The black dragons

Riserya

  În dimineața următoare, Riserya se trezi cu o durere de cap în camera fratelui ei, în patul lui, amândoi fiind fără haine.

  - Daemon! Ce am făcut? întrebă ea panicată.

  - Lasă-mă să dorm, Ris! zisă el somnoros, punându-și perna pe cap.

  - Daemon! Ce am făcut aseară? întrebă ea tremurând speriată.

  - Nu știu, lasă-mă să do...zisă el deschizând un ochi și când o văzu lângă el se ridică în șezut uimit. Stai puțin! Ce cauți aici? Unde îți e rochia?

  - Nu știu, nu știu ce s-a întâmplat. Nu-mi amintesc nimic de după discuția despre Balerion!

  - Nu e prea greu de ghicit ce s-a întâmplat după...zisă analizând-o, iar ea îi aruncă o pernă în față.

  - Daemon, tu realizezi ce am făcut? Ne-am chinuit și torturat atâția ani ca să nu mai avem o căsătorie incestuoasă în familie care ar putea duce la niște copii nebuni ca să ce? Să ajungem după ani de zile tot la asta din cauza unei nenorocite de sticle de vin?

  - Oricum lumea crede că suntem căsătoriți și că tripleții sunt copiii noștri, zisă indiferent și ridică din umeri.

  - Cum poți spune asta când știi adevărul, că de fapt noi am fost doar cu cei pe care i-am iubit! Tu cu Laena și eu cu Viserys!

  - Nu mai pomeni de Laena! spusă el rece. În plus, amândoi sunt morți, Ris, și am greșit, ne-am îmbătat! Orcui i se putea întâmpla.

  - Ai dreptate...Dar...mă simt ciudat...

  - Si eu! zisă ridicându-se și se îmbrăcă.

  - Deci nu se va mai repeta, nu? întrebă ea căutând ceva cu care să se îmbrace.

  - Nu...adică...Dacă nu vrei...Nu! Nu se va mai repeta!

  - Bine.

  Nu au spus nimănui despre ce se întâmplase în seara aceea, iar peste o lună deja se întorseseră la castelul lor din Westeros. Riserya a continuat în fiecare zi antrenamentele cu haruri, dar insista să consume mai multă otravă cu Aemon.

  - Dă-mi cea mai letală otravă pe care o ai! îi zisă ea.

  - Altă otravă letală? Ce se întâmplă cu tine? Ți s-a urât cu binele? întrebă el dându-i o sticluță cu otravă.

  -Vreau doar să devin o toxică mai puternică! zisă zâmbindu-i și plecă din camera lui.

  Odată ajunsă în camera ei, dădu sticluța de otrava pe gât, până nu mai rămasă niciun strop. Nu dură mult că intră în convulsii și începu să vomite. Fratele ei o auzi și veni la ea îngrijorat.

  - Ce te-a apucat? De ce tot consumi atâta otravă? Nu vezi că nu ești ca Aemon? întrebă el oftând.

  - Nu moare...murmură ea.

  - Ce să moară? întrebă Daemon confuz.

  - NU MOARE! țipă plângând și își pusă mâna pe burtă.

  - Ris...tu...?

  - Nu se poate așa ceva! Cât ghinion să avem? Să mai fie și toxic!

- Stai puțin... Harul nu se trezește după naștere? Adică, nu poți avea har dinainte să te naști...Nu?

  - Din câte știam eu, nu! Dar, aparent se poate!

  - Dar de ce ai vrea să moară?

  - Dacă apuc să nasc copilul ăsta, îl voi iubi la fel ca pe ceilalți. În plus, ce vor zice copiii noștri când vor afla că vor avea un frate sau o soră comună? Și va fi și un bastard! Nu vreau să fie privit ca un bastard!