The black dragons

Riserya

 
  În timp ce a făcut cursa cu fratele ei, văzuse niște persoane neobișnuite în piață, care aveau trăsături valyriene. După ce a scăpat de Daemon, și-a tras gluga de la pelerină pe cap, astfel încât să i se vadă fața doar de la nas în jos și s-a dus la ei.
Un băiat cam de vârsta ei, cu părul argintiu și ochii liliachi, ținea o fetiță de vreo 5 ani în brațe și cerșea bani.

  - Nu ești un tyroshi. Cine ești? îl întrebă ea în timp ce descălecă de pe cal.

  - Dă-ți gluga jos și poate o să-ți zic, îi zisă el iritat.

  - Nu ai accent lyssian, deci nu vi din Lys. Știi ce e ciudat? Că Viserys Targaryen și sora lui, Daenerys, care sunt de-o vârstă cu voi și au trăsături ca ale voastre, rătăcesc prin orașele libere, zise ea zâmbind.

  Băiatul se încruntă și o luă la fugă prin mulțime cu sora lui. Riserya urcă pe cal și îi urmări. Aveau de gând să părăsească piața, dar o luă prin altă parte și le tăie calea.

  - Nu fugiți, nu vreau să vă fac rău.

  - Cine ești? se răsti el la ea.

  Fata descălecă din nou și mearsă cu calul de frâie:

  - O să-ți arăt, dar nu aici, unde voi fi recunoscută.

  Cei doi o urmară. Riserya nu putu să nu remarce rănile din tălpile fetiței, așa că o luă pe sus.

  - Ce faci cu ea? Pune-o jos! se răsti el.

  - Stai calm, nu-i fac rău, zise și o pusă pe Daenerys în șaua calului ei. Se pare că-i plăcea să călărească.

  Când ajunsără pe o alee mai retrasă, Riserya își dădu gluga jos. Băiatul rămase blocat să vadă ochi violeți și păr auriu-argintiu.

  - Cine. Ești? zise accentuând fiecare cuvânt și se încruntă.

  - Sunt Riserya, îi răspunsă ea dându-i o pungă plină cu monede din aur.

  Viserys luă una și o analiză, încruntându-se și mai rău:

  - O monedă cu fața lui Daemon I Blackfyre...Ești o Blackfyre.

  - Așa e, ia banii ăia și pleacă din Tyrosh, acum!

  - Nu am nevoie de banii Blackfyre-ilor! zisă nervos și îi aruncă punga cu galbeni la picioare.

  - Ba da, trebuie să-i iei și să pleci de aici! Acum! Zi mersi că te-am văzut eu, că dacă te vedea fratele sau tatăl meu acum erați deja morți.

  - Nu mi-e teamă de niște bastarzi nenorociți! țipă el.

  - Acești bastarzi nenorociți au o armată și tot Tyroshul la dispoziția lor! Nu înțelegi că dacă află că sunteți aici o să vă omoare? țipă și ea.

  - Și ce-ți pasă ție? Ești o Blackfyre. De ce ți-ai trăda familia ca să ne ajuți? zisă el mai calm.

  - Pentru că măcar odată în viața mea nenorocită vreau să salvez pe cineva, să nu mai moară nimeni din cauza mea, îi replică ea luând punga cu galbeni de jos și i-o dădu înapoi.

  - Nu putem pleca acum din Tyrosh, tocmai ce am venit și suntem obosiți, zisă el și luă punga.

  - Hmm...Știu! Am un om care îmi e loial doar mie. A zis că-i aduc aminte de mama mea și dacă am nevoie vreodată de ceva, orice, îi pot cere. E un om de cuvânt și loial. Am încredere în el că nu va spune nimănui de voi.

  Riserya i-a dus la casa nobilului și exact cum se aștepta, acesta s-a oferit să o ajute fără să-i zică tatălui ei.

  - Și zici că tatăl și fratele tău or să ne omoare dacă află de noi? întrebă Viserys.

  - Da...

  - De ce? o întrebă Daenerys.

  - Pentru că ei consideră că Tronul de Fier este al lor și vor să scape de concurență, îi zise Riserya mangâind-o pe cap.

  - Tronul este al meu! Nu al lor! Eu sunt dragonul! zisă Viserys nervos.

  Riserya ar fi vrut să-i spună că se înșală, că de fapt ea e adevăratul dragon aici, dar nu avea dispoziția necesară să se certe acum.

  - Și ce aveți de gând să faceți? Nu puteți sta aici mai mult de câteva luni, tata v-ar putea descoperi, zise ea luând o cană cu ceai de pe masă.

  - Nu prea știu... Aș avea nevoie de o armată, de oameni loiali, de corăbii, aș avea nevoie de multe ca să-mi recâștig tronul.

  - Tu chiar vrei să devi rege, nu-i așa?

   - Normal, m-am născut la Debarcaderul Regelui și sunt moștenitorul de drept al tronului, zise el încruntându-se.

  - Nu te înțeleg nici pe tine, nici pe fratele meu. De ce ați vrea să fiți regi? După mine e o bătaie de cap: stai și ascultă problemele tuturor, consilii, ai dușmani pretutindeni, iar tronul ăla e vechi și rece. O să muriți înainte devreme, zise sorbind din ceai.

  - Poate, dar e tronul meu, zise puțin gânditor.

  - Dacă vrei să fi rege, trebuie să știi să te lupți, zise ea ridicându-se.

  - Dar nu am ținut niciodată o sabie în mână, adăugă el trist.

  - Sabie? Cine a zis ceva de sabie? E adevărat, un rege trebuie să știe să mânuiască o sabie, dar nu te lupți doar cu sabia: mâini, picioare, arc, săgeți, sau orice te înconjoară poate fi o armă.

  - Exagerezi, zise el râzând.

  - Ba nu! Zi un obiect din camera asta, iar eu îți zic cum te pot ucide cu el.

  - Hmm... Cu o carte?

  - Îți dau cu ea în cap până ți-l sparg, sau dacă nu e una tare, atunci ți-o pun pe față ca să mori fără aer, zise ea zâmbind.

  - La asta nu mă așteptam, zise puțin speriat.

  - Stai calm, nu te voi ucide, îi zise ea râzând.

  - Dar cum de te-ai gândit la asta?

  - În urmă cu 5 ani, am realizat că viața e scurtă și imprevizibilă. Trebuie să fi mereu pregătit... O persoană nu poate purta mereu o sabie, așa că trebuie să se descurce cum poate, zise tristă, privind în gol.