The black dragons

Daemon

 

    Sora sa se comporta cât de cât normal, trecuseră atâția ani de când era posedată de Naelys. Încă mai avea câteva momente de nebunie, când îi rănea pe alții sau distrugea lucruri. Erau rare, dar periculoase, iar cel mai mult Naelys îl ataca pe Daemon, prin vise sau prin realitate, îl ataca cu prima ocazie.

  M-am săturat să trăiesc cu frică, m-am săturat de Naelys. Trebuie să scăpăm de ea până nu omoară pe cineva.

  Era miezul nopții când se furișă spre bârlogul dragonilor să-l împrumute pe Balerion al lui Ris. Nu ar putea să-i spună surori sale, pentru că e ca și cum i-ar spune și lui Naelys.

  - Trebuie să mergem de unde a început totul, zisă Daemon mângâindu-l pe bot, trebuie să găsim niște răspunsuri în ruinele Valyriei.

  Cum Daemon pronunță Valyria, dragonul se dădu mai în spate și începu să mârâie.

  - Știu că nu-ți place, dar trebuie să mergem. Naelys ar putea să îi rănească și pe alții în timp: a dezlegat harul lui Lucien, a blestemat-o pe Shanna, a posedat-o pe Ris, pe sora noastră. Se folosește de ea, o domină! Ai văzut și tu asta, știu că ai văzut. Ești dragonul ei, nu ai cum să nu vezi..

  Balerion își lăsă în cele din urmă aripa jos, iar Daemon se urcă zâmbind pe spatele lui. Dragonul se strecură în liniște din bârloguri, fără ca să-i trezească pe ceilalți, și-și luă zborul spre est, peste Marea Îngustă.

  Era încă noapte când ajunseseră deasupra ruinelor Valyriei, luna era încă pe cer, o lună plină ce lumina puțin peisajul.

  - Trebuie să aterizăm, zisă Daemon, dar dragonul pufăi și zbură mai sus. Nu, Balerion! Trebuie să coborâm! dar dragonul refuza să aterizeze.

   - Este Valyria, pământul strămoșilor noștri. Nu voi păți nimic rău, nu că ți-ar păsa ție prea mult...Singurul motiv pentru care m-ai adus aici e siguranța surorii mele, dar nu o pot ajuta dacă rămânem pe cer. Lasă-mă jos, am cinci haruri, mă voi descurca!

   Dacă dragonii ar putea vorbi, probabil că Balerion i-ar spune că e un prost, după modul cum a mârâit la el, dar în cele din urmă ateriză la ruinele unui castel. Cum Daemon pusă piciorul pe pământ, dragonul își și luă zborul.

  - Lașule...murmură Daemon, deși în sinea lui știa că Balerion avea motive să se teamă. Și el ar fi luat-o la fugă. Numai un nebun ar veni în Valyria, și numai un nebun prost ar veni în Valyria în toiul nopții, dar nu mai suporta. Atâtea nopți nedormite, atâtea răni. Sora lui nu mai era la fel, nimic nu mai era la fel, și ura asta. Sothirys, vărul lui Naelys care era un prim născut ca și el, îi apăruse într-un vis. I-a spus să caute o oglindă cu niște rune gravate pe ramă într-un castel pe jumătate topit, cu șapte turnuri. Indentificase castelul, nu era foarte departe de cel în fața căruia îl lăsase Balerion.

  Intră în ruină și începu să caute artefactul magic printre dărâmături. Căutase de mai bine de o oră, dar în cele din urmă găsi o oglindă mare de cam 1 metru și 70, mai mult sau mai puțin. Era plină de praf, așa că invocă puțin vânt ca să-i fie mai ușor să o curețe și începu să citească runele de pe marginea ei: " mērī skori se ōños hen qēlossās touches bisa mirror, kesan urnēptre se sagon rȳ se udrāzma hen mēre qilōni brōztagon nyke"

  "Numai când lumina stelelor va atinge această oglindă, mă voi arăta și voi fi la porunca celui care m-a chemat." Deci trebuie să car oglinda asta afară?

  Daemon oftă și ridică oglinda, ieșind cu ea din castel. Când ajunsă afară și se uită pe cerul nopții...era înnorat.

  - Soarta își bate joc de mine, oftă el și începu să-și folosească harul ca să risipească norii.

  Nu reuși să dea laoparte prea mulți nori, că începu să audă niște sunete ciudate în apropiere. Când se întoarsă, rămasă uimit să vadă un vierme uriaș ce scuipa foc, asemenea unui dragon.

  - Ce drăcie mai e și asta? zisă aruncându-l în aer cu harul războiului, dar nu reuși să-l îndepărteze foarte mult.

   În scurt timp își făcură apariția și alții, iar singurul gând care îi trecu prin minte atunci fu că va muri. Se întreba unde e Balerion și dacă va veni după el. În schimb, nu mai fu nevoit să facă nimic, pentru că arătările plecară speriate. Cerul era senin acum, iar când se întoarsă spre oglindă, nu-și văzu reflecția, ci o persoană cu o flacără în mână și ochii scânteietori. Flacăra se stinsă, la fel și scânteia ochilor. Avea pielea purpuriu-albăstruie cu pete albe luminoase, ca cerul nopții. Pelerina cu glugă era neagră și presărată cu stele ca cerul nopții. Persoana respectivă avea gluga trasă pe cap, cu părul alb ajungându-i până la umeri și cu ochii violet, doar că nu mai avea pic de alb în ei, doar negru. Negru și violet.

  - Spune...cu ce te pot ajuta? întrebă cel din oglindă, cu o voce stranie, din altă lume, ce suna ca șoapta unei umbre întunecate.

  - Cine ești? întrebă Daemon, încercând să rămână ferm.

  - Numele meu puțin contează, oricum nu cred că l-ai auzit. A fost uitat de secole, zisă el, zâmbind în colțul gurii.

  - Nu contează. Vreau să-ți știu numele. Vreau să știu cu cine vorbesc.

  El zâmbi viclean, și-și dădu gluga jos, lăsând la iveală pe lângă părul alb și o pereche de coarne negre cu una de urechi ascuțite.

  - Aaravos...Soreyn...

  - Soreyn...Familia Soreyn era una dintre cele 20 de familii de lorzi importanți ai Valyriei, la fel ca Miretoma. Dintre toate, familia Miretoma se războia cel mai mult cu Soreyn.

  - Văd că știi istorie, zisă el zâmbind carismatic.

  - De ce m-a trimis Sothirys la tine? De ce ar trebui să mă încred în tine?

  - N-ar trebui...Încă. Ce problemă ai de te-a trimis Sothirys în Valyria să mă cauți?

  - Naelys Miretoma.

  Aaravos rămasă puțin surprins, apoi ridică o sprânceană.

  - Naelys? Dar e moartă.

  - Exact. Și mi-a posedat sora, iar pe mine mă terorizează! M-am săturat de ea!

  - Înțeleg...Știu cum te pot ajuta.

  - Știi cum o pot opri?

  - Nu...Nu o poți opri pe Naelys. Nimeni nu poate.

  - Dar ai spus...

  - Că te pot ajuta, nu că o poți opri, îl întrerupsă Aaravos zâmbind misterios.

  - Ascult...

  - Înțelegere...compasiune...prieteni... iubire...putere... După astea a tânjit întodeauna Naelys. Sora ta trebuie să o asculte, să-i arate că-i e milă de ea, că o înțelege și îi e prietenă, iar așa, Naelys nu o va mai controla. Va putea folosi puterile lui Naelys, fără ca Naelys să o mai folosească pe ea. Tu găsește ceva ce ai în comun cu ea, arată-i că treci printr-o dramă similară cu a ei, impresioneaz-o cu ceva, și nebuna vă va lăsa în pace... O vreme.

  - O vreme?

  - E nebună, dar nu proastă. Se va prinde repede că totul e doar un joc și-ți va cere lucruri în schimb pentru liniștea pe care o vrei.

  - Ce lucruri?

  - Nu știu. Cine știe ce e în mintea ei? întrebă ridicând din umeri.

  - Voi lua oglinda asta cu mine, poate voi mai avea nevoie de tine...

  - Nu! Naelys îmi va simți prezența și va ieși urât pentru toți. Cel mai bine e să mă lași aici.

  - Pari să o cunoști destul de bine...

  - Am trăit în Valyria în aceeași perioadă amândoi, iar familiile noastre erau inamice. Trebuie să-ți cunoști inamicii, zisă Aaravos zâmbind viclean.