The black dragons

Geralt

    În dimineața următoare, Geralt și Riserya plecaseră de la Castelul Negru și trecuseră de Zid. Ris fugea prin Pădurea Bântuită, arunca cu zăpadă și se tăvălea prin ea ca un copil mic.

  - Nu am mai văzut zăpadă de ani de zile! E atât de albă și de rece! zisă ea zâmbind și aruncă cu un bulgăre în Geralt.

  - Încetează...oftă el scuturându-se de zăpadă. Ție nu ți-e frig? întrebă el strângându-și mai bine pelerina groasă de lână.

  - Frig? Poate că am afinitate pe foc și furtună, dar tot elementală sunt, iar elementalii sunt mult mai imuni la frig și la căldură. Focul nu ne poate arde, frigul nu ne poate îngheța.

  - Din punctul ăsta de vedere te invidiez! zisă vânătorul tremurând de frig.

  - Am uitat că nu te-am întrebat un lucru important! zisă femeia dându-și jos pelerina ca să o scuture de zăpadă.

  - Care?

  - Tu ce treabă ai după Zid, în pustiul ăsta?

  - Am o misiune.

  - Și în ce constă misiunea?

  - Poate o să mă crezi nebun, sau o să râzi, dar trebuie să capturez un wight...

  - Te referi la morții vi?

  - Da.

  - Multă baftă cu ciudățeniile alea. El te poate omorî pe tine, dar tu nu pe el. Asta dacă nu-l arzi, dar așa nu mai ai ce face cu el. Sau dacă nu ai cumva o sabie din oțel valyrian. Fratele meu are una...Și câteva pumnale! Mai citisem undeva că și sticla dragonului îi ucide.

  - Obsidian...Unde ai citit asta?

  - Fratele meu mi-a adus o carte rară din capitală.

  Ceva e în neregulă la acești Blackfyre. Riserya stăpânește toate cele cinci haruri, fratele ei îi face rost de cărți rare, ea e posedată uneori de morți... Posedată de morți... La baiba! gândi vânătorul.

  - Ris! Întoarce-te la Castelul Negru, acum! strigă vânătorul.

  - Ce? De ce? întrebă ea confuză, dar vânătorul nu apucă să-i mai răspundă, că o ceață groasă se lăsă, și odată cu ea un frig mult mai mare ca cel de până acum.

   - Riserya, doar fugi! strigă el, dar când își întoarsă capul spre el, ochii ei erau din nou negrii și goi, ca în ziua aceea.

  - Întoarce-te tu! Nu ai ce căuta aici, vânătorule! zisă privindu-l scurt, apoi înaintă încet în față, până ieși din pădure și ajunsă într-un câmp deschis.

  Din ceață își făcură apariția zeci de wights, care voiau să se năpustească asupra ei. Riserya ridică din mâini, iar din pământ apărură țăpușe uriașe de gheață care îi străpunsără și îi țineau blocați. În mâini îi apărură flăcări, pe care le aruncă spre ei, aplificându-le până deveniră un zid de foc ce îi carboniză. Într-o parte, mai departe, un wight blocat într-o țepușă de gheață rămasă neatins. Geralt profită de asta și se dusă să-l ia. Îl scoasă de acolo și îl băgă într-un sac.

  - Ris, trebuie să plecăm, acum! strigă el.

  - Eu nu mi-am terminat treaba, vânătorule! Dacă vrei să pleci, nu ai decât! Eu și nepoata mea trebuie să mai rămânem! zisă femeia care o posedase pe Riserya, carbonizând încă un val de wights.

  Aceasta începu să scoată niște sunete ciudate, asemănătoare cu cele pe care le scot acești morți. Din ceață își făcură apariția câțiva white-walkeri și regele lor, călare pe cai morți.

  Regele lor trecu prin zidul de foc, neatins de acesta, și ajunsă în fața Riseryei. Au stat minute bune așa, privindu-se, de parcă ar comunica telepatic. Apoi chipul Regelui Nopții se încruntă și făcu un semn din mână, iar wightsii se năpustiră asupra lor.

  Geralt își scoasă sabia și se dusă spre Riserya, încercând să o apere, dar nu apucă să se apropie prea mult, că fu înconjurat de niște wights. În timp ce se lupta cu aceștia, se mai uita la Riserya. Aceasta a extras sângele de pe părul ei...nu înțelege cum... ea nu putea controla apa sau lichidele, cum nu putea controla nici gheața... Sângele de dragon pe care îl scosese din părul ei îl băuse... Și-a strâns în mâini recipientul cu cenușă de-l avea l-a gât și a fost înconjurată de un cerc de foc care o proteja.

  Nu a trecut mult timp, iar din depărtare s-a auzit un răget și pe cer și-a făcut apariția un dragon negru care era suficient de mare să înghită un cal întreg. Acesta a scuipat foc, iar flăcări negre au acoperit câmpul, arzând wights de vii.

  A aterizat pe câmp, iar Riserya s-a urcat pe spatele lui cu greu, după care a leșinat. Dragonul în loc să-și ia zborul, și-a croit calea spre Geralt, călcând wights în picioare, și și-a lăsat aripa în jos, ca acesta să se poată urca.
  Vânătorul s-a urcat pe spatele dragonului, iar acesta și-a luat zborul.

  Regele Nopții luase o suliță de gheață în mână, pe care a aruncat-o spre dragon. Înainte ca aceasta să-l lovească, dragonul și-a schimbat brusc direcția, încât mai aveau puțin și cădeau de pe spatele lui, dar a evitat lovitura.

   Deși Riserya leșinase, acesta a venit să mă salveze și pe mine, chiar dacă ea nu i-a spus să facă asta. S-a ferit de sulița aceea în ultimul moment, de parcă ar fi vrut să-l lase pe Regele Nopții să creadă că a dat lovitura... Dragonul acesta parcă n-ar fi dragon, parcă ar avea rațiune umană, parcă ar fi un om, dar ochii lui nu arată de parcă ar fi posedat ca atunci când e Riserya, pare normal...

  Vânătorul se apropie de Riserya să vadă dacă e bine și observă ceva diferit la ea...Recipientul cu cenușă nu mai era...În schimb, avea un pandantiv din obsidian sub forma unui dragon cu trei capete...