The black dragons

Daemon

 
 
  Sora sa pleca din ce în ce mai des în oraș, și nu a putut să nu remarce că-i lipseau niște haine de luptă și câteva săbii de lemn. Nu știa ce a făcut cu ele, dar sigur nu se va termina bine. În jurul prânzului, aceasta a ajuns în sfârșit acasă.

  - Unde ai fost? o luă la rost Daemon.

  - M-am plimbat prin Tyrosh, îi răspunsă ea sec.

  - Atunci de ce mi-ai luat niște haine de antrenament și săbii de lemn? întrebă el din nou și își încrucișează mâinile la piept.

  Riserya rămase blocată câteva secunde. Poate nu se aștepta ca el să remarce lipsa acelor lucruri mărunte, dar în ultima vreme Daemon devenise atent la orice, pentru că sora lui se comporta din ce în ce mai ciudat. Nu se prea pricepea la a înțelege sentimentele oamenilor, asta era treaba lui Lucien... Ar da orice ca să fie din nou aici. El ar fi singurul care ar face-o pe sora lui să revină la normal. Nu-i plăcea starea ei și ce va urma să facă în seara asta probabil că i-o va agrava.

  - Riserya, ți-ai ales un moment prost să-ți faci prieteni... Trebie să trecem la planul de rezervă, murmură el, scoțând un pumnal de la spate.

  - Nu...nu acum...nu sunt pregătită, zisă încet în timp ce-i tremura vocea.

- Nu știu cine e noul tău prieten, poate îmi faci cunoștință cu el după ce se termină tot, dar dacă nu vrei să aibă și el aceeași soartă ca Lucien, trebuie s-o facem acum, zisa el în șoaptă.

  - Mi-e frică, Daemon, zise ea cu lacrimi în ochi.

  - Și mie...Trebuie să-mi promiți că stai nemișcată.

  Riserya dădu aprobator din cap cu lacrimi în ochi, iar Daemon inspiră și expiră profund:

  - Nu pot să cred că încerci să-mi iei titlul de lord! țipă el.

  - Nu e vina mea că ești prea slab! țipă și ea la rândul ei.

  - Eu voi fi lord, nu-mi poți lua asta! țipă el mai tare ca să fie auzit și îi înfipsă pumnalul în piept, însă îl scoasă cu grijă și o ajută să se întindă în pat. Impactul cu solul ar fi putut deschide mai mult rana și să te ucidă, îi șopti el la ureche și fugi din cameră cu puțin înainte să vină gărzile.

  Cum a aflat de asta, tatăl lui l-a închis în temniță unde l-a ținut 3 zile, fără să-i spună ce pedeapsă îi va da sau dacă sora lui a murit sau a supraviețuit. În cele din urmă l-a scos de acolo și l-a dus în grădină legat în lanțuri:

  - De ce ai făcut asta? îl întrebă tatăl lui nervos.

  - Știu că vrei să mă dezmoștenești în favoarea ei sub pretextul că e mai potrivită, lumea spune că faci asta că o iubești mai mult, dar eu știu adevarul, nu o iubești pe ea, ci harul ei de a-l face pe Balerion să o asculte. Crezi că un moștenitor cu dragon ar aduce și alți moștenitori, păcat că nu mai avem ouă de dragon, zise el zâmbind.

  - Nu ți-a ieșit planul, sora ta trăiește. I-ai ratat inima și vasele de sânge importante, îi zisă Aenar ca să schimbe subiectul.

  - Ce păcat, zise Daemon încercând să pară trist, dar de fapt era fericit.

   A studiat multe cărți și s-a antrenat zile întregi ca să o poată înjunghia în piept fără să o omoare, să pară încercarea unei crime, pur noroc pentru ea că a supraviețuit. Ce-i drept, va rămâne cu o cicatrice urâtă, dar nu mai aveau de ales, tatăl lor voia să-i căsătorească într-o lună și nu puteau lăsa asta să se întâmple.

  - Și cum mă vei pedepsi? Mă vei închide în temniță? Mă vei exila? întrebă Daemon plictisit.

  - Te voi ucide, zise Aenar sec.

  Daemon rămase încremenit. Nu ar fi crezut niciodată că tatăl lui îl va ucide pentru asta. O mai făcuse și în trecut și nu îi făcuse nimic. Se gândea că în cel mai rău caz îl va exila, dar nici nu i-a trecut prin cap că l-ar putea ucide. L-a pus în același loc în care îl pusese și pe Lucien și și-a scos sabia din teacă, apropiindu-se de el. Era pentru prima oară în viața sa când se temea.

  - D-doar nu vorbești serios? Nu? Sunt...sunt fiul tău! îi zisă Daemon în timp ce îi tremura vocea.

  - Asta a pus capac, Daemon. De data asta chiar era să moară, e un miracol că trăiește, zise Aenar trist venind din ce în ce mai aproape în timp ce târa sabia după el.

- Deci chiar mă vei ucide? Nu? întrebă el lăsând capul în jos.

- O să mori fix unde a murit și băiatul acela, în același mod, murmură Aenar.

  - "Băiatul acela" avea un nume, ți-a fost aproape ca un fiu, zisă Daemon nervos.

  - Cel pe care l-a ucis Joseph acum 5 ani nu însemna nimic pentru mine, îi zisă Aenar sec și îi pusă vârful sabiei în dreptul inimii.

  - Cum poți zice asta despre Lucien? țipă Daemon nervos și își ridică privirea ca să-l privească în ochi.

  - Ești așa de prost, îi zisă Aenar zâmbind malefic.

  - Opriți-vă! țipă Riserya venind greoi din cauza rănii.

  Amândoi se întoarsără spre ea, până ce aceasta ajunsă lângă ei.

- Ce crezi că faci? îl întrebă ea pe tatăl ei.

  - Îl pedepsesc, îi răspundă el, împungând ușor sabia în pieptul lui.

- Oprește-te chiar acum! îi zisă Riserya tatălui ei.

  - A încercat să te omoare, îi zisă el nervos.

  - Nu contează, e fratele meu, sânge din sângele tău, moștenitorul Casei Blackfyre, îi zisă ea calmă.

- Mă faceți de râs, amândoi. Într-o oră să veniți în camera mea, murmură el nervos și plecă.

  - M-ai salvat, îi zisă Daemon cu privirea în pământ.

  - Nu încă, frate, îi zisă ea și îi dădu mâna să se ridice.

  După o oră s-au dus amândoi în camera tatălui lor. Riserya luase o rochie de un roșu aprins, de parcă era spălată în sânge. Nu o mai văzuse să poarte haine așa colorate de când a fost incidentul cu Lucien. Au intrat în cameră și au închis ușa după ei. Tatăl lor era cu spatele la ei și se sprijinea în sabia sa, Blackfyre, sabia lui Aegon Cuceritorul, moștenită de la Daemon I Blackfyre.

  - O să faceți casa asta de râs. Mai bine numele Blackfyre să dispară în glorie decât să rămână în rușine, zisă el calm, fără să-i privească.

  - Ce tot spui? întrebă Daemon confuz.

  Aenar s-a întors spre ei și a încercat să-i lovească cu sabia, dar Daemon a trântit-o pe Riserya la pământ ca să nu-i lovească.

  - Ești nebun? întrebă Daemon revoltat.

  - Sunteți prea miloși, o să faceți numele Blackfyre de râs! țipă Aenar.

  Riserya și-a pus mâinile la față și a început să plângă. Tatăl lor a ezitat câteva secunde, de parcă îi părea rău să o taie cu sabia, dar în clipa următoare ea a aruncat rapid un pumnal în pieptul lui pe care îl avusese ascuns în mânecă. Nu plânsese de loc, se prefăcuse... S-a ridicat de jos, iar din cealaltă mânecă a scos un pumnal mai mare:

  - Nu eu sunt prea miloasă, ci tu! Asta e pentru Lucien, îi zisă ea rece și îi tăie gâtul.

  Aenar zâmbi mândru și păru că mai zicea ceva înainte să moară, dar nu mai avea glas. Riserya ștearsă pumnalul de sânge pe rochia ei. Era așa roșie încât nu-ți dădeai seama unde era sângele. Ea își pusă mâna la piept și se așeză jos. Probabil i s-au deschis rănile de la căzătură, nu-și putea da seama, rochia era prea roșie. Daemon încercă să-și revină din șoc și se dusă la ea. Nu se aștepta ca sora lui să fie în stare să ucidă, să-l ucidă pe propriul lor tată, dar știe că nu a avut de ales, altfel el i-ar fi ucis pe ei. Acum sora lui era o criminală, toată viața va fi acuzată de patricid.

  - De ce ai făcut asta? întrebă el mângâind-o pe obraz.

  - Pentru tine...pentru noi...pentru Lucien, murmură ea cu lacrimi în ochi înainte să-i închidă.