The black dragons

Aegon

  Aniversarea tripleților a fost ieri, iar tatăl lor nu venise la ei. Știau că ceva nu e în regulă și că mana lor le ascunde asta. Daemon le-a zis fraților lui de visul în care tatăl lor murise, dar tot sperau că a fost doar un coșmar, nu o viziune.

  - Eu nu cred că tata ar muri așa ușor! zisă Aegon încercând să pară încrezător, dar în sinea lui știa că tatăl lor nu era un luptător bun, cum era unchiul lor, Daemon.

  - Poate doar întârzie! zisă Aemon.

  - Nu trebuie să ne amăgim. Știm prea bine că niciodată nu a întârziat, că mereu a venit mai devreme ca să poată sta mai mult cu noi. În plus, seara în care a leșinat mama, a fost ultima seară în care am avut coșmarul. Din ce motiv ar putea mama să leșine? întrebă Daemon.

  - Dacă ar afla că a murit tata... murmură Aemon.

  - Dar de ce nu ne-a zis până acum? întrebă Aegon.

  - Ieri a fost ziua noastră, poate nu a vrut să ne strice aniversarea, probabil ne va spune curând, îi răspunsă Daemon.

  - Aniversarea noastră a fost stricată oricum prin faptul că nu a venit tata! adăugă Aegon.

  - S-a întors Balerion! zisă Aemon fericit când văzu pe geam dragonul care venise și vru să meargă afară la el.

  - Aemon! Stai! Nu te duce! zisă Daemon prinzându-l de mână.

  - Poate a venit cu tata! zisă Aegon fericit și o luă la fugă, iar Aemon fugi după el.

  - NU! NU VĂ DUCEȚI! țipă fratele lor mai mare cu lacrimi în ochi, dar degeaba, nu voiau să-l asculte.

  Daemon o luă la fugă după frații lui. El știa ce aveau să vadă, a visat asta, și nu era ceva ce ar trebui să vadă...

  Aemon îl prinsă pe Aegon din urmă în timp ce Daemon țipa la ei să se oprească.

  Când ajunsără afară, o văzură pe mama lor plângând la picioarele lui Balerion în timp ce dragonul își freca ușor capul de ea încercând să o liniștească, iar unchiul lor privea șocat și îi tremura mâna pe mânerul sabiei.

  - Voi ce căutați aici? Întoarceți-vă în castel! le ordonă el nervos și se pusă în fața lor.

  - L-ați auzit pe unchiul Daemon, hai să ne întoarcem! le zisă fratele lor mai mare gâfâind.

  - De ce plânge mama? întrebă Aemon speriat.

  - Eu nu plec de aici până nu văd ce se întâmplă! zisă Aegon și fugi pe lângă unchiul său, care nu mai apucă să-l oprească.

  Aegon fugi la mama sa și o văzu ținând în brațe un cadavru care avea aur topit turnat pe cap. Trecură câteva momente bune până să-și dea seama cine era de fapt.

- Tată? murmură el cu lacrimi în ochi.

- Aegon? întrebă mama sa întorcându-se brusc. Ce cauți aici? Pleacă! țipă ea cu lacrimi în ochi.

- Cine i-a făcut asta? întrebă plângând.

  - Khal Drogo! zisă fratele său mai mare din spatele lui.

  - Tu de unde știi? îl întrebă unchiul său, care îl ținea pe Aemon în brațe ca să-l liniștească.

  - Am avut o viziune...V-am zis să nu-l lăsați să plece că altfel va muri, dar nu m-ați crezut! le răspunsă el plângând.

  - Îl omor...O SĂ-I OMOR PE TOȚI! țipă Aegon plângând și fugi de acolo.

  - Aegon! Nu pleca! zisă mama lui fugind după el și îl prinsă de mână.

  - LASĂ-MĂ ÎN PACE! țipă el și o împinsă cu mâna liberă, dar nu știa că și-a folosit și harul războiului, decât prea târziu, când mama lui a fost zburată doi metri mai în spate în aer.

  Aegon s-a speriat și a luat-o la fugă. Nu știa cum a făcut asta, știa doar că vrea să fie singur.

  - Mamă! țipară Daemon și Aemon speriați.

  - Sunt bine! Nu am nimic! zisă ea răgușită în timp ce se ridica. Duceți-vă în camera voastră, trebuie să vorbesc cu voi. Eu mă duc să-l aduc pe Aegon.

  Unchiul lor îi dusă în camera lor, iar Balerion rămasă neclintit de lângă trupul lui Viserys. Riserya încercă să fugă după Aegon, deși îi era cam greu pentru că din cauza căzăturii se lovise la picior.

  În cele din urmă, îl găsi într-o zonă retrasă a grădinilor, lovind cu sabia în trunchiul unui copac și plângând.

- Și eu făceam așa când eram supărată sau furioasă, îi zisă ea zâmbind amar.

  Aegon se întoarsă spre ea și o privi șocat, apoi își ștearsă repede lacrimile.

  - Ești bine! zisă el uimit.

  - Pff...Asta nu e nimic pe lângă bătăile cu unchiul vostru! zisă venind spre el.

- Nu! Oprește-te! Nu vreau să te rănesc iar! zisă Aegon speriat.

  - Nu mă vei răni, în fine, asta dacă nu cumva chiar vrei să o faci! zisă ea zâmbindu-i cald și ajunsă în dreptul lui.

  Aegon ezită puțin, apoi o strânsă în brațe și începu să plângă. Mama sa se lăsă în genunchi și îl strânsă la pieptul ei, plângând:

  - Băiatul meu curajos, îmi pare rău! Îmi pare rău că nu am prevenit asta! Știu cât de mult îl iubeai pe tatăl tău! îi zisă ea mângâindu-l pe cap.

  - Ce ți-am făcut ție...îmi pare rău! Nu am vrut! Sunt blestemat! zisă el plângând în suspine.

  - Nu ești blestemat! zisă ea luându-i fața în palme și privindu-l în ochi. Ai fost binecuvântat! Ai primit un har la naștere, iar acum l-ai trezit la adevărata lui putere! Tatăl tău ți-a spus de harul războiului, iar acum, eu îți voi spune tot ce trebuie să știi despre el și cum să-l controlezi! zisă ea ducându-și privirea în sus, iar dintr-o mișcare a mâinii, a rupt câteva ramuri dintr-un copac. Singurul defect al acestui har e setea de sânge, îi zisă ea zâmbind amar. Acum hai, să mergem! Trebuie să le spun și fraților tăi de haruri.

  - Și ei au harul războiului?

  - Nu, fiecare dintre voi are un har diferit, dar vă spun mai multe când sunteți toți...Inclusiv Viserys și Lucerya! adăugă ea, știind că Aegon nu-i considera pe gemeni frații lui.