The black dragons

Daemon

 
  Sembar îl adusese cât de aproape putea de țărm, dar nu putea să se apropie la mai mult de 100 de metri.
  Dragonul marin era uriaș și risca să rămână blocată.

  - Te-ai descurcat bine, fetițo! zisă Daemon și îi plasă un sărut pe creștet familiarului său înainte de a sări în apă.

  Era atât de fericit, încât nimic nu-l mai putea supăra acum. De pe vremea Imperiului Valyrian nu a mai existat un Miretoma care să aibă ca familiar un dragon marin, și atunci a fost doar unul: Raekor Miretoma, nepotul lui Zaegon și stră-strănepotul Tomeryei însăși.

  Daemon se ajuta de harul de elemental pentru a putea ajunge la mal. Formă niște curenți care să-l ducă până la mal ca să nu se obosească înotând atât de mult.

  Abia aștepta să-și vadă copiii...Și pe Riserya. Trebuia să-i spună surorii lui ce aflase, să-și ceară scuze și să se revanșeze.

  Dar nu înainte de a mă lăuda cu Sembar. Acum eu am cel mai mare dragon.

  Sembar a lui era mult mai mare decât Balerion. Era cam suficient de mare cât să prindă o corabie mai mică în fălci.

   Daemon ajunsă curând la țărm, unde mulți oameni îl priveau uimiți, unii cu chipuri familiare, pe care probabil îi văzuse în audiențe, iar alții pe care nu-i văzuse în viața lui. Sau cel puțin nu și-i amintea el.

  Acolo, prin mulțime, îi văzu pe Rohanne și Viserys. Cei doi veniră în fugă la el și îl strânsără în brațe.

  Mi-a fost atât de dor de ei...

  - Tată! Ce bine că ai venit! zisă Rohanne plângând în brațele lui.

  Viserys îl strângea și el în brațe, cu lacrimi în ochi. Nu putea să nu remarce tristețea de pe chipurile lor, apoi absența Luceryei.

   Sper că supărarea lor nu are legătură cu Lucy! Sper că fiica mea este bine...

  - Unde e Lucerya? îi întrebă Daemon îngrijorat.

  - În camera ei, cel mai probabil doarme! zisă Rohanne ștergându-și lacrimile.

  De ce ar dormi Lucy la ora asta? Și unde e Lu?

  - Dar Lucien?

  Rohanne stătu puțin pe gânduri, parcă în încercarea de a-și aminti unde și-a văzut ultima oară unchiul.

  - Nu sunt sigură...ieri se plimba prin pădure, iar de dimineață ascuțea niște săbii...murmură ea în cele din urmă.

  - De ce nu se ocupă cu conducerea castelului?

  Rohanne și Viserys își aruncară priviri confuze.

  - Nu știe! realiză fiul său.

  - Ce să știu? îi întrebă Daemon curios.

   Viserys privi la mulțimea din jur, apoi își apucă tatăl de braț.

   - Ar fi mai bine să discutăm înauntru...

  - Ce să discutăm? întrebă Daemon în șoaptă și privind în jur, la toți oamenii îmbrăcați în negru.

  Ce se întâmplă? Unde sunt Riserya și copiii ei? De ce sunt toți îmbrăcați în negru? Doar nu a murit cineva...nu?

  După ce ajunsără în castel, se dusără direct în biroul său. Rohanne oftă și privi agitată în jur, iar Viserys își freca palmele agitat.