The black dragons

Daemon

 
  Trecuseră 5 ani din ziua aceea, iar sora sa în primii 2 ani nu se îmbrăcase decât în haine negre, acum mai purta si alte culori, dar în pricipiu închise. Nu mai vorbea cu tatăl ei decât atunci când era neapărat nevoită, abia dacă vorbea și cu el. În cea mai mare parte a timpului stătea cu dragonul ei, colinda străzile Tyroshului, se antrena singură și citea în camera ei. Din când în când îl mai ruga pe Daemon să o antreneze, însă mai rar, pentru că antrenamentele lui erau dure. El își vărsa toată durerea și furia pe ea și o acuza de tot ce se întâmplase rău în viața lui, pierderea mamei lui, a lui Lucien și a Laenei, că tatăl lor o iubea mai mult pe ea, că avea un dragon, că voia să fie mereu mai bună ca el în tot, o acuza chiar că ar vrea să devină moștenitoarea Casei Blackfyre în locul lui, dar deși o ura, tot i se rupea sufletul când o auzea în fiecare seară cum plânge singură în camera ei.

Daemon o văzu de la geam pe Riserya cum se furișează afară. Acesta ieși și el rapid și o luă pe urmele ei.
Sora lui se ducea iar la dragon. Până și Balerion se schimbase din acea zi. Nu a mai zburat de acolo decât cu Riserya, când voia aceasta să se plimbe. E ca și când știa că trebuie să fie în permanență acolo în caz că fata va avea nevoie de el.
  Sora sa îi spune ceva dragonului, iar acesta începe să scuipe foc. Daemon încearcă să se apropie ca să audă mai bine, dar Balerion l-a auzit, că l-a lovit cu coada, descoperindu-l.

  - Daemon? Ce faci aici?

  - Întrebarea e ce faci tu aici?

  - Nu e treaba ta, zisă ea ea încruntându-se.

  - Îl înveți pe Balerion să scuipe foc la comandă? De ce? Vrei să arzi pe cineva?

  - Am spus că nu e treaba ta, zisă ea ridicând tonul și Balerion mârâi la el.

  - Ba este treaba mea, ești sora mea, și te-ai schimbat.

  - Cu toții ne-am schimbat.

  - Dar tu ai făcut-o cel mai rău.

  - Poate că sunt afectată cel mai rău...

  - Ris, au trecut 5 ani, nu putem jeli toată viața.

  - Ba pot dacă vreau...Și nu-mi mai spune "Ris", murmură ea iritată.

  - Care e comanda de l-ai învățat? întrebă el ca să schimbe subiectul.

  - "Valar Morghulis".

  - "Orice om trebuie să moară", dar ăsta poate fi și un salut! Dacă saluți pe cineva nu-i va da foc?

  - Păi și acum am zis asta fără să facă nimic după cum vezi. L-am învățat să scuipe foc când zic "Valar Morghulis" doar când îi zic și numele lui. Uite, zisă și se întoarsă spre dragon, "Balerion, Valar Morghulis", iar Balerion scuipă foc.

  Nici până acum Daemon nu se obișnuise să vadă foc negru, chiar dacă a crescut cu Balerion.

  - Ce pot să zic? Impresionant... Vezi doar să nu-ți dea foc la haine din greșeală, deși de vreme ce porți negru, s-ar asorta focul lui cu ele.

  - Ha! Ha! Ha! Ce amuzant! râsă ea sarcastic.

  - Riserya, Daemon, aud ei vocea tatălui lor din spate.

  Și el se schimbase, parcă îmbătrânise mai repede, deși avea doar 40 de ani, începuseră să-i apară riduri și dacă nu ar avea părul argintiu, ți-ai fi dat seama că începuse să-i și albească. Îl afectase plecarea celui mai loial cavaler al său și răcirea relației cu copiii lui. 

  - Duceți-vă în camerele voastre și luați-vă hainele de călărie. Mergem la o plimbare toți trei, zisă el dând să plece.

  - Vrei să spui noi trei și străjerii tăi, zisă Riserya iritată și plecă nervoasă în camera ei.

  S-au întâlnit în fața porților, tatăl lor îi aștepta cu trei cai pregătiți. Daemon primi unul negru, Risery unul alb, iar tatăl lor avea un armăsar maro cu coama neagră. Încălecară pe cai și plecară să se plimbe pe străzile Tyroshului.

  Tatăl lor călărea în spate cu trei gărzi în preajma lui, în timp ce el și Riserya călăreau unul lângă altul.

  - Fac pariu că pot călări mai repede ca tine, îi zisă ea zâmbind.

  - Nu prea cred, sunt cel mai bun călăreț din Tyrosh, zise zâmbind arogant și dădu pinteni calului.

  - Trișorule! N-am dat startul! țipă aceasta în urma lui.

  Amandoi galopau pe străduțele înguste, oamenii dându-se speriați la o parte din calea lor. Riserya îl ajunsese destul de repede din urmă, era imediat în spatele lui, capul calului ei fiind în dreptul lui.

  - Care ajunge primul la piață câștigă! zisa ea, ajungând în fața lui.

  Daemon scrâșni din dinți și dădu din nou pinteni calului, alergând mai repede. Când mai aveau puțin până la piață, Daemon o ajunse pe sora sa din urmă și ajunsă primul.

  - Am câștigat! Ți-am zis eu că sunt cel mai bun călăreț din Tyrosh, zisă el mândru, dar când se întoarsă spre sora lui, aceasta se uita în altă parte, de parca ar fi văzut ceva interesant. Ris? Ai văzut ceva?

  - Hmm? Nu! Și ai avut doar noroc, era cât pe ce să ajung înaintea ta, zisă ea dându-și ochii peste cap.

  - Noroc? Te pot bate oricând, zisă el încrucișându-și brațele.

  - Să o văd și pe asta! Sunt curioasă cât de repede ajungi la tata cu un cal speriat.

  - Cal speriat? Calul meu nu e speriat!

  - Sssss, zisă Riserya plimbând frânghia biciului pe la picioarele calului lui.

  Calulul a crezut că e un șarpe și a luat-o la goană speriat. Nu mai asculta de loc de Daemon. Știa că sora lui a făcut asta ca să scape de el, dar de ce? Ce văzuse în piața aia și el nu trebuia să vadă? Orice ar fi, va afla...