De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 39

Ale:
In urma cu 12 ani...

Scot hainele din dulap si le pun pe caprarii pe salteaua patului. Nu sunt ele mult,dar le sorteze ca le pun intr-o ordine atunci cand am sa le împachetez.
A venit vara,iar asa cum i-am promis lui Stefan,atunci când anul școlar se încheie,ma mut la el. Si uite-ma ajunsa in acel prag,in care i-au din nou taurul de coarne si fac o schimbare radicala in viata mea. Chiar daca habar nu am cum o sa ma descurc cu mama lui,eu aleg sa risc. N-am sa las amănuntul asta ca sa ma demoralizeze,fiindca vreau sa-mi urmez calea spre fericire. Iar Ștefan e drumul meu. Știu și simt lucrul asta cu toată fiinta mea.
„Nebunie? E puțin spus. Urmeaza sa ma arunc cu capul înainte in necunoscut,dar decat sa regret ca nu am facut-o,prefer sa ma avant intr-o noua aventura."
Intorc capul atunci cand aud usa de la intrare ca se deschide,iar cateva clipe mai târziu,il vad pe Andras cum intra in dormitor.
-Doar doua cutii am găsit la magazinul alimentar de la coltul blocului,spune in vreme ce pune cutiile respective pe pat.
-Destul. Oricum la cate haine am,reușeam sa le inghesui si într-una,raspund fluturând usor dintr-o mana.
Ma ajuta sa pun hainele inauntru,apoi aduce o banda scoci si sigileaza cutiile,dupa ma trage in bratele lui si ma strange cu putere.
-Ma bucur pentru tine și Stefan,sopteste cu nasul băgat în parul meu. Si va doresc numai bine,dar...in cazul in care nu o sa mearga,sa știi ca usa casei mele iti va fi mereu deschisa,moldoveanco.
Imi infasor bratele cu mai multa putere in jurul taliei lui cand il aud si ridic nasul din pieptul sau. Ma intind si il sarut pe un obraz,apoi il privesc in ochi cu recunostinta.
-Iti mulțumesc,Andras. Iti mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine si pentru tot ajutorul ce mi l-ai acordat.
-Nu trebuie sa-mi mulțumești,Alexandra. As face din nou dacă as avea ocazia. Te vreau bine,spune si cateva lacrimi imi curg pe obraji,fiindca ii simt cuvintele pana in cel mai adanc substrat al ființei mele.
„Andras,e un inger. Un inger căruia nu mi-ar ajunge o viata ca sa-i mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine."
-Te iubesc,zic cu voce incarcata si zambeste in coltul gurii.
-Szeretlek,raspund si incepe sa ma legene usor.
Imi lipesc obrazul de pieptul lui si inspir adanc de cateva ori ca să nu ma apuc de bocit,apoi ma desprind de el când soneria se face auzita,iar el merge sa răspundă.
-Ceau,vocea lui Stefan ajunge pana la mine cand Andras deschide ușa de la intrare,iar dupa cateva secunde il vad pe blond cum apare în prag.
Ma incrunt putin atunci cand ochii ni se întâlnesc și observ cum albul ii e impaienjenit cu venisoare roșii.
-Esti bine?vreau sa știu și ma reped spre el.
Isi duce o mana la frunte si incepe sa o maseze cu doua degetele,apoi ma priveste intr-un ochi când eu ii prind obrajii in palme.
-Habar nu am ce naiba am,dar de vreo cateva minute m-a luat o durere cumplita de cap.
-Esti deocheat,zic cand ii vad sclipirea ciudata din privirea.
-Sunt?intreaba si incuviintez din cap.
-Hai sa te întinzi pe pat,ii cer si ma intorc pe calcaie,apoi pun repede cele doua cutii pe jos si ma urc pe saltea.
Ma pun în poziție turceasca,iar el isi pune capul pe picioarele mele si inchide ochii imediat ce se pune pe pat si se intinde pe spate.
-Uita-te la mine,ii cer in timp ce-mi pun palma dreapta pe fruntea lui.
Verdele albastrui se pironeste in verdele meu auriu si intredeschid buzele,apoi incep sa murmur descântecul ce l-am învățat sau mai bine zis,l-am furat de la bunica.
In timp ce șoaptele mi se desprind de pe buze si imi trec mana incet de pe fruntea lui prin șuvițele sale blonde,începem sa cascam amandoi.
-Ptiu,pupa-te-ar in cur aia ce te-a deocheat!spun dupa ce ii fac semnul crucii de 3 ori pe frunte si inchei descantecul.
Chicoteste cand ma aude.
-Acum ca ai adus în discuție o anumita,ea...sa știi ca in drum spre tine m-am oprit la magazin sa-mi cumpar un pachet de țigări,iar tipa de la casa s-a uitat cam dubios la mine,zice si pufnesc.
-Fir-ar ea sa fie cu ochii ei cu tot!spun in vreme ce se ridica in capul oaselor.
-Noroc ca te am pe tine...altfel ce ma făceam micuto?intreaba zambind si ridic din umeri.
-Habar nu am. Pe noi tot timpul când ne durea capul,bunica ne descanta. Nu stiu vreun alt remediu ca sa scapi de durere atunci cand cineva se uita intr-un mod ciudat sau indecent la tine. Dar poarta si tu chiloții sau șosetele pe dos,il sfătuiesc.
-Asta te scapa de deochi?vrea sa stie si o spranceana i se arcuieste usor.
-Da.
-Superstitii,pufneste amuzat.
-Ah,da?intreb ironica. I-a spune-mi...te mai doare capul?continui pe același ton si mijeste ochii la mine.
Ii ia doar câteva secunde sa verifice dacă durerea mai e acolo sau nu,apoi raspunde.
-Surprinzator...dar durerea incepe sa ma lase usor,usor.
-Atunci urmeaza-mi te rog sfatul si i-ati ceva pe dos de fiecare data cand ai sa iesi din casa.
-Micuto...tu sigur nu ești vrăjitoare?intreaba si ma priveste lung.
Bufnesc in ras cand il aud,apoi ma arunc în bratele lui.
-Se numește,har.
-Har de vrajitoare,zice si incep sa joc din sprancene cand il aud.
-Ce drăcușor esti!exclama chicotind.
-Dar te iubesc,spun la o suflare distanta de buzele lui.
-Eu cel mai mult si cel mai tare.
-Ba nu! Eu cel mai mult si cel mai tare!zic si imi pun mainile in san,apoi fac botic de supărată,desi numai supărată nu sunt.
Insa ma alint si eu putin.
-Ce micuta esti...sopteste cu zambetul pe buze. Te iubesc,inimioara,continua si ma intinde pe saltea,apoi isi face loc între picioarele mele si se sprijină pe antebrate. Mergem acasă?intreaba si ii inlantui gatul cu bratele.
Privesc in ochii superbi pe care ii iubesc mai mult decât ii iubesc pe ai mei si incuviintez din cap.
-Da,raspund si isi lipeste imediat buzele de ale mele.
Incep sa vibrez sub el când aprofundeaza sarutul,dupa incep sa tremur cand fiori de fericire incep sa-mi strabata trupul cand ochii lui divini ma scalda in tandrețe si iubire.
„Nu stiu ce o sa ne rezerve viitorul,dar dacă îl am pe el langa mine stiu ca sunt capabila de orice."