The black dragons

Riserya

 

  Fratele ei o chemase în toiul nopții de urgență în sala tronului. Riserya mergea grăbită, îmbrăcată în rochia ei de noapte. A intrat în sală și a închis ușile în urma ei. Daemon stătea pe tronul lui, ținând o hârtie în mână, și o privi cu tristețe pe sora sa.

   - Daemon, ce s-a întâmplat? De ce m-ai chemat la ora asta? întrebă ea îngrijorată.

  - Riserya, ia loc! îi ordonă el cu o urmă de tristețe în glas.

  - Nu! Ce scrie acolo? întrebă ea venind repede spre el și îi smulsă scrisoarea din mână și începu să o citească.

  - Îmi pare rău, murmură Daemon.

  Riserya fu atât de nerăbdătoare să citească încât citi printre rânduri și fu nevoită să mai citească încă o dată ca să înțeleagă. Spera că nu a citit bine. "Viserys Targaryen", "Khal Drogo", "o coroană din aur pe cap", "a murit", doar asta se repeta în mintea ei. Simțea că o să explodeze de durere și furie, ochii i s-au împăienjenit de lacrimi, afară a început o furtună cu tunete și fulgere, iar urletele lui Balerion se auzeau din bârloguri până aici!

  - Nu...nu...NU! NUUU! NUUUUU! țipă ea plângând, iar hârtia luă foc în mâna ei.

   Paharele, cuțitele, pumnalele și toate obiectele mai mici din încăpere zburară și se izbiră de pereți, vijelia deschisă geamurile iar vântul rece și ploaia intrară în încăpere și stinsără toate torțele în timp ce fulgerele luminau cerul. Daemon se ridică rapid de pe tron și fugi la sora sa pe care o prinsă în brațe înainte să leșine și să cadă pe jos. Furtuna începu să se oprească, rămânând din ea doar o ploaie măruntă, iar Balerion scăpă din bârlog și își luă zborul spre est.

  - Ris, ce ai făcut? întrebă Daemon mai mult pentru el și îi dădu o șuviță de păr de pe față. Fața îi ardea...O luă pe sus și o dusă repede la maester.

  
  Riserya se plimba pe holurile unui castel, nu-i era familiar, nu știa ce castel e. Mergea drept înainte până ajunsă în dreptul unei uși mari și roși. O deschisă încet, iar ușa scârțâi lung și enervant. Intră în încăpere, iar în mijlocul ei îl văzu pe Viserys, normal, la fel de frumos, fără aur topit pe cap.

   - Viserys? întrebă ea cu lacrimi în ochi.

   - Riserya, tu ești? întrebă el, fiind uimit să o vadă.

  Ea fugi în brațele lui și începu să plângă. Îl strânsă cu putere în brațe, îl pipăi, îi luă fața în palme și îl privi în ochi. Era el, și era cât se putea de real.

  - Cum se poate? Ești mort! Am primit o scrisoare...Khal Drogo te-a omorât! zisă ea plângând.

  - Așa e! Am murit! Tu ce cauți aici? Ai murit și tu? întrebă el uimit și-și trecu mâinile prin părul ei.

  - Nu! Nu am murit...Nu cred...

  - Ce s-a întâmplat? Cum ai ajuns aici dacă nu ești moartă?

  - Nu știu, Daemon m-a chemat în sala tronului, am citit scrisoarea în care zicea că ai murit, iar atunci am simțit că mi s-a sfârșit lumea. Eram furioasă, eram supărată, a început o furtună, scrisoarea a luat foc, lucrurile au zburat prin camera, furtuna a deschis geamurile și vântul cu ploaia au stins torțele, Balerion urla, apoi cred că am leșinat, zisă ea repede și agitată.

  - Ai declanșat toate harurile...Iar harul războiului a devenit mai puternic și l-ai folosit în același timp cu cel elemental, de aia ai leșimat. Ai consumat prea multă energie! zisă el strângând-o de umeri.