De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 16

Ale:
In urma cu 13 ani...

Deschid ochii larg si privesc tavanul preț de cateva secunde lungi. Inima incepe sa tremure in pieptul meu din cauza emoțiilor,fiindca astazi fac 18 ani si tot astăzi imi schimb viata.
Hotărârea ce am luat-o în urma cu o luna,abia m-a mai lasat sa mai dorm în ultimele săptămâni,iar fiecare zi de atunci și pana acum,mi-a creat o stare uriasa de nerăbdare. Mai ales pentru ca am vorbit non-stop cu Andras si de fiecare data imi spunea ca abia așteaptă sa vina după mine.
E o nebunie pentru ca imi pun toate bazele intr-un om ce de fapt și de drept imi este necunoscut,dar nimeni nu ar înțelege faptul ca eu pe Andras il cunosc foarte bine și imi transmite doar pozitivitate prin fiecare cuvintel ce ii iese pe gura.
„Sincer...trebuie sa recunosc ca imi este si frica,dar dorinta de schimbare e mult peste ea si curajul nebun de care dispun in momentul de fata,ma face sa acționez din instinct. E ceva ce vine adanc din mine si ma indeamna intr-una sa apuc pe acest drum. Simt ca o sa-mi fie bine. Nu stiu cum sa explic lucrul asta,dar tot ce sălășluiește adanc inauntrul meu vrea sa urmez calea necunoscutului. Toata fiinta imi cere cu inversunare sa ies din Iad."
Sunt scoasa din gândurile mele cand telefonul imi vibrează sub perna si bag o mana după el. Deschid mesajul de la Oana si chicotesc.

Oana:

Acum a ajuns trenul de la Timișoara în gara si ma uit după Andras. Spune-mi când pleci de acasă,ca sa iti zic unde ne găsești.

Cu inima batandu-mi in piept ca nebuna ii raspund la mesaj,iar dupa ce il trimit,ma ridic din pat si imi indrept pasii spre baie.

Ale:

Ma pun sa ma îmbrac si vin la voi.

Dau drumu la apa rece de cum ajung in dreptul chiuvetei si incep sa ma spal pe dinti,apoi pe fata,iar cand sunt gata,imi prind parul lung intr-o coada de cal si nici macar nu ma obosesc sa ma machez.
„Oricum Andras m-a văzut si pe camera cum plângeam atunci cand vorbeam cu el din cauza alor mei ca se tot certau,iar el nu știa cum sa faca sa ma linisteasca."
Imediat ce sunt gata,ma privesc in oglinda si imi vad ochii cum sclipesc mai mult decât o fac de obicei.
„Toata nerăbdarea ma face sa vibrez,iar lucrul asta se vede pana si pe chipul meu. Nici nu-mi mai aduc aminte când a fost ultima oara când mi-am văzut verdele din privire atat de inflacarat."
-Ale?aud vocea Ramonei de dincolo de usa.
O deschid fără sa răspund și o vad pe bruneta cum se abține sa nu planga,dar după cearcănele ce le are imi dau seama ca nu a dormit toată noaptea,iar dupa venisoarele roșii ce ii împânzesc albul ochilor,realizez ca a făcut lucrul asta pana nu de mult.
-De ce ai plans?intreb si un suspin se desprinde imediat de pe buzele ei.
-Pentru ca pleci,raspunde cu voce mica si o trag in bratele mele cand incepe sa tremure.
-Dar cand ai sa faci și tu 18 ani,am sa te i-au la mine,ii promit si o strang cu putere la piept.
-Imi e frica,Ale...daca pățești ceva?
-Nu pățesc nimic si oricum toata lumea știe ca plec la Timișoara,in afara de mama și de tata.
„Apropo de ei...unde dracu sunt?"
-Unde sunt?intreb fără sa specific cine anume,fiindca știu ca înțelege la cine fac referire.
-S-au dus sa-ti aduca tortul,raspunde si chicotesc răutăcios.
-Sa-l mănânce scorpia pana ajunge sa-l borască,replic pe un ton incarcat de venin.
Ramo se desprinde de mine si ma priveste printre lacrimi cand ma aude.
-Ce dracu am sa le zic cand ajung si nu te găsesc acasă??
-Ca sunt plecata în oraș ca sa fac cinste cu o pizza la cativa colegi de clasa,zic,iar ea incuviinteaza din cap. Tata mi-a dat de ieri cadou niște bani pentru ziua mea si numai bine se leagă toata treaba.
-Ok...zice soptit.
Ma intorc pe calcaie si scap de hainele de pe mine,apoi fac repede un dus in vreme ce ea se sprijină de tocul usii si isi mai șterge din cand in cand lacrimile de pe fata.
-Nu mai boci ca ai sa ma dai de gol!ii cer si inspira adanc.
-Scuze...dar sa imi scrii mesaje pana ajungi la Timișoara sa știu de tine. Iar cand am sa pot vorbi,am sa te sun,ai înțeles?
-Da. Vezi ca am sa-mi cumpar acum o cartela noua. Sa știi ca sunt eu cand ai sa primești mesaj de la număr necunoscut,bine?raspund cu o întrebare si incuviinteaza din cap.
Ies din dus cand sunt gata și ma sterg repede cu un prosop. Ma dau cu deodorant inainte de a ne indrepta amandoua pasii spre dormitor,iar cand ajung in fata dulapului,scot un set de lenjerie intima din dantela neagra și o trag pe mine,apoi ma îmbrac cu o pereche de blugi,dupa ma incalt cu una de sosete și i-au prima bluza pe gat ce o prind la mana. Cand sunt gata,imi i-au telefonul si încărcătorul,dupa mergem pe holul de la intrare si ma incalt cu cizmele lungi pana la genunchi ce au o platforma de 8cm,apoi ma dau cu parfum si imi i-au cojocelul pe mine. Imi pun în geanta telefonul si încărcătorul,dupa caut repede buletinul și certificatul de naștere,apoi le pun în portofelul alături de banii ce i-am primit de la tata. O suta de euro mi-a dat cadou de ziua mea si o promisiune cum ca din Ianuarie daca dau de permis imi cumpara masina.
„I-am zis ca nu am nevoie de asa ceva,dar nu m-a înțeles. Si cand zic ca nu am nevoie,chiar nu am. Indiferent ca plecam la Timișoara sau nu,eu nu mai aveam chef sa suport scosul de ochi din partea scorpiei. La ea nu am fost bună nici cand am învățat și mi-am văzut de treaba mea,nici cand i-am arătat ca pot sa fac ce vreau și ca mi se fâlfâie de vorbele ei goale. Dar in toata nebunia asta in care am fost obligata de circumstanțe sa stau,am realizat un lucru. Ca pentru omul ce e greșit din fabrica,poți sa te pui si in cap,pentru ca tot nu o sa ii convina ce faci si nimic nu o sa fie de ajuns. Indiferent de cum ai da-o pentru omul defect nu o sa fie destul efortul tau de a face lucrurile sa fie bine."
-Bun!zic cand imi pun geanta neagra pe umar. Am plecat. Sa ai grija de tine si sa nu te lași la ei,ii zic Ramonei si o strang din nou in brate. Promit ca o sa te scot de aici cand ai sa fii majora,continui si din nou suspina.
-Sa ai grija de tine,Ale si daca se întâmplă ceva sa îmi spui,iar eu vorbesc cu tat-tu. O fi el nebun din cauza ei,dar știi prea bine ca pentru tine ar face totul.
„Stiu...dar orice ma așteaptă la Timișoara,am sa fac pe dracu in patru sa rezist ca sa nu ma mai întorc niciodata in Moldova."
-Bine. Am plecat,zic si o pup zgomotos pe obraji. Sa nu te pună dracu sa clachezi. Am rezistat toate atatia ani in Iad si am sa fac tot posibilul sa va scot din el. Ai înțeles?
-Vrei sa ajungem toate trei la Timișoara?intreaba cu speranța in glas si incuviintez din cap.
-Da. Va vreau pe amândouă langa mine,raspund si un zâmbet mic înflorește pe buzele ei.
Ma pupa de data sta ea pe mine,iar dupa ce ne desprindem din îmbrățișare,ies pe usa doar cu ce am pe mine.
„Nu am nevoie de nimic de la ei. Nici macar de un capăt de ata. Am sa muncesc ca sa razbat singura prin viata si am sa reușesc sa mi-o fac exact asta cum imi doresc eu sa fie. Plina de liniste si armonie."
Cu gândurile astea in minte,ies afara din scara si dau intr-un ger năprasnic. E sfârșitul lui Decembrie,iar iarna se simte în toată puterea ei. Zapada imi ajunge pana la glezne si inca continua sa cada fulgi mari de nea din cerul ce e foarte gri.
In vreme ce imi indept pasii spre stația de tramvai,scot telefonul din geanta si o sun pe Oana.
-Da?raspunde razand.
-Unde sunteți?
-La gara. Bem o cafea la terasa aia de pe colt.
-Bun. Hai ca atunci o i-au printre blocuri si in maxim 15 minute ajung la voi.
-Ok. Te așteptăm!chitaie fericita.
-Hai moldoveancoooo!!!aud vocea lui Andras pe fundal. Abia aștept sa te vad!!!
Zambesc larg,dupa un sunet se bucurie se desprinde de pe buzele mele.
-Vin acum!zic inainte sa inchid.
Cu emoțiile făcând ravagii in pieptul meu,ma bag pe o strada dintre blocuri ca sa scurtez distanta,iar un sfert de ora mai târziu cand ajung sa trec linia ferata,imi aduc aminte de incidentul pe care l-am trait in urma cu 10 ani in acest loc cand trenul era sa ma calce,dar noroc ca Max a sărit în fata mea si m-a salvat.
Inima imi devine grea,iar cuvintele ce s-au desprins de pe buzele lui in ziua in care l-am anunțat ca vreau sa plec incep sa-mi rasune in minte.
„Esti o lașă! In loc sa lupti,ce faci? Atatia ani am așteptat ziua cand ai sa poți face tot ce îți doresti,iar tu îmi spui acum ca vrei sa pleci? Unde o sa-ti fie mai bine decât langa mine,cand amandoi avem nevoie unul de altul ca sa putem trai? Dar cu toate ca nu-mi convine,am sa te las sa pleci. Nu pentru ca nu te iubesc,fiindca stii cat de mult o fac,dar îți dau mana libera tocmai, pentru ca te iubesc prea mult. Insa tare ma tem ca ai sa pedalezi prost si n-am sa fiu lângă tine ca sa te pot ajuta,ingeras."
-Mda...si eu il iubesc. Probabil o parte din mine mereu o s-o facă,pentru ca e băiatul ce mi-a făcut copilăria mai frumoasa,dar imi doresc ceva mai mult de la viata,decat sa stau sa atârn de el și nu cred deloc ca am sa pedalez prost dacă imi urmez destinul. Pana in ziua in care bunica a disparut,chiar visam la clipa in care sa ne prindem de mana si sa pornim pe propriul nostru drum,soptesc cu durere în glas. Dar după aceea totul in jurul meu a luat-o razna,iar eu m-am maturizat foarte mult. Viziunea mea asupra vieții s-a schimbat radical,iar drumul ce pana atunci il vedeam doar alături de el,s-a intunecat atat de mult pana cand am ajuns acum sa nu-l mai vad absolut deloc.
Oftez.
„Imi pare rău...dar trebuie sa te eliberez de mine,altfel n-ai sa ma lași sa trăiesc."
Inspir brusc,in timp ce clatin din cap doar ca sa-mi iau gandul de la ce las in urma si cu pasi hotărâți ma indept spre terasa unde stiu ca ii găsesc pe cei doi.
Cand intr-un inauntru,ii vad imediat,fiindca la ora asta atat de matinala nu e nimeni aici in afara de ei si de angajați.
-Moldoveanco!exclama Andras cand Oana se ridica ca arsa de pe scaun si se repede spre mine.
-Buna!!!il salut in timp ce o strang pe vara-mea in brate.
-Nu-mi vine sa cred ca voi doi sunteți atat de nebuni incat sa faceți asta!zice razand.
O privesc cu zambetul pe buze,iar in ochii ei nu vad nici macar un strop de frica.
„De ce? Pentru ca prin intermediul ei l-am cunoscut eu pe,Andras. Ei deja erau prieteni virtuali cand eu m-am apucat sa joc,CS."
-Abia aștept sa ducem nebunia la bun sfârșit!exclam si ma desprind de ea,dupa il imbratisez pe satenul ce e cu un cap si jumătate mai înalt decat mine.
Ridic privirea in a lui,iar ochii sai de culoarea caramelului topit imi transmit imediat o stare de bine.
„Ochii sunt oglinda sufletului,asa imi zicea bunica. Ei niciodata nu o sa poată minti,indiferent de ce cuvinte ii ies respectivului ce sta in fata ta pe gura. Ei bine...in clipa asta,Andras nici nu trebuie sa scoata un sunet ca sa știu ca sunt in siguranță langa el. Vad in privirea lui ca isi dorește sincer sa ma ajute,iar mie nu o sa-mi ajungă zilele ca sa-i mulțumesc pentru tot ce e in stare sa facă pentru mine."
-Iti mulțumesc,soptesc cu glas incarcat,iar bratele lui se strang mai tare in jurul umerilor mei.
-Moldoveanco...chicoteste fericit. Sunt atat de incantat ca sunt aici,dar vreau sa-ti spun ca abia aștept sa ajungem impreuna acasa.
„Acasă...Doamne! E de necrezut cum un om pe care il vad pentru prima data fata in fata,imi spune cu sufletul deschis,faptul ca,acasă la el,o sa fie acasă și pentru mine."

*****