The black dragons

Aegon

  
 
   Daemon venise acasă, deci Viserys trebuia să se pregătească de plecare.
  Aemon citea în camera lui, iar Daemon era cu verii lui, așa că tatăl lor nu mai vru să-i deranjeze.
   În grădini îl găsi pe Aegon trăgând cu arcul la țintă. Când va crește, va fi ca Războinicul trimis pe pământ. Semăna cel mai mult cu el dintre tripleți la caracter, că la aspect toți îi semănau. A luat de la Riserya doar calitățile de războinic. Săgețile lui rar își ratau ținta, când se antrena cu sabia, în ochii lui puteai vedea dorința de a ucide, deși era doar un copil.

   - Vrei să te antrenezi și tu cu mine? întrebă Aegon uitându-se spre el, și chiar și așa, săgeata lui își găsi ținta.

   - Nu sunt cel mai bun luptător, dar mi-ar face plăcere, zisă Viserys zâmbind și luă un arc.

   - Nu e foarte greu! Potrivești săgeata, fixezi ținta, și doar te gândești unde vrei să se ducă! zisă Aegon aruncând încă o săgeată în țintă.

  - Doar te gândești unde să se ducă... Aegon, ai vorbit cu mama ta despre cele cinci haruri? îl întrebă Viserys fixând ținta și lovi una dintre linii.

  - Nu prea vorbesc cu mama...Ce e cu cele cinci haruri? întrebă Aegon lovind centrul țintei.

   - Ori e proastă, ori nu a vrut să vă zică, murmură Viserys nervos și mai trasă o săgeată.

  - Ce vrei să spui? întrebă Aegon sceptic.

  - Nimic...De când te antrenezi cu arcul? întrebă Viserys ca să schimbe subiectul.

  - Hmm...De aproape un an cred.

  - Toți ați început în același timp, nu?

  - Da.

  - Frații tăi țintesc la fel de bine?

  - Nu, ei rareori țintesc în centru, eu dacă vreau, îl pot ținti oricând, zisă Aegon zâmbind mândru și ținti din nou centrul, rupând săgeata care era înainte acolo.

  - Războinicul meu! zisă Viserys zâmbind și îi ciufuli părul.

  - Viserys, lucrurile tale au fost strânse! zisă Riserya tristă, apărând de nicăieri. Aegon, du-te și cheamă-ți frații să vă luați "la revedere" de la tatăl vostru.

  - De ce nu i-ai chemat tu? întrebă Aegon pe un ton rece și trecu pe lângă ea, lovind-o ușor cu umărul din mers.

  - E atât de...sălbatic! oftă ea, după ce Aegon se depărtă.

  - Așa sunt cei cu harul războiului, așa ești și tu, și Daemon...

  - Nu mai pomeni de cele cinci haruri, nu în fața lor!

  - Trebuie să le spui, trebuie să-i înveți să-și stăpânească harurile.

  - Magia și oamenii născuți cu haruri au dispărut de secole, nu mai are cine să-i învețe. E mai bine să nu știe de ele, să nu le folosească.

  - Așa cum o faci tu?

  - Eu o fac numai când e nevoie, iar harurile mele sunt slabe, le controlez greu.

  - Harurile tale? Adică nu ai doar harul războiului?

  - Nu mai vorbi de haruri. Eu am aflat acum câteva zile de ele, din cartea aia veche și blestemată. Am trăit fără să știu că le am, așa pot face și ei! Tu de unde știi de ele? Cine ți-a spus? Dacă știai de ce nu mi-ai zis nimic?

  - Mama îmi povestea despre cei cu haruri înainte de culcare...Trebuia să-mi dau seama, ești și naturalistă. Ai citit din cartea aia ce pățesc cei ce poartă două haruri? Despre blestemul legiunii și pierderea minților?