The black dragons

Viserys

  
    Ziua următoarea, Viserys fu trezit de ușa camerei lui care fu trântită. Pe ea intră Riserya, care avea niște haine și săbii de lemn în mâini:

  - Bună dimineața, te-am trezit? întrebă zâmbind malefic și trânti lucrurile în pat.

  - Nu, ți se pare, zise el sarcastic. Tu nu știi să bați la ușă? întrebă nervos.

  - Nu, eu și fratele meu suntem niște bastarzi nenorociți care nu știm să batem la ușă, zise ea accentuând "bastarzi nenorociți".

  El oftă zgomotos și își trânti fața în pernă:

   - De ce ai venit așa devreme? se văietă el.

   - Ca să te antrenez, zise și îi aruncă hainel. Schimbă-te! Te aștept afară. Și să nu spui nimănui că te învăț să te lupți, nici măcar surorii tale, zise ea și ieși din camera lui la fel de repede cum intră.

  - Blackfyre...murmură el nervos.

  - Mai zi ceva de casa mea și o să te omor cu o carte, zisă ea de pe hol.

  Viserys înghiți în sec, luă hainele de i le adusese Riserya și se îmbrăcă. Fata asta îl speria, dar măcar încerca să-l ajute. Nu se aștepta că-i va aduce săbii de lemn și haine de antrenament, care se pare, că i se potriveau foarte bine. Dacă cineva i-ar fi spus până ieri că un Blackfyre îl va ajuta, i-ar fi zis că e nebun. După ce se îmbrăcă, luă săbiile și ieși afară. O găsi pe Riserya în grădină, cu spatele la el,  părul ei lung fiind prins într-un coc dezordonat, poate ca să nu o încurce în luptă, sau ca lumea să nu o creadă o prințesă. Deși pentru el ea nu era prințesă, pentru cei din Tyrosh era. Nu i se părea că fata asta băiețoasă, îmbrăcată în haine de luptă, plină de răni și de praf ar putea fi vreodată o prințesă, nu că el ar arăta acum ca un prinț, dar ea spre deosebire de el a crescut în niște condiții mult mai bune...ar fi putut fi mai frumoasă.

   - Ce ți-a luat atât? întrebă ea întorcându-se spre el.

  - Nu mi-a luat atât de mult, se apără el.

   Avea patru săbii, două le lăsă jos, una o păstră el și una vru să i-o dea Riseryei.

  - De ce le-ai lăsat jos pe celelalte două? întrebă ea.

  - Dar ce era să fac cu ele?

  - Să ne luptăm! 

  - Cu câte două săbii? întrebă el confuz.

  - Dar ce are? îl întrebă ea și îi dădu sabia ei în timp ce se dusă să le ia ea pe cele două de jos.

  - Nu am văzut niciun cavaler să lupte cu două săbii în același timp, zise analizând săbiile.

  - Noi nu suntem cavaleri. Recunosc, e mult mai greu să lupți cu două săbii. O sabie o poți ține cu ambele mâini, dar când ai două trebuie să ți fiecare sabie într-o mână. La început o să te doară mâinile atât de rău, încât o să ai impresia că o să ți se rupă, dar o să te obișnuiești. În plus, dacă o să înveți să lupți cu două săbii, vei avea un mare avantaj în luptă. Acum, încearcă să mă ataci,  zise ea începând să învârtă săbiile.

  - Nu credeam vreodata că voi învăța să lupt de la o fată, zise încercând să o lovească cu săbiile, dar aceasta se feri cu ușurință.

  - Să știi că această fată a avut un antrenor foarte bun, îi zise ea zâmbind malefic și îi lovi o sabie, făcând-o să zboare la câțiva metri de el.

  - Cine? Fratele tău? Tatăl tău? întrebă el încercând să o lovească cu sabia rămasă.

  - Tatăl meu nu mă antrenează nici pe mine, nici pe fratele meu. E prea ocupat. Mă antrenez uneori cu fratele meu, doar că a avut același antrenor ca mine și e ca și cum m-aș reantrena cu el...nu chiar la fel, pentru că Daemon e mai dur. Să zicem dora că antrenorul meu a fost cel mai bun din câți au existat, zise ea zâmbind amar în timp ce se apăra.

  - A fost? Nu mai e? întrebă Viserys atacând în continuare cum putea el mai bine.

  - E mort... răspunsă ea sec în timp ce se apăra.

  - Ooo... Îmi pare rău, zise el oprindu-se.

  - Nu ai de ce. Dacă nu murea, mai mult ca sigur nu mă întâlneai și ai fi cerșit și acum în piață, zisa ea și îi dădu cu sabia în gleznă.

  - Au! De ce ai făcut asta? zise masând locul unde îl lovise.

  - Niciodată să nu lași garda jos, îi zise ea lovindu-l iar.

  - De ce nu vrei să spun nimănui că mă antrenezi? întrebă el în timp ce se dusă să ia și cealaltă sabie.

  - Mai bine îi lași să te subestimeze decât să te supraestimeze. Nu poți avea încredere în nimeni, nici măcar în frați sau surori.

  - Tu și fratele tău nu vă prea înțelegeți, nu? întrebă el încercând să o atace iar.

  - Nu prea. Tu te-ai înțelege cu cineva care te urăște și a încercat să te omoare de mai multe ori? întrebă apărându-se.

  - Nu, dar de ce te urăște așa mult?

  - Din mai multe motive: mama noastră a murit când m-a născut, tata mă iubește mai mult pe mine, am un dragon.

  - Ai un dragon? întrebă uimit, scăpând săbiile jos. Dar dragonii nu mai există.

  - Nu te lăsa influențat de poveștile inamicului, îi zisă sec și îi pusă sabia la gât.

  - Mă gândeam eu că minți. Știam că dragonii nu mai există, ai zis asta doar ca să mă faci să las armele.

  - Și asta, dar chiar am un dragon și e cât se poate de real, zise lăsând sabia jos.

  - Nu cred până nu văd, zisă el arogant.

  - Să nu crezi, îi zisă ea indiferentă.

   Viserys nu știa ce să mai creadă, ea doar își bate joc de el, sau chiar are un dragon? A auzit povești de la negustori că un dragon negru ca smoala este văzut uneori pe cerul din Tyrosh, dar credea că sunt doar povești. Casa Blackfyre avea un ou de dragon, dar îl avea de aproape 100 de ani. Nu avea cum să mai scoată pui.

   - Poți să zici direct că vrei să-l aduc aici într-o zi ca să-l vezi și tu, sparsă ea liniștea.

  - Deci o să-l aduci? întrebă el.

   - Da. Dacă chiar ești dragon, atunci vei reuși să-l atingi fără să-i zic eu să te lase, zise ea zâmbind malefic.