The black dragons

Lucerya

  

   - NU POT SĂ CRED CĂ A SCĂPAT! strigă Daemon nervos, umblând dintr-o parte-ntralta pe holurile temnițelor. Tatăl vostru a eliberat-o, nu? întrebă el arătând spre ea, Viserys și Rohanne.

  Aegon arăta de parcă era pe cale să aibă o cădere psihică nervoasă, Aemon bătea agitat din picior, Shannara verifica celulele, în speranța că va găsi ceva, dar nu avea ce. Daemon își pusă mâinile peste față și se abținea să nu țipe de nervi. Lucy se dusă la el și-l luă în brațe să-l mai liniștească, ceea ce aparent funcționase. Viserys se uită la ei și oftă:

  - Eu mă duc să-l iau pe Aurion și să-i căutăm pe tata și Balerion! zisă el, plecând.

  - Du-te și tu cu el! o îndemnă Daemon.

  - Nu, rămân cu tine!

  - Fratele tău e gelos, ori pe tine, ori pe mine. Poate pe amândoi. Nu e nevoie să-i citesc gândurile ca să aflu asta. Petrece niște timp doar tu cu el, e fratele nostru! îi șopti el.

  - Bine, mă duc și eu! zisă Lucy, plecând după fratele ei.

  Fu nevoită să fugă pentru a-l putea prinde pe Viserys din urmă, dar reușise în zona dragonilor.

  - Viserys! Mai încet! Vin și eu! spusă ea, punându-i o mână pe umăr.

  - E ok, Lu! Știu că Daemon te-a trimis după mine! Dacă nu ar fi el să-ți aducă aminte că ai un frate geamăn, tu ai și uita de mine! zisă el trăgându-se de lângă ea.

  - Vorbești prostii! îl mustră Lucerya.

  - Oare? De câte ori am petrecut timpul împreună doar noi doi, ca frați? De câte ori m-ai întrebat cum mă simt? o întrebă el, arzând-o cu privirea cu ochii lui violet arzător, ochii tatălui lor.

  - Din câte îmi amintesc, nici tu nu m-ai întrebat pe mine vreodată! Ai fost prea ocupat să-ți petreci timp cu iubitul meu! zisă ea, înghețându-l cu ochii ei albaștrii de gheață. După ce Viserys își reveni din șocul cuvintelor ei, pufni în râs.

  - Iubitul tău...înainte de asta este vărul nostru, FRATELE NOSTRU! Daemon mi-a fost mai mult un frate decât îmi vei putea fi tu vreodată soră! mârâi el, și se întoarsă să fixeze șaua lui Aurion.

  - Mă bucur că l-am avut pe Daemon ca văr și nu a trebuit să mă căsătoresc cu tine! șuieră ea, urcându-se pe spatele lui Frozenfyre.

  - Dacă nu îl aveai pe Daemon să te salveze, nu te-ai fi căsătorit cu mine, ci cu Monterys Velaryon și ai fi sfârșit cu puterile anulate înainte de nuntă, ca să nu-l ucizi cu inima ta de gheață! Nu înțeleg cum Daemon te poate atinge, ești atât de rece! scuipă fratele ei cuvintele.

  Viserys mă iubește, știu asta, dar în clipa asta mă urăște și vrea să se descarce. Mă urăște că i-am ucis mama, mă urăște că i-am luat cel mai bun prieten, mă urăște că nu am fost o geamănă adevărată, dar e o ură trecătoare, de moment...

  Se pregăteau să-și ia zborul, când se auziră zgomote din curtea castelului, sunete de dragon și oameni.

  Tata! S-a întors! Sunt curioasă cu ce scuze va veni ca să-l poată ierta toți pentru eliberarea lui Daenerys Targaryen.

  Ca și când amândoi ar fi gândit același lucru, Viserys și Lucerya săriră de pe spatele dragonilor lor și se îndreaptară în fugă spre curte, spre sursa sunetelor.

  Când ajunsără acolo, tatăl lor nu era doar cu Balerion, ci și cu Riserya și încă alte șase persoane.

  Nu se poate! Riserya e vie? Trăiește! E în fața noastră!

  Viserys avea ochii ațintiți spre femeia de lângă tatăl lor, care avea ochii obișnuiți, nu negrii, ca ai celorlalți. Semăna izbitor de mult cu Riserya, doar că avea o frumusețe și o eleganță mult mai pronunțată. Lucy se simțea atrasă de ea, legată de ea, dar nu știa de ce. Nici femeia nu-și lua ochii de la ei, ci îi privea cu ochii înlăcrimați. Fratele ei avea lacrimile deja până în bărbie, și fără să stea pe gânduri, fugi la ea, strângând-o în brațe.

  - Mamă! strigă el, iar ea îl îmbrățișă plângând.

  Nu se poate...ea e mama noastră? E în viață? Nu arată deloc ca tânăra de 17 ani din tablouri, ci ca o femeie de 32 de ani.

  Dar privind-o mai atent, Lucy observă asemănările: e ea, e mama noastră, și trăiește!

  Lucerya fugi plângând la ea, iar cei trei se îmbrățișau acum, plângând.

  - Îmi pare rău! E vina mea! Din cauza înghețului meu ai murit. Îmi pare atât de rău, mamă! Te rog, iartă-mă! zisă fata plângând, iar mama ei îi ștearsă o lacrimă.

  - Lucy, nu e vina ta! Nu am pentru ce să te iert! îi zisă mama sa, râzând cu lacrimi în ochi. Tatăl vostru și Riserya v-a crescut minunat, mie îmi pare rău că nu am fost suficient de puternică, pentru a rezista și a vă crește eu...

  Toate acele persoane necunoscute, tatăl lor și Riserya, o priveau pe Laena Velaryon zâmbind amar.

  Acum înțeleg de ce tata a iubit-o așa mult și îi era greu să vorbească despre ea. Mama mea e cea mai bună persoană pe care am cunoscut-o, nu ai cum să nu o iubești, nu ai cum să nu suferi după pierderea unui asemenea om...

  - Te rog, iartă-mă pentru mai devreme, Lucy. Eram nervos...îi șopti fratele ei la ureche, amândoi încă fiind în brațele mamei lor.

  - Te iert, idiotule! îi șopti ea, zâmbind.

  - Riserya, du-te la copiii tăi! Daemon, rămâi cu familia ta și după să te duci să te odihnești. Ritualul a fost foarte solicitant. Xiaena, tu știi castelul. Condu-ne spre camera de război pe mine, Aenys, Sothirys și Zarro. Restul ni se vor alătura mâine. Până atunci nu e timp de stat, avem un război mare de câștigat! zisă o femeie frumoasă, ascunzându-și cu greu compasiunea printre ordinele date.

  Xiaena...Adică cealaltă femeie frumoasă ce o urmează pe cea care le-a dat ordime e străbunica mea? Întradevăr, e cea mai frumoasă Miretoma...Deși nici cealaltă nu e departe.

  Ceilalți o urmară pe tânăra ce le dăduse ordine, comentând nemulțumiți și înjurând-o.

  De ce se poartă așa urât cu ea? Cine e femeia aia? Cine sunt restul?

  Riserya plecă cu Balerion în bârloguri, după care probabil că avea să se ducă să-și caute și ea copiii.

  Mi-ar plăcea să le văd reacțiile când o vor vedea pe mama lor vie.

  Mai rămăseseră doar ei patru, pentru prima dată, întreaga familie, împreună, completă. Tatăl lor pusă o mână după șoldul mamei lor, iar pe cealaltă pe umerii lor, privindu-i pe toți trei.

  - Avem multe de povestit...Am să vă explic multe...Tuturor! zisă, privind-o pe mama lor, trist.

  La naiba! Mama nu cred că știe încă despre Rohanne! realiză Lucerya.

  Șiiii astăzi, 29 aprilie 2020, se împlinesc 2 ani de când am postat această carte. Vreau să vă mulțumesc din suflet că o citiți și că mă susțineți. Fără susținerea voastră, probabil nu aș fi ajuns până aici. Vă iubesc și vă sunt recunoscătoare cu fiecare vot și fiecare comentariu, chiar și cu fiecare vizualizare.