The black dragons

Riserya

 

    Riserya se afla într-un loc familiar. Nu-i luă mult timp să realizeze că era pe tărâmul morților, iar în depărtare, văzu silueta bărbatului cu păr argintiu care îi era atât de cunoscută, așa că fugi să-l ia în brațe pe Viserys.

  - Mi-a fost dor de tine...Credeam că nu te voi mai vedea...zisă ea zâmbind.

  - Și mie mi-a fost dor de tine! Am multe să-ți zic!

  - Nu...te rog...vreau doar liniște... Vreau doar să te simt lângă mine...

  - Ris, e important! Bunica ta Xiaena mi-a zis...

  - Nu îmi pasă! îl întrerupsă Riserya. Nu-mi pasă nimic din ceea ce zice vrăjitoarea aia!

  - Ris! E legat de Daemon! E legat de puterile tale!

  - Ce legătură are Daemon?

  - A zis ceva de genul că ea a fost ultima Miretoma pură și că și ea avea cele cinci haruri. Că cele cinci haruri se transmit la primul născut din două în două generații...

  - Nu are sens...Daemon e primul născut, iar el...

  Viperele...E un luptător mult mai bun ca mine...Balerion l-a acceptat... Aflase de Viserys de nicăieri... Nu îl deranjează pielea rece a Luceryei... Nenorocitul! gândi Riserya nervoasă.

  - Ris...? întrebă Viserys.

  - Ce a mai zis?

  - A zis că Daemon știe să-ți răspundă la toate întrebările. Ea cică e ocupată și că nu-mi poate spune totul, că sunt secrete de familie! zisă dându-și ochii peste cap.

  - Bine...înțeleg! oftă ea încercând să se calmeze.

  - A mai zis să-ți dau asta! spusă punându-i la gât un lănțișor cu un dragon negru cu trei capete din obsidian. A zis că te va proteja!

  - E...superb! zisă ea zâmbind ușor.

  - Cică l-a făcut din cenușa mea și sticlă, pe care le-a transformat în obsidian cu ajutorul unei vrăji! E ca și cum aș fi mereu o parte din tine! spusă el zâmbind mândru.

  - Mereu vei fi o parte din mine! Poate mă va ajuta să vin mai des aici! zisă ea zâmbind, dar Viserys se întristă.

  - Ris...nu te mai poți întoarce aici... Nu până nu mori definitiv...

  - Ce? De ce? întrebă ea cu ochii în lacrimi.

  - Nu-ți face bine! Poate nu realizezi, dar ai putea rămâne blocată aici! Cine va mai avea grijă de copiii noștri dacă o să mori tu? Știu că îți e greu...Dar trebuie să treci peste...Trebuie să-ți trăiești viața! Ești tânără...Trebuie... Să-ți găsești pe altcineva...

- Cine te-a pus să-mi spui asta? întrebă ea încruntându-se.

  - Nineni...

  - Viserys!

  - Nu contează asta...Vreau să fi fericită...

  - Dar sunt!

  - Ba nu, nu ești, Ris! Așa e, am murit prostește, dar asta nu înseamnă că tu trebuie să-ți duci tot restul vieții prostește! Treci peste și nu te mai întoarce! strigă el.

  - ...Orice aș face...mereu te voi iubi, idiotule! zisă sărutându-l înainte să dispară.

  Când își deschisă ochii văzu cerul senin, albastru ca marea, și pe Geralt lângă ea.