The black dragons

Aemon

 
  
  Media by  -direwolf-

  Micul prinț își întrerupsă lectura să vadă ce se auzea de afară. Fratele său mai mare, se lupta cu unchiul lor, Daemon. Nu prea îl văzuse pe unchiul său în luptă, dar acum înțelegea de ce mama sa le tot zicea că e ca Daemon I Blackfyre, Războinicul Însuși.

  Deși Aegon își folosea harul războiului, atacându-l cu mai multe arme simultan, Daemon era agil ca o pisică și rapid ca un șarpe ce se năpustește asupra pradei, ferindu-se de fiecare pumnal, sabie sau săgeată a lui Aeg.

  Daemon sări în aer destul de sus ca să-și ferească picioarele de niște pumnale aruncate de Aegon, imediat după își îndoi spatele ca să se ferească de o săgeată ce venea din spate. Ateriză în mâini și își luă avânt, arcuindu-și spatele și făcu un pod, sărind imediat în picioare. Își scoasă rapid un pumnal de la curea și îl pusă la gâtul lui Aeg, ceea ce înseamna că lupta se sfârșise. Toată lumea se oprise de la ceea ce făcea și îi privise luptând: Viserys și Daemon, Harry Strickland, de la balcon Rhaenyra și Lucerya, slujitorii, chiar și Rohanne se oprise din joaca ei și privi din brațele lui Madrigal. Era uimitor! Cum știuse că acea săgeată venea din spate? Cum putea fi atât de agil și flexibil, cu reflexe atât de bune? Auzise că unchiul său era unul dintre cei mai buni războinici din Westeros, dar niciodată nu s-ar fi gândit că atât de bun.

  Aegon s-a predat, iar Daemon i-a luat pumnalul de la gât, la răsucit între degete, apoi l-a apucat de lama și a întins partea cu mânerul spre Aeg. I-a zis ceva, iar fratele său a luat pumnalul zâmbind și l-a analizat. Lama aceea ce lucea în lumina soarelui, făcută din oțel întunecat... Era din oțel valyrian!

  Unchiul Daemon i-a zâmbit, ciufulindu-i părul, și s-a uitat spre ceilalți. Fiecare s-a grăbit să-și întoarcă privirea și să facă ceea ce făceau inițial. Lordul a zâmbit în colțul gurii malefic și s-a întors în castel.

  Aemon ar fi vrut să-și termine cartea de citit, dar parcă mai mult ar fi vrut să vorbească puțin cu unchiul său, așa că se dusă spre camera lui.

  Bătu la ușă, iar din interior auzi un "intră", așa că deschisă ușa și intră.

  - Da, Aemon? întrebă unchiul său fără să-și ia privirea din niște hârtii.

  Nici nu se uită la el și știu exact că e el, ci nu unul din frații lui. Probabil că se gândise că dintre toți numai el putea ajunge atât de repede în camera lui, de vreme ce restul erau afară, așa că aparent nu era atât de greu de ghicit.

  - Cum ai făcut asta?
 
  - Ce să fac? întrebă lăsând hârtiile pe birou și își pusă coatele pe el, sprijinindu-și bârbia de exteriorul palmelor.

  - Lupta! L-ai învins pe Aegon atât de ușor deși e un războinic. Și te-a atacat cu atâte arme, de care te-ai ferit cu atăta ușurință! zisă el repede.

  - M-am antrenat mult! zisă Daemon zâmbind.

  - Cu cine? întrebă copilul, iar zâmbetul unchiului său dispăru instantaneu.

  - Cu Lucien Mirren...murmură el și luă o hârtie pe care se prefăcu că o citea.

  - Nu mă lua cu astea, nu sunt ca frații mei! Lucien Mirren a murit când nici nu aveai 10 ani! Nu-mi spune că nu te-ai mai antrenat de atunci, nu-mi spune că de la nici 10 ani ai știut mișcările astea de luptă!

  - Lucien Mirren...A fost cel mai bun luptător cu care m-am luptat...Numai el mă putea învinge...murmură unchiul său mai mult pentru el.

  - Cu cine te-ai antrenat după ce a murit?

  - Cu nimeni! zisă de data asta mult mai tare și strânsă hârtia în pumn. Toți ceilalți cavaleri sau antrenori pe care mi-i aducea tata erau jalnici, îi învingeam în cel mult câteva săptămâni, timp în care le învățam mișcările și tacticile și le citeam atacurile cu ușurință! M-am antrenat singur, îi priveam în fiecare zi ba pe mercenari, ba pe acrobați cum se mișcă. Îi vedeam și memoram, apoi îi imitam. Doar pe mama voastră o mai antrenam uneori, dar și pe ea o băteam! Am fost antrenat doar de Lucien Mirren și de mine însumi! zisă unchiul său cu un ton rece.

  - D-dar...Așa ceva...e imposibil...e inuman.

  - Nu sunt un om, sunt un dragon! Sunt primul născut! Sunt un...se opri brusc, dar nu trădă nicio emoție, nimic care să-l facă pe Aemon să-și dea seama ce voia să zică unchiul său. Sunt un dragon! continuă acesta, destul de repede după scurta pauză.

  Aemon bănuia că unchiul său ascundea ceva, ceva ce poate ar avea legătură cu talentul său în luptă, dar era clar că nu voia să zică nimic, așa că se îndreptă spre ușă.

  - Mulțumesc pentru timpul accordat.

  - Oricând! zisă unchiul său mai calm.

   - Mă duc să văd ce face sora mea! zisă Aemon ieșind și se dusă la Rohanne.

  Fetița se juca cu dragonul ei albastru de cobalt sub atenta supraveghere a lui Madrigal. Își luă ochii de la dragon și îl privi zâmbind. Ochii ei erau diferiți de ai lui, erau exact ca ai lui Daemon, de un violet strident, nu liliachi ca ai lui și fraților săi, ochi pe care i-au moștenit de la tatăl lor, Viserys. Părul ei era auriu-argintiu, ca al mamei lor, spre deosebire de al lor, care era mai mult spre argintiu.

  - Aemon, ce mai faci? întrebă Madrigal zâmbind. Ea o ajutase pe mama lor să aibă grijă de ei toți, îi era aproape ca o a doua mamă.

  - Bine. Am venit să văd ce mai face Rohanne înainte să plec la plimbare cu Sunryse, zisă zâmbind și își sărută surioara pe frunte.

  - L-ai văzut pe unchiul tău cum a luptat cu Aegon? întrebă ea.

  - Cred că toată lumea l-a văzut. Apropo, tu îi știi pe mama și unchiul Daemon încă din copilărie, nu?

  - Așa e.

  - Daemon era și atunci un luptător așa bun?

  - De când îl știu era uimitor. Era o plăcere să-l vezi antrenându-se cu Lucien, dar nu și cu Ris. Cu ea nu avea milă.

  - Înțeleg... Atunci... Pe mai târziu! zisă și plecă spre bârlogul dragonilor.

  O luă pe Sunryse a lui să se plimbe și să caute ceva de mâncare pentru ea. Cât timp zburau se tot gândea la unchiul său și dacă acesta chiar ascundea ceva. Îi părea rău că îi vorbise așa și că îl rănise. Poate doar era pur și simplu un luptător bun, cum e Oberyn Martell, poreclit Vipera Roșie, sau strămoșul lor, Daemon Blackfyre. Când a vorbit cu el părea cam indispus de amintirea vechiului său prieten, poate de-aia nu și-a găsit atunci cuvintele.

  - Poate doar așa e felul lui de a fi...îi zisă el dragonului său.