The black dragons

Daemon

 
   Media by -direwolf- 😂❤

   - Cheam-o acasă până nu e prea târziu! auzi Daemon vocea mamei sale.

  Se uita după ea peste tot, dar nu o vedea, era prea mult întuneric.

  - Cheam-o acasă până nu e prea târziu! se auzi din nou vocea mamei lui.

  - Mamă? strigă el, dar vocea lui suna diferit: era mai subțire, ca a unui copil.

  Și atunci apăru în fața lui: o femeie tânără, cu părul lung, auriu-argintiu, ochii violet și îmbrăcată într-o rochie roșie ca focul. Semăna izbitor de mult cu sora sa, Riserya. Era Rhaenys Blackfyre, mama sa. Se așeză în genunchi și îl strânsă la pieptul ei.

  - Daemon, cheam-o pe sora ta acasă până nu e prea târziu, îi șopti ea la ureche, apoi dispăru într-un nor negru.

  - Nu! Nu pleca! Mereu îmi faci asta! Apari și îmi vorbești numai despre ea, apoi dispari! strigă el, acum având vocea lui, fiind din nou adult.

  În fața lui apăru o altă femeie ce semăna cu mama sa, dar era mai în vârstă, având în jur de 40 de ani și era îmbrăcată într-o rochie neagră brodată cu flăcări violet...Miretoma... Era bunica sa, Xiaena.

  - Spune-i despre noi, Daemon. Sora ta trebuie să știe. Spune-i odată ce e și că nu va scăpa de blestemul ăsta niciodată. Spune-i despre tine, despre mine, și despre toți dinaintea noastră. Trebuie să știe adevărul.

  - Îi voi spune, dar mai târziu! îi răspunsă el rece.

  - Mai târziu poate va fi prea târziu... Spune-i!

  - Nu o va ajuta cu nimic dacă știe. Ai văzut și tu că i-a fost mai bine când nu a știut. De ce nu mi-ai spus că mai am o soră? întrebă el ca să schimbe subiectul.

  Xiaena se încruntă...era furioasă. Se repezi la el și îl apucă de gât, strângându-l. Își încleștă mâinile pe închieietura ei, dar degeaba, morții mereu sunt mai puternici...

  - Spune-i, sau îi spun eu! Îți mai acord o săptămână! zisă ea autoritar, iar Daemon se trezi gâfâind din cauza lipsei aerului.

  Își pusă mâinile la gât...Încă îl durea, dar nu rău. Bunica sa nu i-ar pune viața în pericol, știa asta.

  Credeam că am scăpat de coșmarurile astea acum mult timp, când eram copil, dar se pare că s-au întors...

  Se ridică din pat și se dusă la biroul său. Aprinsă o lumânare și scoasă cartea din sertar. Începu să o răsfoiască rapid, dar cu grijă, să nu rupă paginile vechi.

      "Copiii umbră

   Sunt născuți la fel ca cei cu cinci haruri, din două în două generații. "Umbrele" se nasc în aceeași zi și aceeași lună cu primul născut al generației, sunt ori gemeni cu aceeași zi de naștere, ori frați sau surori mai mici cu unu sau mai mulți ani. Aceștia ia o parte mică din puterile și nebunia pe care ar trebui să o aibă primii născuți. Spre deosebire de întâii născuți, nu au autocontrol, se lasă conduși de emoții și sunt predispuși la nebunie, fiind o poartă între lumea celor vii și lumea celor morții. Nu s-a descoperit un leac pentru "umbre", acestea murind de tinere ori de suprasolicitare, nebunie, sau un destin crud..."

La naiba cu cartea asta nefolositoare! gândi închizând-o brusc și trântind-o în sertar. Chiar nu poate fi salvată nicicum? Mai că îmi pare rău că am fost atât de dur cu ea...

   Stinsă lumânarea și se pusă iar în pat, dar nu putea adormi...Se simțea trist, furios, iar afară era o furtună cu tunete și fulgere...

  Dacă tot nu avea somn, se ridică din pat, își luă o pelerină neagră cu glugă și se dusă la bârlogul dragonilor. Toți dormeau liniștiți în ciuda furtunii de afară, mai puțini Balerion, care zăcea și privea în gol. Când văzu torța, își ridică privirea și capul, mârâind la el.

  - Nu vrei să-i trezești și pe restul, nu? întrebă Daemon dându-și gluga jos.

  Dragonul nu mai mârâi, dar se pregătea să scuipe foc. Daemon îl privi în ochi și acesta se opri, liniștindu-se. Deschisă încet ușa și intră în cușcă, așezându-se lângă capul dragonului, pe aripa sa.

   - Nici tu nu poți dormi, nu? întrebă mângâindu-l pe cap în timp ce acesta torcea. Știi...În fiecare seară mă întreb: De ce ai ales-o pe Ris, ci nu pe mine? Ce are ea și eu nu? Sau poate nici tu nu ai avut de ales...nu?

  Dragonul își lipi capul de Daemon în timp ce lanțurile zăngăneau și pufăi.

  - Ți-aș da drumul, chiar aș face-o! Dar trebuie să o mai las să se plimbe prin Westeros, să ne facă rost de aliați, să învețe lucruri noi. Cine știe, poate chiar să se controleze! zisă rezmându-se de capul dragonului. Aș vrea să fi dragonul meu...Chiar aș vrea asta...zisă ridicându-se. Îl mai mângâie pentru ultima oară și se întoarsă în camera sa.

  Se mai liniștise, iar furtuna se oprise. Își dădu jos pelerina udă, se pusă în pat și se culcă.

  Ziua următoare Krista stătea deja de ore bune pe capul său înnebunindu-l cu întrebările.

  - Și sora noastră se plimbă prin Westeros acum?

  - Da...răspunsă el plictisit, semnând niște hârtii.

  - De ce ai anulat căsătoria cu ea? Aveți patru copiii împreună. Ți-a oferit și tripleți, care se nasc foarte rar!

  - Motive personale...

  - Și eu nu merit să știu? Nu sunt și eu sora ta?

  - Toate la timpul lor, Krista! zisă și i se rupsă pana. Acesta oftă zgomotos și se uită la sora sa. De ce nu te duci să mai vorbești cu Daena până termin eu aici?

  - Te-am stresat...Scuze că sunt așa sâcâitoare, doar că...vreau să știu mai multe despre voi! Nu ceea ce se vorbește, ci adevărul! zisă ea privind în jos cu ochii ei violet întunecați.

  Krista...ești sora mea. Deși te cunosc de câteva zile, îmi dau seama că nu ești proastă. Dacă crezi că mă las înduioșat doar de câteva vorbe dulci te înșeli! E nevoie de mai mult ca să-mi câștigi încrederea.

  - Eu aș vrea să știu mai multe despre tine! Tu mai știi ceva despre noi, dar noi nu știm nimic despre tine.

  - Nu sunt prea multe de spus despre mine. Am rămas orfană de mică, m-am dus în Debarcaderul Regelui unde m-am chinuit să supraviețuiesc cum am putut prin Fundătura Puricilor. Când am ajuns la vârsta potrivită am fost luată într-un bordel unde mi-am dus restul zilelor până acum! zisă Krista ridicând din umeri.

  - Cum era mama ta?

  - Nu-mi aduc aminte prea multe, dar știu că avea părul negru și buclat ca mine și ochii la fel de întunecați ca părul ei. Avea tenul alb, era înaltă și avea o voce plăcută.

  Întradevăr, și Krista avea tenul alb, părul negru ca pana corbului și ochii ei nu erau ca ai lui și ai Riseryei, erau mai întunecați. Era mai scundă ca el, dar mai înaltă cam cu un cap decât Ris. Avea și o voce plăcută, pe care îi plăcea să o audă...

  Dar ea nu e Laena...Nimeni nu o va putea înlocui vreodată pe Laena a mea...gândi el trist.