The black dragons

Riserya

  Lupta se terminase cu victoria lui Bronn, așa că Lady Arryn fu nevoită să-l elibereze pe Tyrion Lannister. Riserya cu Geralt deciseră să se întoarcă cu cei doi, gândindu-se că așa vor avea mai multe șanse împotriva clanurilor de sălbatici, dar din contră, ajunseseră prizionerii acestora, iar dacă nu ar fi fost Lordul Tyrion și spontanitatea lui, probabil ar fi zăcut morți printr-o vale.

Acum se aflau în tabăra Lannisterilor, pregătindu-se de război, când Riserya îl văzu pe Tywin Lannister, ieșind din cortul lui îmbrăcat în armura sa de aur și îi aruncă o privire superioară ei, care era îmbrăcată toată în negru și vânătorului cu hainele sale jerpelite și rupte de la luptele prin care trecuseră. Ea se întinsă după paharul ei de vin și îl dădu peste cap. Ce vin acru! O fi așa de la condițiile în care a fost ținut. Se gândi ea și își scutură ușor capul, privind cum pleacă leul.

  - Pot să-l ucid? Presupun că-l pot include la categoria criminali. Doar o săgeată! Îi va zbura direct în jugulară și îl va ucide pe loc, deși ar merita o tortură pe cinste pentru îngâmfarea lui. Promit că nici nu vor știi de unde a venit, vor crede că a fost aruncată de inamici! murmură ea, astfel încât doar vânătorul să o poată auzi.

  - Ris...

  - Doamne tu cu onoarea ta, mă enervezi! Bine, fie! Îl las în pace! zisă ridicându-se, dar mai avu puțin și căzu din picioare.

  - Ris? întrebă el privind-o îngrijorat.

  - G-Geralt! Nu-mi mai simt piciorul drept! zisă ea îngrijorată și căzu din picioare.

  Vânătorul sări în picioare și veni lângă ea. Îi strânsă piciorul în mâini. După cum își încorda mușchii, părea că-l strânge foarte tare, dar Riserya nu simțea nimic.

  - Nu simți nimic? o întreba, iar ea dădu dezaprobator din cap și începu să clipească des...din ce în ce mai des.

  - Ris? Ce ai?

  - N-nu...nu mă simt prea bine! zisă și se trânti jos.

  Auzea în surdină vocea vânătorului care o striga, apoi își închisă ochii și văzu negru...numai negru. Uneori mai vedea niște siluete în umbră care îi păreau familiare...O femeie care părea a fi mătușa Rhaenyra, tatăl ei, i se păru chiar că-l vede și pe Viserys la un momendat. Apoi o văzu clar pe ea: o femeie cu părul auriu și ochii violet, care brusc se transformară în negru, erau complet negrii. O prinsă de braț, își înfipsă unghiile mari, ascuțite și negre în carnea ei moale. Pielea ei rece îi trimitea fiori pe șira spinării. Vru să țipe, dar parcă cineva i-ar fi furat vocea. Femeia o privea cu un zâmbet malefic în ochi...cu ochii aceia negrii, goi, de parcă nici nu ar exista, și începu să murmure rapid ceva. Nu putea înțelege ce zice, dar părea valyriană...maegi... mirre tōma... qrimbrōstan... morghon...

  - Kostā daor dakogon hen morghon. Se morghon iksis aōha ñuhoso! îi zisă femeia de data asta clar, și privind-o serios.

  - "Nu poți fugi de moarte. Moartea este drumul tău!" tradusă Riserya cu voce tare.

  - Deci vorbești valyriană...

  - Valyriana este limba mea maternă, normal că vorbesc valyriană. Cine ești?

  - Vei afla în curând! zisă dându-i drumul, iar Riserya se trezi.

  Se afla într-o încăpere ce părea dintr-un castel, deoarece era foarte bine amenajată: pat cu baldachin, saltea și perne din puf, lenjerii curate, mobilă de bună calitate. Simții briza mării și văzu că avea chiar și balcon. Încercă să se ridice, apoi își adusă aminte de piciorul ei. Se pare că îi trecuse paralizia, îl simțea, dar îl mișca mai greu, așa că fu nevoită să-l târască după ea. Priveliștea de la balcon o lăsă cu gura căscată: un oraș imens, Golful Black Water, Septul lui Baelor, Groapa Dragonilor. Se afla în Kings Landing, ba mai mult... Chiar în Red Keep.

  În încăpere intră o fată foarte înaltă, în jur de 18 ani, cu părul brunet și ochii negri, îmbrăcată îmtr-o rochie subțire corai, decoltată. I se părea cunoscută... E fata aia, Shae, concubina Lordului Tyrion!

  - Văd că te-ai trezit, my lady! zisă ea zâmbind.

  - Tu ești prietena Lordului Tyrion, nu?

  - Da! Sunt Shae.

  - Ce caut aici? Ce s-a întâmplat? De cât timp dorm? Unde e Geralt?

  - Lordul Tyrion, Mâna Regelui, va adus aici pentru tratament. Ați fost otrăvită. Dormiți de aproape două săptămâni.

  - Unde e Geralt?

  - Mă tem că vânătorul nu e aici, my la...

  - CHEAMĂ-L PE GERALT ACUM! țipă ea cu lacrimi în ochi.

  Geralt o împinsă ușor pe Shae din dreptul ușii și se dusă la Riserya. Acesta fugi și o luă în brațe, iar ea plângea ca un copil mic. Shae părăsi confuză încăperea și îi lăsă pe cei doi singuri.

  - Credeam că ai murit...murmură ea.

  - De ce aș muri? întrebă el, iar Riserya tăcu. O viziune?

  - Îhm...

  - Ce ai văzut?

   Riserya îi povesti tot ce văzu, iar vânătorul nu trădă nicio emoție în afară de confuzie și îngrijorare.

  - Nu-ți face griji. Cât ești cu mine, nu voi lăsa moartea să se apropie de tine! zisă zâmbindu-i ușor.

  - Asta nu e ceva ce am putea controla noi. În fine, spune-mi ce s-a întâmplat. Cât mai detaliat.

  - Păi, Tyrion e recunoscător că ai avut intenția de a-l ajuta și a zis că putem sta aici până îți revi, deși indicat ar fi ca să faci și puțin pe slujnica pentru a nu da de bănuit. Eu fiind un vânător, nu prea am ce căuta pe aici, dar voi fi prin zonă în caz că ai nevoie de ceva.

  - Sper că nu voi fi slujnica reginei sau a lui Joffrey! se strâmbă ea.

  - Nu, tu o vei ajuta pe Shae cu Lady Sansa.
 
  - Destul de rezonabil! zisă Ris zâmbind.

  - Să nu te obișnuești prea mult. Odată ce-ți revine piciorul la normal o să plecăm.

   - Am înțeles, se rōva lēkia!

   - Se rōva lēkia e în valyriană și din câte știu înseamnă...

  - Frate mai mare! îl întrerupsă Riserya.

  - Știi...îmcepu el zâmbind. Încă de când te-am cunoscut nu te-am văzut ca pe o posibilă cucerire sau doar ca pe o aventură de o noapte...Ci mai mult ca pe un...care era cuvântul pentru frate sau soră mai mică? Valonqar! Tu ești valonqar-ul meu, Ris!