The black dragons

Riserya

 
   După câteva zile Riserya s-a trezit. A încercat să se ridice, dar durerea era prea mare și o împiedica. Madrigal a intrat în cameră și când a văzut-o trează, a scăpat hainele de schimb pe care le avea și a venit în fugă la ea:

   - Riserya, te-ai trezit! Ai nevoie de ceva? te doare ceva? o întrebă ea îngrijorată.

  - Ce s-a întâmplat? murmură ea, punându-și mâna la cap.

  - Nu-ți mai amintești?

  Riserya stătu puțin pe gânduri, apoi își aminti tot: pumnalul în piept, când  s-a dus să oprească executarea fratelui ei, când tatăl lor a încercat să-i ucidă, cum Daemon a trântit-o la pământ ca să o proteje...și cum și-a ucis propriul tată. Acum nu-i vine să creadă că a comis o asemenea faptă. A fost orbită de setea de răzbunare și de furie. Ce o îngrozea și mai rău e că i-a plăcut...

  - Mă duc să-l chem pe fratele tau, zisă Madrigal și plecă.

  În câteva minute, Daemon intră în camera ei grăbit și se așeză în pat lângă ea.

  - Ești bine? Ai nevoie de ceva? o întrebă el și îi luă mâinile într-ale lui.

  - Nu, nu am nevoie de nimic, zisă ea privind în gol.

- Riserya, ce ai? o întrebă el îngrijorat.

- Ce am făcut? murmură ea.

  - Ai făcut ce trebuia. Tata era un criminal, și ne-ar fi ucis și pe noi. Oricine ar fi făcut asta, nu trebuie să te simți vinovată, îi zisă el și îi mângâie obrazul.

  - Era un criminal...am făcut ce trebuia...Asta e. Asta am să fac, zisă ea începând să zâmbească.

  - Ce vrei să spui?

  - Am să-i omor! Criminalii! O să-i pedepsesc pentru crimele lor! O să-i omor!

  - Riserya, nu asta am vrut să zic, zise el încruntându-se.

  - Nu, nu mai pot da înapoi. Oricum deja sunt un monstru, sigur lumea a început să mă numească "patricida" așa că ce mai am de pierdut?

  - Sănătatea ta mentală? Viața ta? Revino-ți la normal! S-a termint! Tata e mort, am rupt deja logodna noastră, ne putem vedea de viața noastră liniștiți, așa cum vrem noi!

  - Ai rupt...logodna? Deja?

  - Da, m-am logodit deja cu Laena. A durat ceva până să o convig pe Rhaenyra că sunt suficient de bun pentru fiica ei, dar am reușit, îi zisă el zâmbind.

  - Aș fi vrut ca Lucien să mai trăiască, acum aș fi fost liberă să fiu cu el, dar e mort...din vina mea.

  - Așa e, nu am să te mint, ești vinovată de moartea lui, dar nu aveai cum să schimbi asta. Te-a iubit foarte mult, nu l-ai fi putut opri să te sărute până acum nici dacă voiai. Acum ești liberă să fi cu cine vrei, îți promit că nu mă voi opune. Meriți să fi și tu fericită, pentru că fără tine nu am fi ajuns până aici, îi zisă el zâmbind.

  Riserya zâmbi usor, dar zâmbetul îi pieri când se gândi că va trebui să-i vadă pe Viserys și Daenerys. Cum mai putea să dea ochii cu ei acum? Era o criminală... Meritau ceva mai bun... Cel mai bine pentru ei ar fi fost să plece din Tyrosh. Deși tatăl ei e mort, fratele ei încă trăiește, e noul lord și urăște la fel de mult Targaryenii cum a facut-o și tatăl ei...

  - Când o să faci nunta cu Laena? îl întrebă ea zâmbind.

  - De îndată ce te vei face tu bine, îi zisă el. 

  - Atunci ar trebi să vă pregătiți, în cateva zile voi fi ca nouă, îi zisă ea zâmbind.

  - Știu, doar ești sora mea, zisă el ciufulindu-i părul și plecă.

  Riseryei încă îi era greu să se obișnuiască cu comportamentul frumos al fratelui ei, dar îi plăcea noul Daemon și în timp se va obișnui cu el așa.

  Lunile trecură, iar ziua nunții veni. Era sărbătoare mare în Tyrosh, iar ea nu ține minte să-l fi văzut pe fratele ei vreodată mai fericit ca în ziua asta. Chiar o iubea pe Laena și se bucura pentru el, măcar unul din ei să fie fericit. Ea stătea la o masă mai retrasă și bea niște vin. A refuzat să stea la o masă apropiată de ei pentru că nu-i plăcea agitația, și starea ei le-ar fi stricat distracția. Se tot gândea la Visery, se întreba unde s-o fi dus, dacă se descurca, dacă o ura sau dacă îl va mai vedea vreodata. Ar fi sperat să nu, pentru că Riserya pe care o știa el murise, acum era Riserya Patricida și îi era teamă de ce ar crede despre noua ea. Mai bine să și-o amintească cum era înainte, cum era înainte să devină criminală.

  - Este liber aici? întrebă Rhaenyra.

  - Ooo, mătușă Rhaenyra! Da, e liber, zice Riserya și se dădu puțin mai încolo. Nu o mai ura atât de mult pe Rhaenyra, nu de când încercase și ea să-l oprească pe tatăl ei să-l execute pe Lucien.

  - De ce stai aici singură și nu stai cu noi la masă? o întrebă Rhaenyra, turnându-și vin în pahar.

  Riserya își aruncă scurt privirea spre masa lor, care era lângă a mirilor. Daemon și Laena râdeau împreună, cine știe despre ce vorbeau, în timp ce Lacus și Daena se băteau cu mâncare la masa rudelor. Lacus nu se maturizase de loc, era tot un copil. Într-un colț al mesei mai văzu un bărbat de vreo 25 de ani cu o femeie. Probabil era lordul Monford și soția lui.

  - Prefer să rămân aici cu vinul meu, zice ea și zâmbește, ridicând paharul.

  - Aș fi vrut să fie și Aethan aici, să-l fi cunoscut... Sunt sigură că te-ai fi înțeles cu el, zise Rhaenyra zâmbind amar.

  - Nu am avut ocazia să-ți transmit condoleanțe, zisă Riserya sorbind vin. Aethan murise la câteva săptămâni din cauza febrei pe care o avusese încă de la ziua tatălui ei de acum câțiva ani.

  - În fine, acum e nunta fiicei mele, ar trebui să mă bucur. Și tu ar trebui să te bucuri, e și nunta fratelui tău.

  - Mă bucur, zice Riserya zâmbind ușor și mai bău niște vin.

   Nu știa ce o întrista mai mult, faptul că Lucien era mort și nu putea participa și el, sau faptul că ea nu se gândea acum la el, ci la Viserys, dușmanul fratelui ei?