mea nebuna?
 
Mihai:
 
Da si ti-am sugerat sa iei o pauza de la tot.
 
Ale:
 
Ei bine...n-am facut-o si am ajuns intr-un punct în care totul e pe cale sa se năruie în jurul meu.
 
Mihai:
 
Ce s-a intamplat?
 
Clatin din cap,fiindca nu imi vine sa cred cat de mult am lăsat sa degenereze lucrurile intre mine si Stefan,apoi incep sa-i spun in linii mari lui Mihai întreaga situație. In vremea asta mai si suspin,mai si gem de durere,mai si scrasnesc din dinti. Dar mai si beau cate o gura de vin,mai si trag un fum din tigara si incerc sa vad ceva printre lacrimile ce-mi umplu in mod constant ochii.
 
Mihai:
 
Dar din câte înțeleg,nimic nu e pierdut.
Trebuie doar sa prinzi taurul de corne si sa indrepri lucrurile. Nu sa te mai lași călcată in picioare de el. Stiu ca e greu,ca esti obosita și poate nu mai ai chef sa lupti. Dar cu cat amâni,cu atat o sa fie mai greu sa te ridici.
 
Ale:
 
Asa-i.
 
Mihai:
 
Atunci știi prea bine ce ai de facut. Nu lasa lucrurile sa moara,Lexi. Si adu-ți aminte ca minuni exista. Eu am simtit una pe pielea mea cand fara sa stii,m-ai salvat.
 
Zambesc usor cand vad ce imi scrie.
"Nu m-am gândit ca o sa-l salvez,dar m-am gândit ca pot sa-l distrag ca sa nu se mai înece in tristete si sa-l scot putin din stările de depresie in care era căzut. Si-am reușit. Iar gândirea mea pozitiva s-a transmis si la el. Apoi cand a prins din nou încredere în propriile sale forte,viata i-a suras,iar cosmarul lui a luat sfârșit cand a format din nou întregul cu jumatatea lui."
 
Ale:
 
E momentul sa ma întregesc si eu. Prea mult timp m-am rupt de el si uite unde am ajuns. La un pas de a strica totul. Am greșit și am facut-o grav de tot,Mihai!
 
Mihai:
 
Dar el o sa te ierte.
Sunt sigur de asta.
 
Ale:
 
Da...stiu...dar nu merit.
 
Mihai:
 
Iarta-te pe tine prima data înainte sa-i ceri lui iertare. Fa pace cu tine și cu sufletul tău,Lexi,altfel n-ai sa potolești zbuciumul ce-l ai pe interior.
 
Inspir brusc imediat ce citesc ce-mi scrie si am impresia ca harul lui divin patrunde in mine,chiar daca nu e in fata mea si comunicam prin intermediul telefonului.
Dar se simte dumnezeirea cu care s-a născut și a fost inzestrat. Se simte si faptul ca a avut treaba la un moment dat cu biserica si ca face parte din acei 1% ce chiar l-au slujit pe Dumnezeu fara sa aștepte nimic in schimb.
Din pricina a ceea ce mi-a spus,o liniște ma cuprinde și incep sa respir cum trebuie datorita ei. Mintea ajunge in scurt timp sa mi se limpezească,iar focul dinauntrul meu sa se stingă usor usor.
Poate ca de vina e faptul ca nu ma judeca si ma intelege,in loc sa arunce cu prietre in mine,iar bunatatea lui fata de persoana mea,ma ajuta sa prind încredere în mine.
"Pana la urma nimic nu e pierdut,chiar daca m-am trezit în al 12 ceas,tot mai am vreme sa indrept lucrurile."
Clipesc des cand telefonul îmi vibrează din nou intre degete si deblochez imediat ecranul.
 
Mihai:
 
Iar dupa ce te ierti,ridica-te si lupta mai departe. Voi doi chiar meritați sa va salvați unul pe celalalt. Nu lăsați flacara sa se stingă. Atat timp cat inca mai exista o scanteie,puteți sa reaprindeti focul și sa-l creșteți pana la cer. Alții au reaprins flacara si dupa ce ea s-a stins de tot. Asa ca,orice e posibil. Daca tu ai putut sa ma salvezi pe mine,sunt sigur ca poți sa o faci și vis-a-vis de persoana ta si relația voastră.
 
Inspir adanc si incuviintez din cap,chiar daca nu ma vede,apoi sting tigara si incep sa-i scriu.
 
Ale:
 
Asa am sa fac. Gata cu prostiile. Trebuie sa lupt pentru mine,pentru el si pentru noi.
 
Mihai:
 
Asa sa faci.
 
Ale:
 
Mersi Mihai. Pentru tot.
 
Mihai:
 
Ma bucur ca am putut sa fiu de ajutor. Acum mergi si iubeste-ti barbatul,Lexi. Ai sa vezi ca iubirea o sa va salveze pe amandoi.
 
"Hmmm...si cata dreptate are. Chiar daca eu nu i-am arătat mereu lui Stefan in toata nebunia ce m-a cuprins in ultima vreme ca-l iubesc,asta nu inseamna ca nu o mai facem sau ca inca nu o mai fac. Dar Mihai are dreptate...pe noi iubirea chiar o sa ne salveze. Chiar daca se spune ca in viata atunci cand ajungi în punctul in care nu mai poți sa misti,exista doar doua variante si anune,ori spui ce simți și distrugi totul. Ori nu spui ce simți și te distrugi pe tine. Eu cred ca cel mai bine e sa punem pe masa toate cartile. Fiindca pe mine si pe Stefan chiar lipsa comunicării din partea mea ne-a adus in acest punct. Iar acum a venit timpul sa repar lucrurile si trebuie sa o fac exact asa cum obisnuiam mereu sa joc. Cu sufletul si inima pe tava,fiindca nu-mi doresc sa-mi pierd ingerul."
 
*****