The black dragons

Daemon

 
 
  Daemon simțea că în ultima vreme se întâmplă ceva ciudat cu Lucien: nu se mai concentra la antrenamnte, era mai mereu obosit, mintea lui era în altă parte, iar în preajma Riseryei, era cu totul alt om. Daemon a reușit să-l dezarmeze din nou, a treia oară pe ziua de azi, iar asta nu se întâmpla niciodata înainte. Daemon aruncă sabia nervos în locul în care o aruncase pe a lui Lucien.

   - Dă-le dracu' de antrenamente și zi-mi ce ai, zise Daemon nervos.

  - Nu am nimic, nu ai de ce să-ți faci griji, îi zise Lucien zâmbind, dar Daemon își dădu seama că era un zâmbet fals.

  - Ești așa din cauza surori mele? întrebă Daemon încercând să pară calm.

  Lucien încerca să nu arate nicio emoție.
 
  Dacă ar fi fost oricine altcineva în fața lui îl putea păcăli, dar nu pe mine, știe că pot simți minciuna și mai e și cel mai bun prieten al meu. Îl cunosc prea bine.

  - Chiar atât de evident e?

  - Nu, doar că sunt eu un talent rar întâlnit, zise Daemon râzând, se așeză jos pe o piatră și îi făcu semn lui Lucien să se așeze lângă el. Spune-mi tot, știi că nu mă poți minți.

  - Promiți că nu te superi? întrebă Lucien, așezându-se lângă el.

  - Niciodată nu m-aș supăra pe tine, prietene, zise Daemon zâmbind.

  - Nu aș fi așa de sigur în locul tău, murmură Lucien primind o încruntătură de la Daemon. O antrenez și pe sora ta, m-a rugat să o învăț să se lupte.

   - Ok, asta e destul de rău, dar nu atât de rău pe cât credeam că ar fi.

  Tăcerea lui Lucien îi dădu de înțeles că mai era ceva, așa că îl privi așteptând să vadă ce mai are de zis.

  - Vreau să fug cu Riserya, zise Lucien dintr-o suflare.

  E nebun? Cum să se gândească la asta?

  - Ce?! țipă Daemon revoltat. Ești nebun? Cum să te gândești la așa ceva? O zici de parcă nu l-ai cunoaște pe tata și nu ai fi crescut în preajma lui. Puteți zbura pe Balerion și la capătul lumii, că tot vă va găsi, și când o va face, te va omorî. În plus, asta ar însemna să mă părăsești pe mine! Ești cel mai bun prieten al meu și singurul care mă crede.

  - Nu voi suporta să te văd căsătorit cu ea și să o torturezi, sau mai rău, să o omori!

  - Nu și tu...murmură Daemon nervos.

  - Știi prea bine că sunt de partea ta, dar...nu apucă să termine că e întrerupt de Daemon.

  - Nu e asta! Crezi că dacă chiar aș fi vrut-o moartă, nu o omoram? Crezi că a avut atât de mult noroc încât să nu o omor? Fi serios, știi mai bine ca oricine că eu nu-mi ratez niciodată ținta, mai ales de la juma de metru. Aș putea oricând să-i înfig un cuțit în burtă și așa aș scăpa de ea, dar la naiba, deși o urăsc, e sora mea! Nu sunt un monstru, Lucien!

  Lucien rămasă câteva secude uimit și tăcu:

  - Atunci...de ce îi faci toate astea?

  - Nu e evident? Ca lumea să creadă că o urăsc, nu că n-aș face-o, dar nu atât de mult pe cât o fac să pară, și dacă tata vede că o urăsc atât de mult, nu se va gândi cum aș reacționa dacă mă va căsători cu ea? Așa poate va anula logodna. Deși sunt un Blackfyre, nu sunt cel mai mare fan al incestului, știi?...În fine, o mai fac și ca să mă mai descarc puțin și să o fac să plătească pentru moartea mamei, dar niciodată nu o voi omorî. Riserya mereu va fi sora mea, oricât de mult aș urî-o.

  - Toate astea sunt alt joc de-al tău de manipulare? De ce nu mi-ai zis?

  - Credeam că te-ai prins, dar se pare că te-am supraestimat. Acum urmează să aflu că de fapt nici Riserya nu și-a dat seama și nu a inrat în jocul meu, ci așa e ea de fapt. Deși la cât de mult seamănă cu mine, mi-ar fi greu să cred.

   - Parcă ați fi gemeni, zise Lucien râzând. Mai aveți și aceeași zi de naștere, doar că nu v-ați născut în același an. 

  - Nici dacă eram gemeni nu semănam așa mult. Fi atent, să nu îi spui surorii mele de discuția asta, că i se va urca la cap, zise Daemon râzând. 

 - Am înțeles, my lord! zise Lucien făcând o plecăciune.

  - Păstrează "my lord" și plecăciunile pentru ziua în care va muri tata. Atunci când voi ajunge lord voi rupe logodna dintre mine și sora mea și o voi logodi cu tine, asta dacă vrea și ea, dar nu prea o văd pe ea să te refuze pe tine, zise Daemon râzând. 

  - Dar dacă tatăl tău nu va muri curând și vă va pune să vă căsătoriți? întrebă Lucien trist.

  - Ei bine, știi și tu că o căsătorie care nu a fost consumată poate fi ruptă. Poate că ne va putea obliga să ne căsătorim, dar nu ne va putea obliga să și consumăm căsătoria, iar într-o zi tot va muri, și jur că în ziua următoare am să și rup căsătoria.

  - Tu chiar te-ai gândit la tot?

  - Am și câteva planuri de rezervă, în caz că ce ți-am zis nu va funcționa, deși e puțin probabil să nu funcționeze, zise făcând cu ochiul.

  - Într-o zi vei fi un rege măreț și mulți te vor pomeni.

  - Sper că nu cum îl pomenesc pe Regele Nebun sau pe Maegor cel Crud, râse Daemon.

  - Nu, te vor pomeni cum îl pomenesc pe Aegon Cuceritorul și pe..., dar Lucien se opri înainte să zică Daeron cel Bun, pentru că știa cât îl urăsc Blackfyreii.

  - Te-ai oprit la timp, prietene. Eram cât pe ce să-ți dau un pumn în gură, zise Daemon privind malefic cu pumnul pregătit.

  - Vei fi un rege mai bun decât ar fi fost Daemon I, Dragonul Negru, zise Lucien zâmbind.

  - Așa mai merge, zise Daemon zâmbind. Până la urmă, nu mai ai niciun motiv să fugi cu sora mea. M-ai făcut și să-ți dezvălui planul meu, așa că te rog, nu pleca.

  - Nu o să plec, doar dacă promiți că nu te mai porți cu ea de parcă ai fi Maegor cel Crud, zise Lucien râzând.
 
  - Ești imposibil! Bine, fie, nu voi mai fi chiar așa de rău cu ea, zise Daemon râzând. 

   Era deja târziu, așa că cei doi băieți se ridicară și se dusără fiecare în camera lui. Mâine trebuia să se antreneze din nou.