Riserya se dusă în biroul fratelui ei unde se afla castelanul, Lucien, cu părul lui nisipiu ce-i intra în ochi când se uita peste hârtii, cu ochii lui căprui, care de la un timp, după ce-i aflase originile, i se părea că în lumină au nuanțe de violet. Când auzi ușa, își ridică privirea din hârtii și îi zâmbi.
Zâmbetul lui mă omoară...
- Ris! exclamă el fericit când o văzu. Ce faci?
- Am venit să văd ce face logodnicul meu, zisă zâmbind și se așeză în fața lui.
- Chiar vrei să ne căsătorim? o întrebă el zâmbind.
- Chiar credeai că n-aș vrea? întrebă ea râzând.
- Sincer, îmi era puțin teamă.
- Și mie îmi e puțin teamă... Mai ales de ce va zice Aeg...oftă ea.
Lucien îi luă mâinile în ale lui și i le strânsă. Are mâinile atât de calde, la fel ca inima...
- Ris, cred că ești cam prea dură cu Aegon. A vorbit cu mine...Știa că vei crede asta despre el, dar nu e așa...
- Aeg? întrebă ea încruntându-se ușor.
- Da, nu pare să-l deranjeze că suntem împreună. Din contră, a zis că deși duce lipsa tatălui său, vrea să se antreneze cu cineva care știe să se lupte.
Un fior o trecu când își adusă aminte de Viserys. Mi-a zis să fiu fericită, să-mi trăiesc viața, să găsesc pe altcineva, dar de ce tot cred că el nu-și dorea de fapt asta?
- S-ar putea antrena cu frații săi, Daemon și Viserys, dacă nu l-ar urî atât de mult pe Viserys.
- Te-ai gândit că poate îl urăște pe fiul fratelui tău pentru că poate simte că i-a furat locul în familie? Fratele lui mai mare, triplet, e nedespărțit de el, și sincer, și mie mi se pare ciudat că Daemon e mai apropiat de Viserys în loc de Aegon și Aemon. Sunt tripleți aproape identici, ar trebui să fie mai apropiați. Tu ești mai dură cu el decât cu ceilalți, și în fiecare conflict le iei apărarea celorlalți, niciodată lui. Îl îndepărtezi de tine, Ris.
- Dacă mereu e vina lui, nu-l pot încuraja când greșește!
- Fac pariu că Aegon era foarte apropiat de tatăl lui pentru că nici el nu-i agreea pe copiii lui Daemon, am dreptate? întrebă Lucien, iar ea își trasă repede mâinile dintr-ale lui.
- Să nu mai spui asta...niciodată...
- Ăsta e adevărul, Ris!
- Pe fiul meu nu-l apropia de tatăl său ura pentru frații săi!
- Nici nu sunt frații lui...Sunt verii lui, iar pe Aegon îl deranjază asta, și cred că și pe Viserys îl deranja că-ți iubeai nepoții la fel de mult ca pe proprii fii, dar îi era prea frică să-ți spună asta.
- NU-L MAI POMENI PE VISERYS! strigă ea strângându-și în mână lănțișorul. Nu-mi aduce aminte de el, te rog, zisă cu lacrimi în ochi.
- Ris...
- Tu nu ai fost aici, nu știi prin ce am trecut eu și Daemon, nu știi ce promisiuni am făcut, nu știi cum mi-am crescut copiii până să descopăr puterile astea blestemate și să o iau razna, nu știi nimic! Nu te băga, nu sunt copiii tăi! zisă plângând.
- Greșești, de acum sunt copiii noștri, zisă luând-o în brațe să o liniștească, iar ea dădu drumul la medalionul de-l ținea în pumn.
Sper că nu va trebui să port zi de zi asemenea discuții...
Își ștearsă lacrimile cu dosul palmei și se strădui să zâmbească.- Sunt mai bine, îmi poți da drumul. Vreau să mă duc să mă odihnesc puțin...
- Sigur ești bine? o întrebă el, iar ea dădu afirmativ din cap.
Înainte să plece o sărută scurt, iar când ieși dădu la ușă de Krista, care voia să intre.
- Tu ce cauți aici?
- Am venit să vorbesc cu castelanul, de vreme ce Daemon e plecat! zisă dându-și ochii peste cap și intră.
După ce Krista intră, Ris mai rămasă puțin la ușă să asculte.
N-am încredere în ea... Nu-mi place modul cum se uită la Lu...- Ser Lucien? întrebă Krista cu o voce mieroasă.
- Da, my lady?
- Am auzit că te vei căsători cu sora mea, e adevărat?
- Ăăămmm...Daaa? De ce? întrebă Lucien bănuitor.
- Oo...Păi, îmi fac griji pentru tine... Nu știu cum era Riserya înainte, dar acum e cam...instabilă...
Târfa! O omor! O strâng de gât! gândi ea strângându-și pumnul.
- Nu trebuie să-ți faci griji pentru mine, my lady. Știu să-mi port și singur de grijă, zisă Lucien râzând forțat.
- Lucien, eu îți vreau binele...Ești prea bun pentru sora mea, zisă Krista, în plus, tu ești cavaler, ea e regină. Nu s-ar cuveni... Poate că sunt o bastardă, dar te iubesc la fel cum ar face-o și o regină ca ea! iar Riserya auzi sunete de parcă s-ar săruta.
Nu se poate să se sărute...Lucien nu ar face asta!
Apoi auzi sunete de parcă cineva ar fi strangulat.
- Data viitoare când mai zici ceva rău despre Ris, va fi ultima dată când vei avea limbă! Și să nu te mai apropi se mine dacă nu vrei să te omor! zisă Lucien în timp ce Krista respira greu și plângea.
Lucien aproape a ucis-o pe Krista că s-a dat la el...Ăsta nu e Lucien, Lucien nu ar răni pe nimeni. Se transformă... Se transformă în Daemon...gândi Ris cu lacrimi în ochi și se dădu câțiva pași în spate speriată, dar se lovi de cineva. Când se întoarsă îl văzu pe Daemon.
- Daemon? Te-ai întors așa repede? întrebă ea uimită cu vocea tremurând.
Daemon doar îi aruncă o privire scurtă, fără să-i răspundă sau să schițeze vreo emoție, și intră în camera sa.
- Your Grace, zisă Lucien făcând o plecăciune.
- Scumpă surioară, de ce nu mi-ai spus că ești atât de dornică să te căsătorești? Ai idee câți pretendenți ai avea ca soră a Lordului Dragon? întrebă Daemon. Stai calmă, m-am gândit deja la partida perfectă pentru tine!
Krista stătea într-un colț al camerei, ghemuită și îi privea pe Lucien și Daemon îngrozită, ca o căprioară încolțită de câinii de vânătoare.
- Cum stă ca o căprioară așa ar fi numai bună pentru un Baratheon! Tommen e ultimul Baratheon necăsătorit. zisă Lucien zâmbind.
- Nu, nu o voi da la Lannisteri...
- La cum ne-a căzut ca peștele în plasă ar fi bună chiar și pentru un Tully!
Le-a căzut în plasă? A fost cumva încă un plan de-al lui Daemon?
- Da, dar nu te lăsa păcălit de ea, doar ai văzut-o, e vicleană ca un șarpe. De aceea o voi și da unui șarpe. Șarpelui de mare, moștenitorul Driftmarkului, Monterys Velaryon! zisă Daemon zâmbind malefic, iar Krista făcu ochii mari.
Monterys Velaryon? Nu se poate! Băiatul are doar 6 ani și în plus e logodit cu Lucerya! E mult prea mic pentru Krista. Ce mai pune fratele meu la cale?
CITEȘTI
The black dragons
FanfictionRiserya și Daemon Blackfyre sunt doi frați care se urăsc, dar se și iubesc. Ei doi sunt ultimii descendenți ai Casei Blackfyre, dar vor afa că și a unei alte familii, a cărei importanță pe vremuri era mult mai mare. Daemon plănuiește să împlinească...