The black dragons

Riserya

   

  Trecuseră câteva luni de când rămăsese gravidă, iar Lucien era în culmea fericirii. Se bucurase atât de mult când aflase că va fi tată, încât Riserya nu avu curajul să-i spună că nu se vor bucura de copil.

  Nu...nu-mi voi lăsa copilul să moară, cum nu l-am lăsat nici pe Aegon. Voi găsi o cale...gândi ea mângâindu-și pântecele.

  Și copiii se bucurau că vor avea o soră sau un frate, de data asta chiar și Aegon. Doar Rohanne nu prea înțelegea ideea de frate sau soră. Nici nu prea avea cum, de vreme ce avea doar un an.

  - Tessa! Tessaion! zisă Rohanne râzând când puiul de dragon o trăgea de rochiță în sus ca să o ajute să se ridice în picioare și să meargă.

  - Așa e, Tessarion! râsă Ris mângâind puiul de dragon pe cap.

  Tessarion...Rohanne îi alesese numele. A fost chiar primul ei cuvânt. Nu a spus "mama" sau "tata", ci "Tessaion" , atunci când i-am citit despre Regina Albastră din Dansul Dragonilor.

   Riserya și-a lăsat copiii să-și nunească cum vor dragonii. Considera că e dreptul lor să aleagă nume propriilor lor dragoni.

- Nu nani! strigă Rohanne în timp ce puiul de dragon o târa spre pat.

  - Rohanne, se pare că Tessarion știe mai bine. E ora de nani! zisă Ris luând-o pe sus și o învârti, aceasta râzând.

  Tessarion zbură și ea deasupra capui ei și se învârtii în zbor. Când Riserya o pusă în pătuț, dragonul se așeză lângă fetiță și-și încolăcii coada în jurul ei. Rohanne o luă de gât în brațe și se culcară.

  Sunt inseparabile...Nici eu cu Balerion nu suntem așa, nici măcar Viserys cu Aurion, între care e o legătură de familiar, gândi Ris zâmbind și suflă lumânările, ieșind din cameră.

  Se dusă în camera ei și a lui Lucien, pe care îl găsi acolo deja. Se așeză în pat lângă el și începu să-și despletească părul.

  - Nu vei renunța la negru, nu? întrebă Lucien.

  - Mă prinde bine! glumi ea, dar el o privi serios. Știi că mai port și alte culori la ocazii, dar în timpul liber prefer negrul. Este felul meu de a-i arăta că nu l-am uitat.

  - E alegerea ta. Exact cum ai zis și tu, te prinde bine negru! râse Lucien. Ce crezi că va fi copilul? întrebă el punându-i mâna pe burtă.

  - Nu știu. Orice ar fi, sper să fie sănătos și să trăiască, oftă Riserya. Tu ce ai vrea să fie?

  - Fată.

  - Fată? întrebă ea uimită. Nu vrei un moștenitor?

  - Oricum ea va fi moștenitoarea mea. Nu mai există alți Mirreni. Nu vreau să se ducă să poarte războaiele altora sau să se lupte pentru un tron inconfortabil de săbii. Nu vreau să o oblige nimeni să se ducă pe câmpul de luptă. Dacă ea alege asta, e alegerea ei și atât. Vreau să fie liberă să facă și să învețe ce vrea.

  - Ar fi frumos presupun, zisă Ris căscând și se culcă, adormind imediat din cauza oboselii.

  - Hei, frumoaso! auzi Riserya o voce în întuneric.

  Este un vis? Sau e în realitate asta?

  - Cine e? întrebă ea.

  Din întuneric apăru o tânără scundă, cu părul până la umeri, brunet cu șuvițe albastre. Era îmbrăcată într-o rochie lungă din dantelă, neagră cu mov și avea ochii violet.

  - Cine ești? o întrebă Riserya.

  - Mă numesc Naelys Miretoma, și am venit la chemarea ta! zisă aceasta cu un zâmbet straniu.

  Naelys Miretoma...parcă Lucien pomenise ceva de ea...zisese că e nebună.

  - Dar nu am chemat pe nimeni...zisă Riserya neîncrezătoare.

  - Ooo, ba bineînțeles că da! Nevoia ta de putere m-a chemat. Ești neajutorată, vrei să-ți salvezi de la moarte copilul, să nu plătești prețul cerut de bunica ta și de abominația aia pe care ei o numesc zeiță, nu? întrebă Naelys punându-și una dim unghiile negre și ascuțite pe pântecul Riseryei, dar aceasta se dădu în spate. Eu te pot ajuta pe tine și copilul tău, micuțo! îi zisă fata zâmbind.

  - Pari mai mică decât mine...

  - Pentru că am murit în urmă cu aproape 500 de ani, zisă dându-și ochii peste cap.

  - Zici că mă poți ajuta...Ție ce-ți iese din asta?

  - Nu te gândi că îți cer o viață în schimb ca blestemații aceia. Vreau doar două lucruri simple: să mă lași să conviețuiesc cu tine, pentru că, aș vrea să mai văd cum s-a schimbat lumea în 500 de ani. În plus așa voi împărți cu tine puterea mea, inclusiv aceia de a-ți salva copilul. A doua cerere ar fi ca să mă lași pe mine să stabilesc harul micuței.

  - Micuță? Deci e o ea?

  - Va fi cea mai adorabilă și curajoasă fetiță din lume! Asta dacă apucă să trăiască. Tu alegi. Deci, ce zici?

  - Ești sigură că nu va muri?

  - Absolut!

   Am căutat atâtea luni o soluție și nu am găsit nimic... Se pare că nu am de ales.

  - Bine, fie... Accept!

   Zâmbetul lui Naelys deveni malefic, ochii ei se înegriră complet, de parcă nu ar avea ochi în orbite, iar pielea din jurul ochilor, venele și buzele i se înegriră și ele.

  - Ne vom distra mult împreună! râsă aceasta ca o nebună și se transformă într-un fum negru, care îi intră în gură și în nas.

  Simțea că nu mai poate să respire și se înecă, apoi se trezi tușind și respirând greoi.

  - Ris, ești bine? o întrebă Lucien îngrijorat.

  Riserya își pusă mâna pe burtă, și simți cum fetița începe să miște.

  Trăiește! E vie...Probabil voi regreta asta, dar măcar așa fetița noastră va trăi.

  - Alege un nume de fată, oricare îți place ție! îi zisă Riserya zâmbind.