The black dragons

Geralt

 
  Geralt și Riserya călăreau de vreo câteva zile spre Eyrie, iar de când s-au întors de la Dragonstone, ea era într-o stare de depresie totală. Stătea cu sticla de vin în mână din care tot mai bea din când în când. Calul ei nu era agitat de la mirosul de alcool, dar era la fel de depresiv ca și ea. În cele din urmă, acesta, care abia mai mergea în ultimele ore, căzu din picioare și își lăsă capul în pământ.

  - Nu pot să cred că ai molipsit și calul cu depresia ta! oftă Geralt zgomotos și coborî de pe calul său.

  - De ce sunt un dezastru pentru toți? Crezi că sunt blestemată? Mama a murit născându-mă, prima mea iubire a murit după ce m-a sărutat, mi-am ucis tatăl, cumnata mea a murit născându-și copiii, iar soțului meu i-a fost turnat aur topit pe cap și a murit și el anul trecut! zisă ea coborând de pe cal în timp ce abia se ținea pe picioare.

  Geralt nu mai înțelegea nimic... Riserya nu era căsătorită cu fratele ei? Iar acesta încă trăia.
  Aceasta se așeză jos lângă calul ei și mai dădu o gură bună de vin pe gât, iar apoi începu să-și povestească toată viața: i-a zis despre relația de iubire-ură cu fratele ei, despre Lucien Mirren pe care îl iubise, cum se întâlnise cu frații Targaryen și îi ajutase, de ce își omorâse tatăl, cum ajunsese să execute criminalii, cum de fapt ea era căsătorită în secret cu Viserys și tripleții erau ai lui, planul de a-l pune pe fiul ei pe tron, cum se îmbătase atât de rău odată de a ajuns să se culce cu fratele ei și să o aibă pe Rohanne, de ce a fost nevoită să plece și multe alte detalii din viața ei, unele importante și altele mai puțin importante.

  - Măcar acum știu că nu e bine să te las să bei că spui tot și începi să concepi copii, zisă Geralt și îi luă sticla de vin.

  - Dă-mi...Vinul!

  - Nu! Trebuie să ajungem cât mai repede la Eyrie. Yennefer mă așteaptă acolo.

  - Aaa...iubita ta? întrebă Riserya urcându-se pe cal cu greu, dar până la urmă o ajută Geralt.

  - Se poate spune și așa! zisă el urcând pe calul său și luând-o înainte.

  - De ce e bolnavă? întrebă ea tare.

  - Vorbește mai încet, altfel ne vor auzi triburile și ne vor ataca! îi zisă Geralt în șoaptă.

  - Ok, de ce e bolnavă? șopti Riserya.

  - Ca majoritatea vrăjitoarelor, e stearpă, nu poate avea copii...

  - Cred că e destul de trist.

  - Da, mai ales că ea își dorește mult as...vru el să zică, dar fu întrerupt de o săgeată care îi trecu pe lângă cap.

  - Suntem atacați! zisă el scoțâdu-și sabia.

  - Ce? Unde? Care dintre Geralți a fost atacat? întrebă ea confuză, învârtindu-se cu calul în cerc.

  - Fugi! Le țin eu piept o vreme!

  - Eu nu fug! Lupt alături de voi! zisă ea încercând să-și scoată sabiile din teaca ei neagră, dar nu le nimerea.

  Geralt își dădu o palmă peste față și oftă. Se găsise când să se îmbete și ea...

  Veniseră opt sălbatici să-i atace. Doi s-au năpustit cu topoarele asupra lui Geralt, dar acesta se feri de loviturile lor și le pară cu sabia sa. Unul se dusă după Riserya, în timp ce ceilalți trăgeau cu arcul.

  - Pleacă odată! strigă Geralt după ce-i înfipsă sabia în gât unuia dintre ei.

  - Nu plec când e vorba de luptă! țipă ea reușind să-și scoată în cele din urmă sabiile.