The black dragons

Riserya

  
   Riserya și fratele ei se aflau în fața castelului. Caii erau înșeuați, totul era strâns, trebuia doar să plece, dar ea nu voia să plece călare pe un cal.

  Acum că Regele Nebun e mort și e noapte, aș putea zbura cu Balerion în sfârșit...

  Oamenii tatălui ei au chemat-o să-și scoată dragonul din pivniță, pentru că ei nu se puteau apropia de el.
  Fetița a luat o torță și a coborât în pivnițe. Când a deschis ușa, dragonul a mârâit amenințător.

  - Eu sunt, Balerion, zise fetița pe un ton calm, privind fiara cu ochii ei violet.

  La auzul vocii ei, dragonul s-a liniștit și a lăsat-o să se apropie de el. 
  Fetița firavă își mângâie blajin dragonul pe bot:

  - Plecăm de aici, de azi suntem liberi, zise ea zâmbind și ieși pe ușă urmată de dragon.

   - Ești gata, Riserya? o întrebă tatăl acesteia aducându-i calul.

   - Pot zbura cu Balerion? întrebă aceasta cu o față inocentă.

  - Nu știu ce să zic, zise acesta încruntându-se.

  - Te rog, îl voi lua și pe Daemon cu mine.

   Daemon făcu ochii mari, părând surprins de cele auzite.

  - Bine, fie, puteți zbura cu dragonul, cedă tatăl lor oftând.

  - Mersi, zise aceasta îmbrățișându-și tatăl. Haide, Daemon! zise luându-și fratele de mână.

  - Sper că nu ai de gând să mă arunci de pe spatele lui Balerion, zise Daemon suspicios.

  - Eu nu sunt ca tine, îi zise Riserya dându-și ochii peste cap și se urcă pe spatele dragonului. Lucien unde e?

  - A luat-o în față cu tatăl lui, Joseph, să se asigure că drumul e liber.

  Aș fi vrut să vină și Lucien cu noi, m-aș fi simțit mai în siguranță cu el...

  Când vru să se urce și Daemon pe spatele dragonului, Balerion mârâi și își arătă colții.

  - E în regulă, Balerion, e fratele meu, zise Riserya, mângâindu-l pe dragon. Acestuia se conformă rapid și îl lăsă pe băiat să urce lângă sora sa. Cum se așeză, dragonul își luă zborul.

  Pe Deamon părea să-l fascineze zborul. Admira stelele, iar vântul îi sufla părul scurt în toate direcțiile, dar nu părea să-l deranjeze.

   - De ce ai vrut să mă iei și pe mine? întrebă Daemon puțin confuz.

  - Nu ai fi vrut? răspunse Riserya cu o întrebare.

  - Cine nu ar fi vrut? Dar de ce ai făcut-o? Știi prea bine cât te urăsc.

  - Știu, și eu te urăsc, dar totuși, tot fratele meu rămâi și tot te iubesc...La fel cum o faci și tu în felul tău. Știi și tu prea bine că tata ne-a logodit de mici și într-o zi va trebui să ne căsătorim, zise ea pe un ton sec.

  - Tu chiar crezi că m-aș căsători vreodată cu cea care mi-a ucis mama? întrebă Daemon nervos. Știi prea bine că sunt așa cu tine tocmai pentru a opri logodna asta...Și pentru a răzbuna moartea mamei.

  Riserya tăcu câteva secunde, dar în cele din urmă își făcu curaj să vorbească.

  - Era și mama mea, știi? Chiar crezi că eu am vrut să moară?

  - Te-ai născut râzând. Ce fel de monstru se naște râzând? Nimeni nu se naște râzând! Tu râdeai în timp ce ea își dădea viața să te aducă pe lume.

  - Sunt doar zvonuri... Nu cred că m-am născut râzând. Chiar tu ai zis-o: "nimeni nu se naște râzând"

  - Dar tu ai facut-o!

  - Nu ai de unde să știi, aveai doar un an când m-am născut eu.

  Se lăsă iar liniște, și de data asta nu a mai fost spartă.

  Peste câteva zile au ajuns în Tyrosh, unde au fost primiți în casa arhontelui. Blackfyrii sunt rude îndepărtate cu tyroshii, Daemon I a fost căsători cu Rohanne de Tyrosh.

  Riseryei i se părea că tyroshii sunt stranii, cu părul vopsit în multe culori și cu haine în culori stridente. Se pare că nu era singura, și fratele ei cu Lucien păreau la fel de surprinși de aspectul neobișnuit al localnicilor.

   Până la lăsarea întunericului, deja își despachetase lucrurile în noua ei cameră. Nu-i plăcea că a trebuit să-și părăsească castelul și să plece din Westeros, dar măcar acum nu mai trebuia să-l țină închis pe Balerion, acum poate zbura liber. Tatăl ei a rugat-o să-l țină totuși închis, să nu existe incidente, cum ar fi să mănânce animalele oamenilor, sau mai rău, să atace chiar oamenii.

  Aiureli! Am încredere în Balerion! Poate pare fioros și rău, dar știu că de fapt e un dragon bun, la fel cum e și fratele meu.

  I-a zis să nu mănânce decât mâncare pe care ea i-o dă și să nu atace oamenii, iar ea știe că el o înțelege, niciodată nu a ieșit din vorba ei. Se gândise să iasă pe afară la o plimbare, așa că își luă o rochie roșie brodată cu dragoni negrii.

  Nu-mi prea plac rochiile, dar trebuie să par o lady...gândi ea oftând.

  Își lăsă părul lung și blond liber și plecă.
Ieși în curte și se plimbă prin grădină, admirând florile arhontelui.

  Se pare că afară era destul de plăcut.

  În timp ce admira florile, auzii niște sunete ca de săbii de lemn. Se dusă spre sursa sunetului și îl văzu pe fratele ei luptându-se cu Lucien, cel mai bun prieten al lui. Lucien era fiul unui cavaler de-al tatălui lor. Era cu un an mai mare ca Daemon, cu părul nisipiu și ochii căprui, care uneori în lumina soarelui păreau că aveau firișoare purpurii. Dacă nu ar fi Lucien, probabil ca ea și Daemon s-ar certa mai des decât o fac de obicei.

   - Riserya! zise Lucien fericit când o văzu, dar în acest moment de neatenție Daemon îl dezarmă și îi puse vârful sabiei din lemn la gât:

  - Ești mort, și asta datorită surorii mele. Se pare că totuși e și ea bună la ceva, zise Daemon zâmbind învingător și lăsă sabia jos.

  Riserya chicoti, iar Lucien se duse să-și ia sabia:

  - Daemon, ți-am zis să nu mai fi rău cu sora ta, îi zise Lucien vizibil obosit.

  - Dacă o placi așa de mult de ce nu te căsătorești tu cu ea? întrebă Daemon râzând, făcându-i și pe ceilalți doi să râdă, dar toți trei știau că Lucien ar fi vrut asta, și ea la fel, deoarece el era opusul fratelui ei, mereu era grijuliu cu ea, o asculta, o apăra în fața fratelui ei și deși nu era la fel de frumos ca Daemon, pentru ea era suficient de frumos.

  Păcat că ce a spus Daemon nu se poate adeveri...