De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 163

Ale:
În urma cu 2 ani...

Ma cufund sub apa pana la gat și inchid ochii in vreme ce imi lipesc ceafa de marginea căzii. Luna viitoare Eric o sa facă un an,iar oboseala m-a ajuns din urma. Am tras atat de mult de mine,incat simt ca sunt pe cale sa clachez. Cu toate ca ingerul se da peste cap atunci cand e liber ca sa stea cât mai mult timp cu băiatul si sa-mi de-a timp pentru mine,tot nu imi e suficient ca sa-mi reincarc bateriile. La ce oboseala am in oase,as avea nevoie de luni întregi ca sa-mi revine. Lucru ce nu e posibil,fiindca Eric are nevoie de mine. Plus ca,fricile si grijile sunt la fel de mari in condițiile în care îmi doresc ca totul sa fie bine cand eu de fapt nu pot sa controlez nimic. Pentru ca totul se schimba de la o secunda la alta cand e vorba de un copil si învăț pe zi ce trece ce presupune datoria de a fi mama. Iar din tot ce am citit,nimic nu a putut sa ma pregătească psihic pentru asa ceva.
E greu...mai ales pentru ca se acumulează oboseala. De cand Eric a venit pe lume n-am mai pus geana pe geana mai mult de doua ora în fiecare noapte. Si n-am crezut ca e posibil sa rezist saptamana dupa saptamana fara sa-mi reincarc cum trebuie bateriile. Ma întreb oare când am sa ajung la epuizare? Fiindca in felul asta nu știu cât timp am sa o mai duc. Dar trag si trag de mine pana si cu dintii ca sa rezist. Pe lângă faptul ca se trezește din 3 in 3 ore la supt,nu pot sa adorm fiindca il verific sa vad dacă mai respira. Iar stresul cel mai mare mi-l da atunci cand se îneacă. O face mai mereu cand mananca la san si lucrul asta ma termina. Imi blochează inima in piept si ma lasa fara aer pana cand il fac pe micut sa-si revina. Ca sa nu mai zic de perioada în care a avut colici. Cand l-au apucat si am văzut cat de tare il doare,mi se rupea sufletul in mine pentru ca mai mult de un masaj cu ulei pe burtica si cateva picături ce sa-i potolească putin crampele,nu am avut cu ce sa-l ajut,iar plansul lui imi sfasia inima. E cel mai îngrozitor lucru pe care pot sa-l simt cand neputinta ma cuprinde,dar cu toate astea incerc pe cat posibil sa raman in toate facultățile mintale. Incerc sa raman pe linia de plutire si sa nu ma pierd cu firea. Incerc sa ma incurajez singura si sa gandesc cat mai pozitiv cu putina,dar uneori e extraordinar de greu. Mai ales când ochii imi cad în gura,iar el se trezește și eu trebuie sa stau în poziție de drepți la dispoziția lui. Fiindca un copil nu il poți pune pe pauza. Sau sa-l lași intr-un loc pana cand iti revii. Nu exista asa ceva. Cand esti mama trebuie sa fii disponibil 24/24 si 7/7.
Norocul cel mai mare e ca Stefan imi mai ia din sarcini și ma mai scapa de unele lucruri,cum ar fi mâncarea. El a devenit bucatarul chef din casa în ultima vreme. In prima jumătate de an am încercat cat de mult am putut sa le fac pe toate,acum in schimb,nu prea mai pot. Il mai ajut din cand in cand,dar in mare parte cad lata atunci cand stiu ca e acasă,iar dupa ce toate treburile sunt făcute si il i-a pe baiat sa stea cu el,sunt singurele ore pe zi in care eu reusesc sa dorm cel puțin 3 ceasuri fara întrerupere. Sau sa fac repede un dus,apoi sa ma trantesc in pat. Fiindca a devenit un lux pana si sa ma spal. Nu credeam ca pot sa ma bucur atat cand vine vorba de asa ceva,dar viata langa un copil ma surprinde într-atât de mult încât de multe ori imi da eroare la creier.
Acum insa pot sa ma bucur de o baie,fiindca a ieșit cu băiatul putin la zapada. Altfel...totul se rezuma doar la un spălat pe repede inainte.
In rest,ce sa zic...sunt praf,dar încerc sa par bine.
Energia imi e la pământ și am impresia ca ma pierd din ce în ce mai mult pe mine,dar încerc pe cât posibil sa ma adaptez schimbărilor din mers. Fiindca n-am timp sa le sortez si sa le iau pe rand ca sa ma ocup de ele. Știu ca nu fac bine,dar nu pot sa ma intind mai mult decât imi e plapuma. Prioritatea mea e Eric. Restul mai pot sa aștepte.
Oftez si incerc totuși sa ma gandesc la o soluție de cum sa impac toate lucrurile,insa mintea mea nu are nici un răspuns miraculos pe care sa-l pun în practica.
-Singurul răspuns ar fi ca am nevoie de timp ca sa-mi revin,iar eu duc lipsa de asa ceva...soptesc cu ochii închiși.
Epuizarea mai are foarte putin pana o sa ma îngenuncheze,iar pe langa faptul ca sunt la pamant,imi lipsește și cheful total de viata. Am ajuns sa nu ma mai bucur de nimic. Nici macar de florile ce continua sa mi le ofere Stefan,ori de ciocolata amara cu aroma de portocala pe care o găsesc la cateva zile pe blatul de la bucătărie. Sau de micile atenții cu care încearcă sa-mi aducă un zambet pe buze in fiecare zi ingerul meu. Singurele momente ce într-adevăr ma bucura sunt cele in care imi vad micutul bine. Cand ii vad ochii cum sclipesc de fericire sau cand zambeste ori rade cu gura pana la urechi.
Surad cand incep sa mi se deruleze in minte toate clipele in care aproape ca mi-au făcut inima sa-mi explodeze in piept de bucurie. Prin spatele pleoapelor închise vad secvente in care a spus spre exemplu pentru prima data mama sau tata,ori cand a făcut primii pași. Sau când dansez cu el prin casa,ori ne petrecem toți trei timpul impreuna si ne jucam.
-Lumea mea...spun zambind cu gândul la puiul fara de care n-as mai putea sa exist.
Deschid ochii,iar cateva lacrimi de fericire incep sa mi se prelinga pe obraji.
"Si exact de lucrurile astea am nevoie,ca sa găsesc puterea de a continua chiar si atunci cand nu mai pot. Eu trebuie sa pot. Pentru el trebuie sa pot orice. Chiar daca asta înseamnă sa-mi pun soarele pe locul doi. Habar n-am cum de ma mai suporta si mai are răbdare cu mine,fiindca de eram eu în locul lui,de mult luam foc. Pentru ca prea puține momente de tandrete mai avem de cand e micutul intre noi. Eu sunt mereu cu gândul la el,iar faptul ca sunt setata doar pe modul de mama,ma face sa ma focusez doar pe baietel. Lucru ce sunt constienta ca nu-mi aduce un plus enorm in relația mea de cuplu cu Stefan,dar deocamdată nu am cum sa funcționez altfel. Si uneori imi e ciuda,alteori imi vine sa plâng. Uneori chiar am tendinta de a-mi smulge parul din cap,fiindca Stefan merita toată atenția mea. Barbatul asta chiar e un înger pe pamant,doar ca nu am energia necesara ca sa o scot din mine pe cea de care are el nevoie. Lui nu-i trebuie mama dinauntrul meu,el are nevoie de femeia lui. Insa pe ea am dezactivat-o. Nici macar nu stiu sa zic de cate ori m-am culcat cu Ștefan in ultimile luni de zile,dar cu siguranță imi ajung degetele de la ambele mâini. Si stiu...stiu ca greșesc. Stiu ca nu fac bine,dar nu am cum altfel. Daca nu simt nevoia sa ma dăruiesc cu totul,prefer sa nu o fac deloc. Nu pot sa ma culc cu el doar ca sa bifez un numar pe lista. Iar el ma intelege,dar nu știu pana cand o s-o faca. Asa cum am zis,am ajuns sa nu ma mai suport pe mine,habar n-am cum de o mai poate face el. Cu toate ca durerea mi-a trecut de mult,iar faza cu vibratorul si lubrifiantul chiar ne-a ajutat dupa ce am născut. A reușit sa-mi resetez mintea si sa scap de blocajul ce l-am dobandit in urma nașterii,insa,pasiunea din mine si-a tot scăzut din intensitate din cauza noului mod in care am ajuns sa traiesc."
Clatin din cap mahnita cand ies din gandurile mele,apoi incep sa ma spal,iar pentru cateva clipe mintea mi se îndreaptă spre ai mei. Încă continuam sa vorbim,iar in atâtea luni nu m-au supărat niciodata. Ii vad ca se controlează si ca nu le vine usor sa se comporte ca niște oameni normali,dar isi dau tot interesul. Cel puțin cât vorbesc cu mine la telefon ca sa-l vadă pe Eric si pot sa spun ca li se schimba fizionomia fetei cand micutul apare in cadru. Sunt amandoi topiti dupa el,lucru ce nu m-am așteptat vreodată sa se intample. Ai mei nu s-au inmuiat niciodata in prezenta mea,dar cand il vad pe Eric,mai ca nu cad lati. Acusi facem anul de cand vorbim săptămânal,iar ei in fiecare luna ii trimit pachet micuțului cu haine,jucării și bijuterii din aur. Iar pe langa toate astea imi mai comand și eu carti. Bine-nteles ca atunci cand le trimit bani pentru ele,pun în plus și pentru ceea ce trimit ei pentru Eric,fiindca,desi relația noastră s-a încălzit,eu tot am rămas la faza de a nu avea așteptări de la ei. Așadar,prefer sa nu le dau nici un motiv ca sa aibă cu ce sa-mi scoata ochii,chiar daca ei mereu imi spun ca sunt cadouri pentru micut.
"Aia e. Intenția lor e buna,dar eu m-am ars de atat de multe ori cu ciorba,incat acum am ajuns sa suflu si-n iaurt. De aceea prefer sa nu las loc de discuții sau de interpretari. Jucam cu cărțile pe fata. Nu imi doresc nimic pe gratis,de aceea plătesc totul. Fiindca n-am nevoie de nimic de la nimeni."