Riserya

123 13 42
                                    

 

  Toată lumea era agitată, astăzi este ziua de naștere a lordului Aenar Blackfyre, tatăl lui Daemon și al Riseryei și nu era o aniversare oarecare, era prima oară în ultimii 10 ani când sora sa, Rhaenyra, venea. De când fratele ei a ales să se căsătorească cu Rhaenys, sora geamănă mai mică a Rhaenyrei, ci nu cu ea, ba mai mult, a hotărât să o căsătorească cu Lordul Velaryon, Rhaenyra a refuzat să mai vorbească cu iubitul ei frate.

  Madrigal intră în camera Riseryei cu câteva rochii noi. Era o slujincă cu vreo 5 ani mai mare ca ea, încă o copilă, dar era foarte matură pentru vârsta ei. Avea părul șaten, lung și creț, iar ochii ei erau căprui.

  - V-am adus câteva rochii noi, prințesă, zise Madrigal făcând o reverență.

  De ce toată lumea îmi spune prințesă, deși tata nu e rege? Chiar atât de mult le plac lingușelile, sau se tem de noi?

- Madrigal, nu-mi mai spune prințesă. Tatăl meu nu e un rege ca să pot fi una. Fă asta doar în public. Când suntem doar noi două îmi poți spune Riserya și nu trebuie să faci reverențe.

  - Obișnuința, zise fata chicotind și lăsă rochiile pe pat. Am înțeles că aveți oaspeți importanți azi.

  - Așa e. Se pare că o voi cunoaște pe mătușa Rhaenyra și scumpii mei veri, zise ea puțin neîncrezătoare.

  - Nu i-ai cunoscut până acum? întrebă Madrigal începând să-i pieptane părul lung, auriu-argintiu.

  - Nu. Și am înțeles că mătușa Rhaenyra nu e cea mai prietenoasă persoană. O ura pe mama că s-a căsătorit cu tata în locul ei.

  - Poate că nu e atât de rea. Despre verii tăi ce știi? o întrebă începând să-i împletească părul.

  - Lacus este de vârsta mea, Aethan și Laena sunt gemeni. Au aceeași vârstă cu Daemon, iar Daena are doar 3 ani.

  - Și Monford?

  - Monford nu e vărul meu, este fiul lui Lucerys din prima căsătorie, nu e fiul Rhenyrei...Deși el ne-a mai vizitat și înainte și ne înțelegem foarte bine cu el.

  - Cred că e destul de greu pentru mătușa ta să fie văduvă și să-i fie lord fiul ei vitreg.

  - Cred ca mai greu îi e lui Monford să o suporte, zisă râzând. Unii spun că mătușa Rhaenyra ar fi vrăjitoare. Cică în ziua în care a aflat că au logodit-o, a provocat o furtună puternică.

  - Poate sunt doar zvonuri.
 
   - Tu îi iei apărarea?

  - Nu intenționez asta, Ris, ci să încerci să o vezi doar ca pe mătușa ta. Nici măcar nu ai cunoscut-o, nu ai de unde știi cum e, zisă Madrigal zâmbind și îi prinsă niște șuvițe rebele cu agrafe.

  - Nu ți se pare ciudat că până acum nici nu vorbea cu tata, iar la câteva luni după moartea lordului Lucerys vine la aniversarea fratelui ei pe care îl iubise în copilărie?

   - Ești paranoică, râse Madrigal.

   - Ba nu! Femeia aia vrea să se căsătorească cu tata, sunt sigură!

  - Și ce ar fi rău în asta? întrebă arătându-i rochiile. Alege una pentru întâlnirea cu viitoarea ta mamă vitregă.

   - Madrigal! Dacă iepuroaica aia îi va face un fiu lui tata, poate că ne va ucide pe mine și Daemon ca să fie mamă de lord. Măcar Blackfyre, dacă nu a putut Velaryon, zise luând nervoasă o rochie lungă, violet din jacard.

   - Păi pe Monford nu l-a omorât, în plus, voi îi sunteți și nepoți, sânge din sângele ei, copiii răposatei ei surori, zise ajutând-o să îmbrace rochia.

The black dragons Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum