The black dragons

Sansa

   Lady Sansa stătea în camera ei singură și se gândea la tot ce îi făcuseră Lannisterii. De mai multe ori se gândise să pună capăt la tot, să se arunce de la balcon. Ce baladă frumoasă ar face despre ea! S-a sinucis ca să nu se căsătorească cu monstruosul prinț.

  Se dusă la geam și se urcă pe pervaz, privii în jos, dar îi era prea frică.

  - My lady, ce faci acolo? întrebă o femeie tânără, sprijinindu-se cu mâna dreaptă de o cârjă. Avea părul roșcat sângeriu, cu reflexii aurii-argintii, lung până la fund și ochii violet, profunzi. Nu era înaltă, era cam mică de statură, îmbrăcată într-o rochie neagră și avea cu puțin mai multă carne pe ea decât ar trebui: ori îi plăcea mâncarea, ori născuse mai mulți copii. Lângă ea era o fată cu câțiva ani mai tânără ca ea, cu părul brunet până la umeri și ochii negrii, mult mai înaltă și cu o talie sibțirică, îmbrăcată într-o rochie corai decoltată. Amândouă își țineau părul liber, lucru pe care îl făceau numai femeile libere și independente sau unele femei din casele de plăceri.

  - Lady Sansa, te rog, dă-te jos de acolo! zisă fata tânără vizibil îngrijorată, în timp ce cea în cârjă stătea și o privea calmă.

  - Știu că nu vrei să faci asta, my lady! Moartea ta le-ar oferii doar plăcere Lannisterilor și suferință familiei tale. Și tu știi bine asta, așa că dă-te jos de acolo! zisă ea foarte calmă, de parcă nu ar fi putut în orice moment să se arunce de acolo, de parcă era la fel de sigură ca ea că nu o va face.

  Coborî ușor de pe pervaz și închisă fereastra, apoi se așeză pe marginea patului:

  - E-eu...Doar...

  - Voiai să iei o gură de aer curat, nu? întrebă roșcata zâmbindu-i cald.

  - D-da...

  Bruneta răsuflă ușurată după ce o văzu în siguranță.

  - Voi nu sunteți slujitoarele Lannisterilor? întrebă Sansa nesigură.

  - Nu! Eu sunt Shae, iar ea e Mirabella. Noi suntem noile tale slujitoare.

  - Ai dori să mănânci ceva, my lady? o întrebă Mirabella mișcându-se greoi cu cârja prin încăpere și luă tava cu mâncare neatinsă.

  - Nu, nu mi-e foame! zisă ea, deși ar fi vrut să mănânce măcar o felie de tort de lămâie.

  - Dar nu ai mâncat mai nimic de câteva zile! îi zisă Shae.

  - Am spus că nu mi-e foame!

  - Nu ai dori nici măcar o felie de tort de lămâie? o întrebă Mirabella, de parcă i-ar fi citit gândurile. Am auzit că iubești tortul de lămâie! continuă ea după o scurtă pauză.

  - Cred că aș mânca o felie sau două...

  - Shae, poți să-i aduci câteva felii de tort de lămâie? Și adu și trei pahare din cel mai bun vin. Aș veni și eu să te ajut, dar...zisă arătând spre cârjă.

  - Nicio problemă! Vin acum, my lady! zisă Shae plecând.

  Preț de câteva secunde chiar crezuse că Mirabella îi citise gândurile, dar nu era un mare secret că îi plăcea tortul de lămâie.

  - Am auzit ce i-a făcut acel bastard tatălui tău. Condoleanțele mele, my lady! zisă așezându-se lângă ea, pe pat.

  - E-eu...tatăl meu a fost un trădător...

  - Nu trebuie să repeți ca un papagal ceea ce-ți spun ei...Nu în preajma mea cel puțin. Ned Stark a fost un om al onoarei, iar Joffrey e un bastard nenorocit. Tatăl tău a făcut ceea ce trebuia să facă și a plătit scump pentru asta. Asta face onoarea din om.

  - L-ai cunoscut pe tata?

  - Nu, dar am auzit multe despre el și cele mai multe de la fratele meu, care a avut plăcerea să-l cunoască.

  - Cum îl cheamă pe fratele tău? Poate îl cunosc.

  - Un nume neimportant. Mă îndoiesc că până și răposatul tău tată i-a reținut numele.

  Cele două îi înspirau mai mulă încredere decât toți ceilalți din Red Keep la un loc, dar Mirabella avea un aer misterios, cald, mămos, dar și ceva feroce când vorbea de Lannisterii. Avea ceva ce o făcea să se simtă în siguranță în preajma ei.

  Shae a venit cu tortul de lămâie și cu trei pahare de vin. Sansa a mâncat și a băut cu ele, au vorbit și au râs. Nu se mai simțise așa de bine de mult timp. Când s-a făcut târziu, Shae s-a retras, dar Mirabella a mai rămas puțin cu ea.

  - Mă duc să iau peria să-ți pieptăn părul înainte de culcare! zisă ridicându-se și făcu o grimasă de durere când din greșeală își lăsă greutatea pe piciorul rănit.

  - Ce ai pățit la pucior?

  - Am căzut! zisă luând peria și se așeză în spatele ei să o perie.

  - Câți ani ai?

  - Aproape 24.

  - Tu ai o familie? Părinți? Frați?Surori? Un soț și copii?

  - Mama mea a murit după ce l-a născut pe fratele meu geamăn mai mic, Bal. Iar tatăl meu a murit când eram mică. Mai am doi frați mai mari, unul dintre ei e prin Kings Landing, e un vânător, iar celălalt are grijă de copiii mei. Am patru copii: trei băieți și o fată, iar fratele meu care are grijă de ei are și el un băiat și o fată! zisă periindu-i cu grijă părul ca să nu o doară.

  - Iar soțul tău? întrebă Sansa, iar peria se opri brusc în părul ei.

  - E mort...murmură slujnica, apoi începu să perie iar, încet.

  - Îmi pare rău pentru pierderea ta. Cum a murit?

  - Într-un accident la locul de muncă. Un metal topit turnat pe cap...Când fratele meu geamăn i-a adus trupul acasă, fața lui era de nerecunoscut...

  - O moarte foarte dureroasă...

  - Așa e, dar ce a fost, a fost. A fost un idiot, dar chiar și așa, l-am iubit mult. Se pare că prostia lui i-a adus moartea. În fine, nu-i putem jeli pe morți toată viața. Trebuie să trăim și să luptăm pentru cei ce au rămas în viață. Ești o fată deșteaptă, Lady Sansa. Înțelegi ce vreau să spun, nu?

  - Da...Am înțeles! Îți mulțumesc pentru sfatul tău.

  Slujnica o sărută pe frunte, iar după ce se întinsă o acoperi cu o pătură:

  - Noapte bună, my lady! zisă vrând să iasă din cameră, dar se opri în dreptul uși. Dacă te supără cineva, să nu eziți să-mi spui. Îi voi face pe toți să plătească... cu foc și sânge.

  La auzul cuvintelor ei, Sansa tresări ușor. Ochii ei violet reflectau focul lumânărilor din încăpere. Când ieși pe ușă, toate se stinsără de la o pală de vânt mai puternică, deși toate geamurile erau închise. Se auzea tocăitul cârjei ei din ce în ce mai încet, cum se îndepărta. Foc și sânge... Erau cuvintele Casei Targaryen...