De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 13

Ale:
In urma cu 14 ani...

A trecut un an de la cea mai neagra zi din viata mea si abia acum dupa atâta timp îmi găsesc curajul sa pasesc in apartamentul ce l-am considerat dintotdeauna casa. N-am putut sa o fac mai repede,chiar daca am venit săptămânal prin cartier. Dar niciodată n-am intrat în apartament,pentru ca inca o jelesc,chiar dacă toată lumea îmi spune ca trebuie sa o las in pace. Sa-i dau drumul,altfel nu o sa se odihnească. Le-as spune ca in acest an am visat-o de foarte multe ori si niciodată nu mi-a cerut lucrul asta. Mereu imi spunea ca veghează asupra mea si tot timpul ma indeamna sa imi urmez calea.
Încă nu știu la ce cale se refera,fiindca continui sa fiu ca o gaina fără cap se ce invarte de bezmetica de colo colo si in toata nebunia asta am ajuns sa fac atacuri de panica. Plus ca inca dorm cu lumina sau tv-ul aprins pentru ca altfel n-am nici o șansă sa pun geana pe geana,iar maica-mea ma crede deja nebuna.
Poate sunt,fiindca nu înțeleg de ce imi este mai exact frica,dar dacă nu am o sursa de lumina în camera,nu pot sa adorm. Nu ca as avea foarte multe ore la dispoziție sa o fac,pentru ca scandalurile dintre ai mei s-au înrăutățit si mai mult in ultimul an,iar bautura ce se găsește în casa,îți lasa impresia ca de fapt curge la robinet de exista in cantități atat de mari.
Ieri spre exemplu am făcut curat cu Ramo in urma lor fiindca si-au chemat niște prieteni de pahar și in timp ce strângeam sticlele de bere la 2,5l,le-am si numărat. 34 au fost la număr.
„Cum naiba sa bea cativa insi atat de mult??? Cum dracu e posibil asa ceva?? De parca a fost nunta la noi in casa. Sincer...nu imi pot explica,dar vreau sa va spun ca ma usturau nările din cauza aerului imbaxit de alcool ce plutea in casa. Iar ca tot am pomenit de Ramo,trebuie sa știți ca după moartea bunicii,la cateva luni,Maria si-a luat inima în dinți și a plecat de langa Igor. Si-a găsit sa stea în gazda la o batranica si a bagat actele de divorț. Se pare ca într-adevăr ranile ce i le-a provocat idiotul de-a lungul anilor,chiar au luminat-o. Exact asa cum imi spunea bunica ca o sa se întâmple atunci cand eram mica si imi explica de ce,Maria statea in Iad. Insa in urma separării dintre cei doi,Paul a rămas cu tat-su,iar Ramo cu ea. Dar cum,Maria s-a mutat in celalalt capăt al orașului,verișoara mea nu a vrut sa i se alature,insa nici sa stea cu Igor nu a vrut. Asa ca,tata impreuna cu mama i-au propus sa se mute la noi. Nu i-a prea convenit,fiindca stia ce viata duc eu langa ai mei. Degeaba e lux,daca nu exista liniste. Si degeaba ti se da totul,daca ti se scot dupa ochii. Maica-mea ar vrea sa ii ridic statuie pentru ca imi da un castron de mancare si tot timpul tine sa îmi reamintească faptul ca,fără ea,atat eu cat si tata am fi fost muritori de foame. Ca am fi niște neica nimeni in drum. I-as spune sa șadă putin elastic fiindca sunt sigura ca ne-ar fi mai bine fără prezenta ei,dar am atat de putina energie in mine,incat nu vreau sa mi-o consum pe ea. Insa o vad ca abia așteaptă sa deschid gura,dar nici macar nu ma sinchisesc sa-mi bat capul cu ea,iar lucrul asta o enervează la culme si cauta motive dinadins ca sa ma frece la icre. Mai nou imi scoate ochii pentru ca m-am tatuat. Dupa ce bunica a murit,nu a durat mult si am simtit nevoia sa imi patez pielea. Mi-am făcut doi fluturi pe glezna piciorului si un trandafir spinos înmuiat in sange pe omoplatul stang. De ce fluturi si trandafir? Pentru ca bunica zicea mereu ca un fluturele inseamna renastere. Ma sfatuia mereu sa fiu precum unul,fiindca deși are viata scurta,el se bucura de fiecare clipa pe pamant. Zboară si e liber sa o facă încotro vrea. Asadar m-am gândit la sufletul meu si al ei cand m-am hotărât sa imi fac tatuajul de pe picior. Iar trandafirul din care picura sange,mi l-am făcut pentru ca ii placeau mult aceste flori. Spunea ca sunt speciali,iar dacă iubești trandafirul trebuie sa ai capacitatea sa o faci cu tot cu spini. Nu sa adori doar petalele. Eu l-am vrut in sânge,pentru ca am ajuns sa iubesc aceasta floare datorita ei. Insa l-am vrut însângerat,fiindca dispariția ei m-a făcut rani atat de adanci incat am ajuns sa fiu o una vie pe interior."
Inspir adanc in timp ce clipesc de cateva ori si ies din gândurile mele,apoi deschid usa de la apartamentul in care n-am mai intrat de un an de zile și intepenesc cand trec dincolo de prag.
Inghit cu dificultate cand mintea ma transporta in timp,iar imaginile din ziua in care tata a adus-o adusa acasă de la spital și a marcat începutul sfârșitului meu incep sa ruleze cu viteza luminii prin fata ochilor mei.
Imi duc o mana la inima cand bătăile mi se tripleaza si incep sa respir cu sacadat.
-Ale!ridica Oana vocea cand iese din dormitorul bunicii ca sa verifice cine a intrat in casa.
-Apa,soptesc cu respiratia tăiată.
Se repede la bucătărie si aud cum troncane dupa ce deschide ușa unui dulap. Apa incepe sa curga cu presiune la robinet imediat ce usa dulapului e trantita,iar la scurt timp sunetul de invartit cu lingura intr-o cana ajunge la urechile mele.
-E apa cu zahar,imi zice cand revine langa mine si imi intinde o cana.
O i-au si cu degetele tremurand o duc la gura. Beau lichidul rece si dulce,iar cand il dau tot gata,reusesc sa trag aer adanc in plamani.
„Apa cu zahar era leacul ce bunica ni-l facea cand noi ne speriam. Datorita familiei in care am crescut,mereu eram cu frica in san. Atat eu cat si Oana sau Ramo era ingrozite cand Igor venea beat acasă. Am trait cu spaima asta in fiecare zi,pentru ca nu a existat nici macar una in care,Igor sa nu fie beat. Iar singurul remediu ce ne linistea,era daca băgam ceva dulce in organism. Si cum zaharul era mereu la indemana,bunica ne dadea apa cu zahar."
-Mai bine?ma întreabă Oana in vreme ce imi i-a cana si isi îndreaptă pasii spre bucătărie.
-Putin,raspund,iar cand apare din nou langa mine,vad cum incepe sa-si treacă greutatea de pe un picior pe altul.
-Mai bine mergem afara daca iti e greu sa stai aici,spune si inghit din nou cu dificultate.
„Habar nu am cum de e in stare sa facă fata durerii și cum de poate inca sa doarmă în camera bunicii,insa duce pe umeri durerea cu brio. Dar cred ca atunci cand viata nu iti da alte opțiuni,n-ai ce sa faci și te adaptezi din mers la orice situație. Eu cum nu sunt obligata sa stau aici si abia mi-am găsit curajul sa infrunt realitatea dupa un an,probabil sunt la stadiul în care ea a fost in prima luna dupa moartea bunicii,dar apoi a trebuit sa indure durerea si a început sa se caleasca pentru ca a trebuit sa trăiască în acest apartament zi si noapte. Dar pentru mine nu ca este greu sa ma aflu aici,chinul efectiv ma sufoca."
-Ale!tipa cand incep sa tremur. Hai naibii sa ieșim afara,ca nu vreau sa te culeg de pe jos!
-Stai!ii cer cand ma prinde de maini. Trebuie sa iau ceva din camera.
Ma priveste ca trasnita cand ma aude.
-Tu stai pe hol si aproape ca leșini,chiar nu vreau sa intri în camera.
-Dar trebuie sa caut ceva acolo,soptesc cu glas tremurând.
-Ce? Zi-mi mie,imi cere si inspir adanc.
-In lada de la pat trebuie sa fie cartea ei de rugăciuni și un lanț.
-De unde naiba știi?intreaba privindu-ma chiorâș.
-Doar cauta unde iti spun si vezi dacă le găsești acolo,raspund in schimb.
-Au fost acolo. Le-am scos cand am facut curat atunci cand tata a venit sa varuiasca si a înlocuit dupa toata mobila din camera.
-Ok...zic cu greu. Mi le aduci?
Incuviinteaza din cap,dupa imi eliberează mainile si deschide ușa de la dormitor.
Inima mea se opreste cand arunc o privire inauntru. Chiar daca toate lucrurile sunt schimbate,iar patul nu mai e același,eu tot am impresia ca o vad pe bunica stand pe el în timp ce isi da ultima suflare.
-Vai de mine...ingaim si ma forțez sa-mi iau ochii de pe pat.
Ii mut pe biroul din colt si vad ca in camera exista un calculator. Unul ce e si porinit.
-De unde ai calculatorul?o intreb si ridica din umeri.
-Ah...nu ti-am spus,dar mi l-a adus tata la cateva luni după ce...ei bine...lasa cuvintele in aer crezand ca lucrul asta nu o sa ma trimita cu gândul la bunica.
„Dar o face...si inca cum...Ah,Doamne si ce tare doare numai cand ma gandesc la acea zi."
-Cum de te-ai descurcat cu toata nebunia din jur?o intreb cu voce tremurând.
-N-am avut încotro,Ale. Daca n-as fi facut-o eram ca și moarta. Tata nu vine decât o data pe luna sa vadă ce fac și imi lasa bani ca să îmi fac de mâncare. Atat,nimic mai mult. Cui sa spun ce ma doare? Interesează pe cineva? Tu si asa le ai pe ale tale...daca mai vin și eu cu ale mele imi e teama ca ma-ta o sa te bage în camasa de forta.
„Of Doamne!!! Adevărat ca sunt vraiște si nu am cum ce sa o ajut cand nu sunt în stare sa ma ridic singura de la pamant,dar tat-su chiar e un mare idiot! N-a fost in stare sa o crească cat a fost mica,iar acum nici macar nu-si da interesul sa repare greselile."
-Dar m-am refugiat in CS,ii aud vocea si imi țintesc privirea pe chipul ei.
-Hm?intreb si face semn spre monitorul calculatorului.
-Counter strike,raspunde. E jocul ce il vezi deschis. M-am împrietenit cu o mulțime de adolescenți mai mici sau mai mari decat mine si reusesc sa imi i-au gandul de la tot ce se întâmplă în jurul meu cat timp ma joc.
-Ah...zic in vreme ce se apropie de mine ținând intr-o mana cartea de rugăciuni,iar lantul de argint al bunicii atarna printre paginile ei.
Le i-au si le bag in buzunarul de la geaca,apoi ma întorc pe calcaie si ies afara din apartament. Incerc sa respir cat de calculat pot în vreme ce cobor scările cu Oana pe urmele mele,iar cand ieșim din scara,ma asez pe una dintre cele doua pietre ce se afla pe o parte si pe alta a celor trei trepte si imi bag capul in barbie,dupa imi inghit lacrimile ce vor sa-mi curga pe obraji.
Oana se tranteste pe una dintre trepte si amandoua stam in tăcere,fiecare pierduta in propriile ei ganduri.
Habar nu am pentru cat timp o facem,dar la un moment dat aud glasul unui baiat si ridic incet capul.
-Ce fac fetele?
Il vad pe Dani,tipul ce m-a tatuat si care sta la următoarea scara de langa a noastră. Suntem vecini de mici copii,iar dacă e sa zic un lucrul despre el,este faptul ca mereu i-a plăcut sa deseneze. E mai mare cu un an decat mine,dar imi aduc aminte ca intr-o vară il pălise talentul si a început sa facă graffiti pe peretele de la coltul blocului. E simpatic satenul,iar cand i-am cerut sa ma tatueze,a facut-o fără sa-mi ia vreun ban. Mi-a zis ca suntem prieteni vechi si nu își permite lucrul asta,plus ca lui ii convine sa tatueze cat mai mult fiindca asa prinde experienta. De asta el si toti amicii lui sunt desenați din cap pana in picioare. Si nu va gândiți ca are scule profesionale. Mașinuța lui de tatuat e una improvizata de el,iar banii ce ii trimite ma-sa din Italia,o parte foarte mare din ei ii baga in ace si in tușuri. Dar dacă el chiar e un tip de treaba și are un talent fantastic cand vine vorba de tatuaje,anturajul lui lasa mult de dorit. Mai ales,Liviu. Cel ce este cu el în momentul de fata si se apropie amandoi de scara noastră. Liviu asta a fost lângă el in ziua in care i-am călcat pargul casei lui Dani ca sa ma tatueze. De atunci mi-am dat seama ca i-am căzut cu tronc. Insa nu inteleg cum de am facut-o,pentru ca eu plângeam intr-una cat timp satenul m-a tatuat. Si nu o făceam din cauza durerii ce mi-o provoca acul,pentru ca nici macar nu il simteam cum imi pătrundea in piele. Ci plângeam fiindca eram în depresie,iar in acele momente grija lui Liviu nu o aveam eu.
„Bine...nici macar acum nu i-o port,dar blondul ma cam soarbe din priviri de atunci și cred ca am sa-l scuip intre ochii daca nu se potolește."
-Noi stam,raspunde Oana fără nici o inflexiune in glas. Voi?
-Noi bine. V-am văzut cam supărate si am venit sa vedem ce se întâmplă cu voi.
Vara-mea flutura dintr-o mana a lehamite,in vreme ce eu tac,iar cand amandoi ajung in dreptul nostru,Liviu se pune langa mine pe piatra si imi dau ochii peste cap.
-Ce faci,frumoaso?intreaba pe un ton mieros.
-Ma dau cu barca,raspund pe un ton sec.
-Ahhh...asta mica musca rau,chicoteste tampitul si se uita amuzat la Dani.
-Las-o in pace idiotule!pufneste satenul si se așază pe cealalta piatra de la scara.
-Dar ce ii fac?intreaba cu o falsa seninătate.
-Din câte îmi dau seama ti s-a cam pus pata pe ea si nu te vad bine,replica Dani in doi peri,dar blondul nu ii i-a in seama tonul si continua sa chicoteasca.
-Daca e frumoasa,zice si revine cu privirea asupra mea. Si trista tot frumoasa este.
Mai ca nu vomit in mine cand il aud.
-Mai bine ti-ai vedea de treaba ta,il sfătuiesc.
-Pai?vrea sa stie si cu un tupeu fantastic ma prinde de o mana.
-Tu chiar ești tâmpit?intreb scuipând cuvintele si incerc sa ma eliberez din prinsoare lui,dar își strange degetele mai tare in jurul încheieturii mele.
-Usor frumoaso,ca nu iti fac nimic. Doar vreau sa te țin de mana si sa vorbim puțin.
-Si te-ai întrebat macar o secunda daca eu imi doresc lucrul asta?mai ca nu latru cuvintele si un colt al gurii i se ridica usor intr-un ranjet.
-I-ati dracu mana de pe ea sau iti sparg capul!se rasteste Oana la el.
-Astea amandoua sunt precum niște pisici sălbatice,replica blondul pe un ton incantat. Imi place la nebunie!
-Sa vedem dacă o sa-i placa la nebunie si lu ma-ta cand o sa te pupe rece!tuna vocea lui Max prin apropiere si imi i-au ochii de pe blond.
Il vad cum se apropie de scara noastră imbracat doar in niste pantaloni trei sfert pe el si cu o pereche de slapi in picioare.
Liviu cand il observa,sare de pe piatra ca ars,iar eu ma panichez cand vad fata transfigurata a brunetului.
-Max!!!!!urla Ella de la etaj cand nebunul il prinde de bluza pe Liviu si il smuceste spre el.
Nu o baga pe ma-sa in seama si incepe sa maraie cand isi apropie fata periculos de mult de a blondului.
-Max!spune Liviu dintr-o suflare si il priveste cu ochii aproape ieșiți din orbita. Ce naiba ai?
-Ce am?haraie brunetul. Tocmai ai atins ce imi aparține mie si esti ca si mort,idiotule!
-Maxxxxxx!!!!!urla din nou Ella si cu greu ridic ochii spre ea.
O vad la geamul de la bucătărie,alături de Leon,verișorul lui Max ce e născut si crecut in Grecia,dar de cateva luni se afla in România pentru ca si-a luat un an liber dupa ce a terminat liceul.
-Imi pare rău omule,n-am știut ca e a ta!zice Liviu si revin cu privirea pe cei doi cand ii aud tonul impacientat.
"Nimeni nu știe,fiindca ne ascundem de ani de zile..."
Clatin subtil din cap in urma gândului,in timp ce blondul ridica mainile in semn de predare si încerc sa imi găsesc puterea de a sari de pe piatra ca sa ma bag intre ei,fiindca nici Dani si nici Oana nu se obosesc sa ii despartă pe cei doi.
-Max,ingaim cu greu cand realizez ca n-am forta necesara de a sta pe picioare,iar ochii lui negri se muta imediat pe mine. Da-i pace idiotului,ii cer si scrasneste din dinți. Te rog,insist si inca un mârâit ii iese printre buze inainte sa-l impinga pe blond de langa el.
Liviu cand se vede eliberat,coboara dintr-un pas cele trei trepte si il trage pe Dani dupa el,apoi amandoi dispar de la scara noastră. In schimb,Max ma prinde de o mana si ma saltă de pe piatra,dupa ma urca pe un umăr de-al lui si se întoarce dintr-o miscare.
-Ce naiba crezi ca faci?intreb soptit.
Nu raspunde,dar paseste apasat spre scara lui de bloc.
-Arunca-mi cheile de la mașină!urla si nici macar nu vreau sa ridic privirea ca sa vad ce se întâmplă în jurul meu,pentru ca știu faptul ca vocea de nemulțumire a Ellei probabil a adunat toata lumea pe la geamuri,iar acum toți ochii sunt indreptati spre noi.
-Max...ma bagi mai tare in cacat,ii spun si pufneste.
-Unul sa deschidă gura acum in fata mea,ca il omor!haraie si pălesc putin fiindca știu ce inseamna un Max scos din minți.
Înseamnă haos.
Mai ca nu ma ia cu lesin cand vocea lui bubuie din nou in cartier atunci cand isi cere inca o data cheile de la mașină.
„Vai de mine! Nebunul asta o sa faca un ditamai circul daca nu se calmeaza,iar eu numai chef de scandal si panarama n-am acum!"
-Sa vezi cum o sa pice capetele in jurul nostru daca se găsesc unii sa ne comenteze,ingeras,continua sa vorbească în vreme ce il simt cum spumega de nervi.
-Prinde!ii cere Leon si brunetul se postează in fata geamului de la parter de pe partea lui de bloc,iar dupa ce prinde cheile ce varul sau le arunca pe fereastra,vocea Ellei din nou ajunge la urechile mele.
-Ce crezi ca faci,Max?intreaba furioasa.
Nebunul nu răspunde si isi îndreaptă pasii spre masina lui.
-Max!!!!! Dar ai înnebunit complet????continua sa urle Ella.
-Cand mama dracu am fost eu sănătos la cap?raspunde cu o întrebare,iar vocea ii suna foarte taioasa.
-Da tu chiar nu ești normal!exclam in soapta. Acum Ella are un motiv în plus ca sa dea cu mine de pământ cand ma prinde singura pe strada.
-Doar asa o sa am eu un motiv al naibii de bun ca sa arunc cartierul asta in aer!
"Mda...sigur...cum sa nu??? El chiar crede ca avem vreo sansa sa scăpăm de râia de maica-sa sau de ai mei ori de fiecare bârfitoare de prin cartier? Oricum ma-sa si daca crapă,o sa găsească o solutie ca sa nu scap de ea. O sa faca cumva doar ca sa vina și sa ma bântuie."
Pufnesc in urma gandului,apoi incep sa marai cand ajunge in dreptul mașinii și ma arunca pe scaunul din dreapta.
-Fir-ai tu sa fii!ma rastesc la el si isi duce degetul aratator la buze,apoi imi face semn sa tac.
Mijesc ochii,dar nici nu imi baga in seama privirea,apoi imi tranteste portiera in nas,iar din cativa pasi ajunge pe partea șoferului. Urca inauntru si pornește motorul,dupa pleacă cu scârțâit de roti si inspir adanc doar ca sa nu imi pierd controlul ce oricum e vai si amar de el.
-Am sa-l nenorocesc pe idiotul ala,haraie in vreme ce schimba intr-una vitezele si atat de tare strange schimbătorul intre degete din cauza nervilor ce ii ard prin vene,incat imi lasa impresia ca mai are foarte puțin și o sa-l rupă. Sa nu crezi ca a scăpat doar pentru ca mi-ai cerut sa il las acum in pace.
Tac,fiindca nu vreau sa pun paie pe foc daca ii spun ca nu rezolva nimic cu bataia,iar el incepe sa conduca ca un turbat pe străduțele din oras.
Inchid ochii si inspir adânc.
Nu imi e frica de felul în care conduce. Nu e prima data cand calca mai mult decat trebuie accelerația. Am încredere ca nu o sa intre in vreun stâlp si n-o sa ne găsească moartea pe amandoi.
"Nu ca ar fi prima data...era sa o mai vedem o data în fata ochilor cand mai avea foarte putin un tren si ma lua inainte fiindca mi s-a făcut rău exact pe calea ferata si am rămas înțepenita cand am observat o locomotiva ca se apropiere de intrarea in gara. Norocul a facut ca din toti oamenii ce erai prin apropiere se afla și Max. El a sărit dupa mine si m-a tras de pe sine. Pe atunci eram copii. În jur de 8 ani aveam,dar lucrul asta nu l-a împiedicat sa faca pe nebunul,insa gestul lui mi-a salvat viata. Daca nu era el,astăzi nu mai eram. De aici si vorba,nu are cum sa existe Max fara Ale sau invers. De mici copii ne consideram acelasi suflet ce trăiește în doua trupuri."
Clatin din cap in urma acelei imagini din trecut,iar dupa un drum ce cred ca tine mai bine de jumătate de ora,deschid ochii cand opreste motorul si vad ca suntem pe mijlocul platoului de pe releu. Fara sa scoata un cuvânt,se da jos din masina si oftez zgomotos cand il vad ca încă e plin de draci,iar pana sa deschid la randul meu portiera,o face el înaintea mea. Cobor din masina,iar in urma mea izbeste atat de tare usa incat ma mir cum de dracu mai e întreaga.
„A innebunit nebunul!!!"
-Ce e in capul tău?intreaba pe un ton jos in vreme ce imi analizează cu intensitate fiecare mișcare pe care o fac. Tot drumul ai fost pierduta prin ganduri.
-Stii prea bine,raspund oftand si isi inclesteaza maxilarul,iar muschii de pe el incep sa-i zvacneasca cu putere.
-O sa fie bine,zice si rupe distanta dintre noi,apoi imi prinde obrajii in palme. In curând ai sa fii libera.
"Mda...nu prea cred."
-Ca sa fie bine,ar trebui sa nu mai fiu aici,raspund cu o voce ce da clar de înțeles ca sunt epuizat psihic.
-Adica?intreaba,iar ochii lui demonici se îngustează putin.
-Totul in jurul meu ma sufoca,Max! Pana si orasul asta o face indiferent de locul în care m-as afla,raspund fără vlaga.
Maraie.
-Ingeras...ceea ce zici tu acum ma trimite cu gândul foarte departe.
„Si pe mine..."
-Inteleg ca te-ai saturat,dar nu ne-am chinuit atatia ani ca sa dam acum cu piciorul acum doar pentru ca tu nu mai ai forta ca sa mai lupti.
Oftez zgomotos si inima pentru cateva clipe mi se opreste in piept.
„De unde dracu sa mai am,cand in jurul meu totul se năruie pe zi ce trece tot mai mult?"
-Asculta-ma,imi cere si clatin din cap.
-Max...spun incet.
-Nu!mi-o taie. Ani de zile am așteptat sa scăpăm dracu de toata nebunia din jurul nostru. Acum ca suntem la un pas distanta ca lucrul asta sa se întâmple,tu ce faci? Sau ce vrei sa faci?intreaba,dar nu ma lasa sa raspund. Jur ca nu te înteleg!continua si un oftat adanc se desprinde de pe buzele lui. Mai e foarte putin si totul o sa fie bine. Atelierul e aproape gata. Dupa am sa cumpăr o casa,iar la anul cand ai sa faci 18 ani o sa ne mutam impreuna si o sa închidem gura tuturor. In ultimul an n-am mai știut cum sa ma dau peste cap doar ca sa grăbesc cat pot de mult lucrurile ca nimeni sa nu mai aibă ce sa ne facă,iar tu te trezești acum sa renunti doar pentru ca ai obosit putin?
Strang tare din pleoape cand vocea ii devine profunda spre final si isi infinge dintii in buza mea de jos.
Sasai din cauza mușcăturii si deschid larg ochii.
-Asa...maraie si priveste adanc in ochii mei. O sa fie bine,spune dupa ce imi eliberează buza. Cand ai sa fii lângă mine,totul o sa se termine,pricepi?
-Tu nu înțelegi ca indiferent de ce facem,trecutul o sa ne urmărească?intreb si pufneste.
-Nimeni nu o sa mai îndrăznească sa comenteze cand pun toate lucrurile la punct. O sa avem banii noștri,casa noastră,raspunde si pune accent pe fiecare cuvânt. O sa ne căsătorim si...
-Si o sa facem doi copii,vorbesc peste el fiindca știu ca asta e visul lui dintotdeauna,iar el imi face cu ochiul cand ma aude.
"E nebun! El nu pricepe ca in orașul asta,eu nu am cum sa-mi găsesc linistea? Nu stiu ce naiba urmează sa fac,dar stiu sigur ca de raman aici,prezenta mamei o sa fie mereu prin apropierea mea,la fel și a lui ma-sa. Nu o sa ne de-a pace nici una si sunt sigura ca tot timpul o sa se găsească ambele familii sa comenteze cu privire la relatia noastra. Ba mama ca o sa zică ca sunt o curva fiindca mi-am desfacut picioarele in fata lui din interes. Ba ma-sa o sa zică ca sunt o lipitoare pentru ca ii vreau bani. Oricum am face si oricum am da-o...trecutul o sa fie o umbra vie mereu peste prezentul nostru indiferent de timp. Nu o sa se se termine niciodata dușmănia dintre ai mei si ai lui,iar eu daca am sa mai continui mult sa stau in toata nebunia asta,am sa ajung in cel mai fericit caz la nebuni. Iar in cel mai rau,la 2m sub pamant. Pentru ca n-am cum sa indur pana la sfarsit toata nebunia in care trăiesc de cand ma stiu."
-Ingeras...ma scoate vocea lui soptita din gândurile prin care ma pierdusem.
-Da?raspund incet.
-O sa fie bine,ma asigura din nou si incuviintez din cap cu toate ca nu prea cred lucrul asta. Nu fă vreo prostie,te rog,imi cere si inspir adanc. Am trecut prin atâtea impreuna...am făcut atâtea...ne leagă o viata...te rog doar mai rabda putin...
Zambesc cu amărăciune.
"Răbdam de cand ne știm. Si da...e adevărat. Ne leagă o viata...una pe care mi-a colorat-o cum a știut mai bine,doar ca mereu ma reîntoarcem la Iad cand plecam din Raiul lui. Probabil daca nu facea parte din mine,eram de mult la nebuni. Sau ma făceam oale si ulcele in ziua cand trenul era sa dea peste mine...insa,ce nu înțelege Max,este ca am ajuns la capătul răbdării. Sunt in agonie,iar intunericul ma cuprinde tot mai mult de cand bunica a plecat. Sunt la pamant si nici macar faptul ca il mai am pe el langa mine nu ma mai ajuta sa-mi găsesc puterea ca sa ma ridic. Sunt in haos. Un haos căruia nu stiu cum sa-i pun stop."