The black dragons

Aegon

 
   Aegon se antrena singur în grădini, cu dragonul său lângă el. Îi plăcea să se antreneze la marginea grădinilor singur, printre copaci, cu vântul care-i sufla în părul liber. Syrax stătea liniștită, cu coada încolăcită în jurul ei, și-l privea pe micul prinț cum lovește cu sabia păpușile mari de paie, bucăți de fân căzând din ele la fiecare lovitură. Când auziră sunete de pași, atât Aegon, cât și dragonul său, își întoarsără capetele spre sursa sunetului.

  - Cine e acolo? întrebă el, iar Lucien Mirren se ivi dintre copaci.

  - Eu sunt, prințul meu. Îmi pare rău dacă te-am speriat.

  - Nu m-ai speriat! Nimic nu mă sperie! Mai ales când o am pe Syrax cu mine! zisă înfigând vârful sabiei în pământ și își ștearsă cu mâneca câteva broboane de sudoare de pe frunte. Ce te aduce aici, Ser?

  - Nostalgia...zisă Lucien zâmbind amar. Când nu mă antrenam cu Daemon, mă antrenam cu tatăl meu aici, zisă trecându-și degetele pe o tăietură veche și adâncă din scoarța unui copac.

  - Eu nu mai am tată...Și nici când îl aveam, nu prea stătea cu noi, iar în dățile rare când venea, rar se antrena cu mine. Nu era un luptător prea bun. Mereu îmi spunea: "Data viitoare, Aegon, ne vom lupta mai mult și mai bine!", dar se pare că nu a mai existat o dată viitoare, zisă prințul pe un ton glacial și își scoasă sabia din pământ, iar după ce o scutură de praf o pusă în teacă. Dragonul său părea la fel de posomorât și trist ca și el, dar în același timp, avea un aer sălbatic și înspăimântător, asemenea stăpânului său, aer ce îl făcea mai fioros decât ceilalți dragoni, în ciuda mărimii mai mici.

  - Și tatăl meu a murit. A fost ucis în fața mea, iar eu nu am putut face nimic, pentru că eram în slujba Lannisterilor.

  - Lannisteri? Ai lucrat pentru Lannisteri? întrebă Aegon încruntându-se.

  - Da. Am venit în capitală împreună cu tatăl meu în slujba lui Ned Stark, dar m-a îndemnat să mă alătur gărzii orașului, în cazul în care ceva ar merge prost. Se pare că a avut dreptate...

  - Ai fost în mantiile aurii?

  - Da. Mi s-a propus să fac parte din mantiile albe, dar...

  - Dar mantiile albe trebuie să-și dea viața pentru rege, iar pentru tine rege nu e bastardul ăla râzgâiat, nici tatăl meu mort sau fratele meu mai mare, ci unchiul meu... Și în plus, mantiile albe nu au voie să se căsătorească și să aibă copii, iar tu o iubești pe mama, îl întrerupsă Aegon, nu sunt prost, deși sunt cam impulsiv, prost nu sunt.

  - Aegon...

  - E în regulă. Și mama te iubește, doar că îi e frică să o recunoască. Crede că dacă ar fi cu tine l-ar înșela pe tata, dar nu ai cum să înșeli un om mort. Și probabil îi e frică de reacția mea: Daemon e fratele mai mare și responsabil, Aemon e băiețelul dulce și adorabil. Ei nu ar zice "nu", dar apoi vin eu, Aegon, fiul impulsiv și violent, Aegon, cel care și-a iubit cel mai mult tatăl și a suferit cel mai mult, Aegon, cel mândru! Cum ar accepta Aegon ca mama sa să-i înlocuiască tatăl, un rege, cu un cavaler? Asta e în capul mamei, și probabil în al tuturor... O idee greșită! Ești un Miretoma, deși de pe o descendență renegată. Ești un războinic, deși ai harul legat, ești un luptător. Aș fi chiar mândru să-mi fi tată vitreg, spune-i asta mamei!

  Lucien nu știa ce să mai zică. Deschisă gura, vrând să zică ceva, apoi o închisă la loc. În cele din urmă probabil își găsise cuvintele:

  - Aegon, ești un băiat foarte inteligent pentru vârsta ta și mă bucur că mă apreciezi atât de mult, dar...

  - Ser! fu întrerupt Lucien de un străjer care venea în fugă gâfâind. Prințe Aegon...Lordul Daemon...vă... uff... Vă cheamă de urgență! Are loc un consiliu important!

  - Ei bine...La cât de obosit pari pentru că ai alergat până aici, ai zice că mai ai puțini și leșini... Nu prea obișnuiesc să fac asta, dar vă las să veniți cu mine cu dragonul. În primul rând pentru că unchiul meu ne-a chemat așa tam-nesam de urgență, și în al doilea rând că tu mai ai puțin și îți dai duhul, zisă Aegon privindu-l pe servitor din cap până-n picioare, haideți!

  Aegon își strânsă armele și se cățără pe spatele dragonului său verde ca iarba primăverii, dar când Lucien și servitorul se apropiară de ei, Syrax răgii la ei amenințător. La cum arăta servitorul de speriat, Aegon putea să jure că a făcut pe el, dar Lucien părea indiferent. Nu se teme...constată Aegon.

  - E în regulă, Syrax! Eu le-am zis să vină! zisă Aegon bătând ușor dragonul pe gât.

  Syrax tot nu părea prea încântată de ideea ca niște necunoscuți să se urce pe spatele ei, dar nu avu de ales decât să se supună, iar cei doi reușiră să se urce în spatele lui Aegon, printre mârâiturile și fumul scos pe nas al dragonului.

  - Zboară! zisă Aeg, iar dragonul își deschisă aripile și din doar 2-3 bătăi, se aflau deaspura copacilor. Din încă câteva de bătăi de aripi, ajunsără în fața castelului.

  Aegon și Lucien se îndreptară spre sala de consiliu. Când intrară pe ușă, văzură că toți erau acolo deja. Unchiul său Daemon stătea în capul mesei, cu Riserya în stânga sa. Lucien se așeză imediat în dreapta lui Daemon, iar Aegon se așeză între frații săi.

  - Majoritatea cred că știți deja că Stannis Baratheon a pornit cu flota sa și cu o parte din armata furată de la fratele său mai mic decedat, Renly, ca să atace capitala și să revendice Tronul de Fier! zisă Daemon cu voce tare, ca să-l audă toți cei prezenți din sală. Victoria lui Stannis era garantată dacă era să ținem cont de forța militară scăzută a capitalei și de revoltele civililor împotriva lui Joffrey. Din păcate, Stannis a pierdut... Au ars cea mai mare din flotă cu foc sălbatic și odată cu ea au ucis și cea mai mare parte din oamenii lui Stannis... Daemon făcu o pauză, de parcă îl durea ceea ce urma să spună. A murit inclusiv vărul nostru... Monford Velaryon...

  Daena își pusă mâinile la gură și începu să plângă. Lordul Monford Velaryon era fratele ei vitreg mai mare. Nu era vărul mamei sale și al unchiului său de sânge, dar fuseseră mult mai apropiați de Monford decât au fost de Lacus sau de Aethan, pe care nici măcar nu-l cunoscuseră vreodată. Totuși, Monford devenise fratele lui Daemon în lege, după ce se căsătorise cu Laena. Era unchiul Luceryei și lui Viserys, care, observase el, păreau și ei afectați de moartea lui. Văzu că mama sa avea și ea câteva lacrimi în ochi și își strânsă pumnii furioasă.

  - Vărul nostru nu merita o asemenea moarte crudă...Nimeni nu merită o asemenea moarte...

  - Pot să mă retrag? întrebă Daena plângând.

  - Da...

  Daena se ridică și părăsi încăperea, iar imediat după, și Krista îi ceru permisiunea fratelui ei să plece, ca să o consoleze pe Daena. În scurt timp, toată lumea părăsi încăperea...Astăzi vor jeli toți...gândi Aegon.

  Am postat o nouă carte cu GoT, "Fire and blood". Am zis în caz că mai vrea cineva să o citească.