The black dragons

Geralt

  

  Geralt călărea pe calul său spre Nord. Trecuse cu puțin de Winterfell și deja era foarte frig, așa că își scoasă pelerina de lână gri și și-o pusă pe spate. Își acoperi capul cu gluga și dădu pinteni calului ca să ajungă mai repede.

  Sunt un vânător de monștri, nu un mercenar, dar vremurile sunt grele, nu am de ales...

  Se opri lângă tabăra lui Stannis și-și legă calul de un copac. Se urcă într-un copac și începu să cerceteze tabăra.

  Rugul e încă pregătit, se pare că am ajuns la timp.

  Își scoasă sticluța cu poțiunea ce-i amplifica puterile și o bău. Începu să vadă mai bine, să audă mai bine și să se simtă mai puternic. Sări din copac și se urcă pe cal. Când o legaseră pe prințesa Shireen deja de rug și Melisandre începu să-și țină predica, galopă prin mulțime. La început toți fură surprinși și se dădură din calea lui, dar pe măsură ce înainta spre rug, oamenii începură să realizeze ce vrea să facă. Oricine încerca să-i stea în cale era spintecat de sabia lui.

  - Geralt, ce cauți aici? îl întrebă Mel iritată.

  - Am primit o misiune, rânji el și tăie frânghiile cu care era legată prințesa Shireen de rug, o trasă de mână și o pusă pe cal în fața lui.

  - Lord of Light are nevoie de sângele ei ca Stannis să poată câștiga războiul. Nu poți încălca voia Zeului! strigă Melisandre.

  - Eu nu cred în niciun zeu! zisă Geralt și-i dădu pinteni Babușcăi.

  - OPRIȚI-L! strigă Stannis, în timp ce zeci de cavaleri goneau după el.

  - Unde mă duci? îl întrebă prințesa speriată.

  - La Dragoncoast. Regina Riserya mi-a ordonat să te salvez.

  - Riserya Blackfyre? De ce ar vrea ea să mă salveze? întrebă Shireen confuză și speriată.

  - Când era Mirabella i-ai devenit dragă.

  - Mirabella...? Nu se poate! Femeia aceea era de fapt Riserya Blackfyre?

  - Da. În ziua când te-a văzut, voia să-l ucidă pe Stannis, ca să-l scape pe fratele ei de un concurent. Dar când ai apărut tu și l-ai luat în brațe, știa că nu poate lăsa un copil orfan...Se pare că ar fi trebuit să-l ucidă atunci.

  - Ai grijă! strigă Shireen când zbură o săgeată pe lângă ei.

  - Stai calmă, nu vom păți nimic. Am scăpat de creaturi și oameni mai periculoși decât cavalerii ăștia sfrijiți, zisă Geralt și-și condusă calul în pădure, ca urmărirea să fie mai dificilă.

  - Ești un vânător de monștrii? întrebă ea.

  - Da...zisă și își pusă pelerina peste ea, ca să nu vadă cum spintecă gâtul unui cal cu cavaler care-i tăiaseră calea. Cai lor erau mai lenți decât iapa lui și în scurt timp îi pierdură urma De precauție hotărâ să nu părăsească pădurea și să meargă un kilometru în nord printr-un râu, ca să se asigure că nu le va mai lua nimeni urma.

  - Spune-mi, de ce tatăl tău i-ar lăsa să te ardă pe rug? întrebă Geralt rămânând precaut la zgomotele din jur.

  - Pentru că vrăjitoarea roșie l-a convins, spusă ea tristă. Sunt sigură că ea i-a spus că așa va câștiga războiul.

  - E nebun! Cu toți oamenii pe care-i are, nu ar fi avut nicio șansă în fața dragonilor. Eu i-am văzut, și sunt întradevăr uriași, adevărate mașinării de ucis.

  - Deci e adevărat că Daemon Blackfyre are dragoni?

  - Nu. Daemon nu are niciun dragon, sora, copiii și nepoții lui au.

  - O să-i pot vedea?

  - Dacă o rogi pe Riserya, cred că te va plimba pe spatele lui Balerion.

  - Balerion? Ca Teroarea Neagră?

  - Mai mic, pentru că e mult mai tânăr, dar la fel de întunecat și fioros.

  - Abia aștept să-l văd. E adevărat cu Blackfyre-ii sunt vrăjitori? întrebă ea după o scurtă pauză.

  - Oarecum, dar nu pentru că sunt Blackfyre, ci pentru că au bunică o vrăjitoare tot de origine valyriană.

  - Vor să-mi facă și ei rău?

  - Nu. Ei sunt, să zicem, un altfel de vrăjitori...

  - Atunci crezi că ar putea...zisă punându-și mâna pe obrazul însemnat de văesat de vânt.

  - Nu cred...ultimul vindecător puternic a murit cu secole în urmă din câte știu eu. Aș putea să mă interesez, poate vreo vrăjitoare are vreo alifie, dar nu-ți pot promite nimic.

   Cred că se simte îngrozitor când lumea se uită la semnul ei...
 
  Le luă mai bine de două săptămâni să ajungă la Dragoncoast, dar în cele din urmă reuși să o aducă pe prințesa Shireen în siguranță.

  Shireen admira castelul din piatră neagră în formă de dragon, cu turnurile și garguiele tot în formă de dragoni, în diferite poziții.

  - Seamănă mult cu Dragonstoneul, zisă fetița zâmbind. E aproape la fel de mare și binedefinit, dar la Dragonstone nu e un asemenea turn, arătă ea spre unul din turnuri.

  Era cel mai mare turn al castelului. Se înălța aproape 100 de metri ca un turn obișnuit, dar apoi se separa în cinci turnuri mai subțiri, două câte două egale, iar cel din mijloc mai înalt ca toate. Toate cinci erau în formă de gât și cap de dragon.

  - E turnul dragonului cu cinci capete. E primul și cel mai mare turn al castelului. Lordul Blackfyre spune că a fost construit în memoria familiei din care se trage bunica lui, o familie veche din Valyria care se spune că ar fi avut un dragon cu cinci capete. Nu mai țin minte cum zicea că se chema dragonul.

  - Dar cum au construit castelul? Nu a mai fost construit nimic din piatră neagră de la căderea Valyriei.

  - Nu știu, ar trebui să-l întrebi toate astea pe Lordul Blackfyre. El își cunoaște castelul și istoria mai bine.

 
  În depărtare, Geralt văzu o armată, dar era prea departe ca să-i vadă flamurile, și din fericire prea departe ca ei să fie văzuți. Îi dădu pinteni Babușcăi și galopă până la Dragoncoast. Porțile erau închise, iar pe ziduri sute de soldații se pregăteau agitați.

  - Ce se întâmplă? întrebă prințesa.

  - Vor fi asediați...