The black dragons

Riserya

 
 
  Ris vedea tot ce se întâmplă, dar nu putea face nimic. Era ca și cum ura, furia și setea de răzbunare o dominau.

  Mergea în sala tronului, iar toți cei care i-au stat în cale au fost izbiți de pereți sau dezarmați de puterea harului războiului. Se simțea ca și când toate puterile ei erau mult mai mari decât de obicei. Când a intrat în sală, Joffrey stătea pe Tronul de Fier, iar Câinele, Ser Meryn Tranth și Boros stăteau aproape de el.

  - Cum îndrăznești să intri și să mă deranjezi? EU SUNT REGELE TĂU! țipă el la ea, dar putea vedea că era speriat de aspectul ei, deși nu înțelegea ce e în neregulă cu aspectul.

  Zâmbi involuntar sadic și o altă voce, una familiară, vorbi în locul ei:

  - Tu nu ești regele meu! Eu i-am jurat credință lui Jaehaerys, al II-lea pe numele său, apoi fiului său, Aerys, cunoscut ca Regele Nebun. Am jurat să-l slujesc pe el și copiii săi, iar tu l-ai luat pe Viserys în derâdere, ceea ce nu pot accepta!

  Sunt posedată? se întreabă ea.

  - Ser Meryn, adu-mi capul ei! ordonă Joffrey.

  Ser Meryn voia să vină spre ea, dar nici nu apucă să se apropie, că doar mișcând degetul arătător, acesta fu aruncat în aer în celălalt capăt al săli.
Eu nu pot face asta, nu sunt așa puternică. Asta nu sunt eu! Oare sunt posedată de un alt războinic?

   - OPRIȚI-O! ordonă Joffrey speriat.

  Câinele și Ser Boros vrură să o atace, dar fură îndepărtați la fel de ușor.

  - Eu sunt Xiaena Miretoma! Nu mă poți opri! Eu știu tot ce se întâmplă aici, deși sunt moartă de mai bine de 20 de ani! zisă apropiindu-se cu pași lenți de tron, în timp ce bastardul striga după ajutor.

  Xiaena...așa o chema pe bunica mea!

  - Sunt mai puternică decât oricare dintre soldații tăi! zisă ridicându-l în aer și sufocându-l cu puterea minții. Am posedat această slujnică neînsemnată ca să vă dau tuturor o lecție. Dincolo de Zid morții își fac propria lor armată, iar după cum vezi, noi morții nu suntem atât de neputincioși precum credeați! Dacă nu vreți să muriți cu toții, ați face bine să-i opriți cât mai repede!

  Joffrey se învinețise la față de la lipsa de aer, când în sala tronului intrară Mantiile Aurii, iar Xiaena îl eliberă și îl lăsă să cadă jos. Gărzile trasără cu arbaletele spre ea, dar aceasta le devie în altă parte și o luă la fugă spre geam. Îl sparsă și sări pe el.
O să mor! gândi Ris, dar ateriză în șaua unui cal care trecea la galop pe acolo. Lumea se ferea speriată din calea ei și a calului în timp ce Mantiile Aurii primiseră ordin să o urmărească.
 
  La scurt timp, Geralt apăru alături de ea călare pe iapa sa.
  Ce cauți aici? vru să-l întrebe, dar cuvintele nu-i ieșiră pe gură.

  - Ris, ești bine? Ce s-a întâmplat? Ai trimis un corb după mine! De ce ești urmărită?

  - Riserya nu-ti poate răspunde, vânătorule!

  - Cine ești?

  - Numele meu este Xiaena și dacă vrei să ieși în viață din orașul ăsta, mă vei urma și nu vei mai pune întrebări! zisă dând pinteni calului să alerge mai repede.
 
  Când ajunsără în dreptul porții, aceasta era închisă, dar Xiaena își concentră puterea și o deschisă cât să iese pe ea, apoi o lăsă să se închidă la loc.

  - Vreau să ai grijă de nepoata mea, vânătorule! Altfel mă voi reîncarna într-un lup străvechi și am să te vânez! și zicând astea, Riserya simți că are din nou control total asupra corpului.

  - Ce s-a întâmplat? întrebă ea confuză.

  - Tu să-mi spui!

  - Eu? Nu știu mai nimic! minți ea.

  - Riserya, cu chestii de genul ăsta nu e de glumit. Asta a fost mai mult decât orice har, venele tale erau negre iar  ochii intunecati complet. Erai posedata, asta e magie neagră!

  - Sunt bine, Geralt! Nu-ți face griji!

  Nu știa de ce, dar nu voia să-i spună despre ce a făcut bunica ei...

  Au călătorit zile în șir pe Drumul Regelui îndreptându-se spre Nord. Toata lumea se îndrepta spre capitală și se mira de ce ei o ia spre Miazănoapte. Tywin Lannister era în război cu Robb Stark, iar ținuturile Riverane au fost prădate sau arse aproape complet.

  - Nici nu prea avem ce mânca...Nici oameni nu mai sunt prea mulți...se văietă vânătorul.

  - Aș putea face niște porumbi să se coacă mai repede, sau să chem vreo prepeliță sau un iepure să-l putem ucide și să-l mâncăm!

  - Nu! În niciun caz! Nu vreau să-ți mai folosești vreun har! Entietatea aceea te-ar putea poseda iar!

  - Voi fi bine, dar nu și dacă nu mâncăm nimic!

  - Cum îți mai e piciorul? întrebă Geralt ca să schimbe subiectul.

  Urăsc când face asta...

  - E mai bine. Pot merge în el, dar încă nu pot fugi calumea! zisă mișcând talpa piciorului în scărița de la șa. Dacă aș fi fost o toxică puternică, m-aș fi recuperat mai repede. Sau dacă aș fi fost ca fiul meu, Aemon, otrava asta ar fi fost ca o gură bună de vin.

  - Dacă nu ai fi fost toxică ai fi murit...

  - Da, sau așa! zisă indiferentă, dar Geralt îi făcu semn să tacă. Ce e? întrebă ea în șoaptă.

  - Oameni...în față. Merg spre No...vru el să zică în șoaptă, dar fu întrerupt când văzu o săgeată în arc îndreptată spre ei.

   - Cine ești și ce vrei? întrebă un om îmbrăcat în negru.

  Riserya știa ce fel de oameni sunt, așa că vorbi înaintea lui Geralt.

  - Suntem doi călători: un vânător și sora sa, o vrăjitoare. Ne îndreptăm spre Zid, la fel ca și voi, oameni ai Rondului de Noapte!

  - Ce treabă aveți la Zid? întrebă bărbatul în negru ce avea un aspect neîngrijit.

  - Vreau să-i fac o vizită Regelui Nopții! răspunsă cealaltă voce în locul ei.

   Unde am scris "magie neagră" sau făcut 666 cuvinte. Wtf! Cum naiba? =)))