-Pur și simplu vreau să nu sufere sau să creadă că Brad nu o iubește. Defapt, pe ea o iubește ca pe ochii din cap și știu sigur că și în acest moment se gândește la ea.
-Trebuia să îi zici asta Sophiei.
-Nu, Amma. Nu o știi așa ca mine. Nu contează mesagerul, contează mesajul. Simplul fapt că Brad a plecat a dat totul peste cap. Noi avem toți grijă unul de altul, așa cum tu ai fugit să o cauți pe Sophie sau cum ai sărit la bătaie pentru mine. Instinctele noastre ne-ar face să ne protejăm reciproc, chiar dacă am fi dușmani de moarte. Suntem o... Familie, cred.
"Familie". Ce cuvânt vechi. Un cuvânt pe care nu am avut ocazia să îl folosesc și din cauza căruia eu sunt singură în toată această descoperire.
-Familie... am zis.
-Dap. Trebuie să accepți acum. Și spropo, să știi că nimeni nu te urăște și nici nu te-ai făcut de râs. Petrecerea s-a oprit tocmai ca să te căutăm pentru a ne asigura că nu dai de belele. Sam e un idiot.
-P-poftim? Sam e prietenul tău...
-Sam e un bădăran defapt. El are cam multe caracteristici ale leului. Se crede superior doar din cauza forței brute și a puterii de convingere, dar și noi avem talentele noastre.
-Nu înțeleg.
Mi-am ridicat capul de pe pieptul lui și m-am pus în fața acestuia, ca să facem contact vizual. Roger a zâmbit și mi-a dat o șuviță de pe față.
-Atunci hai să îți explic. O să îl iau pe Sam ca exemplu. Oricine este ca noi are cele trei abilități "ieșite în relief", sau prioritare. Sam are cunoaștere, putere și conducere.
-Tu ce ai? Sophie? Eu?
-Ușurel, măi! Nu îi știu pe toți. Știu doar la mine, Sam, Brad și JP. În rest, fiecare descoperă în ritmul său. Eu am iluzionare, inteligență și rapiditate.
-În ce sens "rapiditate"? Iei decizii rapid sau ești rapid la fugă?
-La fugă, din păcate. Deși nu e neapărat rău. La luat decizii mă mișc mai ceva ca un melc, dar rămâne între noi.
-Cum o să descopăr și eu ce abilități am?
-La un moment dat o să te trezești că pur și simplu le ști. Nimic dificil. Iar acum că te-am lămurit, ce ai zice să mergem la restul și să stăm acolo?
-Nu! Eu nu mai merg acolo. Nu mai dau ochii cu ei după ce am făcut.
-Nimeni nu are nimic cu tine și Sophie a cerut să te vadă numaidecât. Aa, da. E o poruncă.
Roger a început să mă gâdile și mă sufocam de la atâta râs.
-Gata! Gata! Viiin! am zis printre hohote și chicoteli.
-Ai văzut că am propriile mele metode de convingere? a zâmbit acesta.
-Vai, tu, Romeo! M-ai cucerit.
De data asta chiar că am izbucnit amândoi în râs. A fost copios.
M-am ridicat și m-am dus la oglindă. Arătam oribil! Tot rimelul era întins pe față, rujul pe jumate luat și aveam și obrajii umflați de la plâns. Mi-am pus ușor palmele pe față ca să mă asigur că cea din oglindă chiar sunt eu.
-Amma, nu contează asta! Demachiază-te și hai să mergem. Nimănui nu îi pasă de aspect.
Ceva era ciudat. Știu prea bine că pe peretele din spatele meu sunt măzgălite mii de cuvinte, dar în oglindă se reflecta doar o propoziție: "Sufletul tău îi e promis cuiva"
Ce naiba? Am împietrit. Nu înțeleg. Sufletul meu care nu are sentimente față de oameni i-a fost promis cuiva...
-Hai o dată, Amma. Nu te mai uita în oglindă că nu-i așa rău.
Vocea lui Roger m-a trezit la realitate și am luat demachiantele. În timp ce îmi curățam fața mi-am amintit ceva.
-Tot nu vreau să merg... Nu poate Sophie să vină aici?
-Sophie o să trebuiască să stea câteva zile acolo, să se acomodeze cu ideea.
-Nu înțeleg! Cu ce idee să se acomodeze? Ce naiba am ratat aseară?
-Dacă vi cu mine o să afli.
-Ăsta e șantaj! m-am revoltat eu și i-am aruncat un zâmbet peste umăr.
*****
Am ajuns la ruine. Locul ăsta nu îmi era străin, deoarece am mai fost aici cu Sophie.
-Ce a durat atât Roger? Mai întâi v-ați tras-o și după ați venit? zise Sam din spatele nostru.
-Gata, Sam. Știi prea bine că nu am făcut asta. Unde e Sophie?
-Vine imediat. E cu Zayn și Alec.
Sam arăta din ce în ce mai crud. Nu mai e același om care îmi zicea povești ca unui bebeluș. Acum avea ură în ochi și dispreț în glas. Ținea bărbia puțin ridicată ca să se uite la noi cu superioritate și sincer, chiar mă sperie.
-Gata cu spectacolul Sam. Cheam-o pe So....
Până să apuce să îi zică numele, ea mă apucase strâns de umeri și m-a trântit la pământ. Avea ochii violeți. Trebuia să stau calmă, pentru că mă putea sfâșia la orice mișcare. Avea niște gheare imense.
~Calmează pisicuța Amma~
Da, da, desigur. Și ce mai pisicuță cu gheare care vrea să mă disece avem aici! Foarte simplu de calmat.
Sam stătea și se uita zâmbind, iar Roger nu îndrăznea să se apropie. Când Sophie a mârâit pentru prima oară, Roger a început să îi zică lui Sam să facă ceva, dar acesta nici nu clintea.
Mă transform. Acum, simt. Aud, văd și percep lucruri la care nu m-aș fi gândit că aș putea să le fac. Sophie avea un punct mov pe frunte. Trebuia să pun mâna acolo. Pur și simplu știu asta. Dar dacă mișc vreun deget sunt moartă.
Un val de adrenalină a pus stăpânire peste corpul meu și i-am pus toată palma pe frunte, așa de rapid încât nu am realizat că am făcut-o.
Sophie s-a dezechilibrat și a căzut. Am ieșit rapid de sub ea și am analizat-o. Dormea. Dormea profund chiar. Eu făcusem asta?
M-am întors spre Roger, care era cu gura căscată, dar nu pot zice același lucru și despre Sam. Era furios.
-Tu ai asmuțit-o asupra mea! am strigat eu. Tu ai pus-o să mă omoare!
-Tu măcar te auzi ce prostii bălmăjești? m-a întrebat el pe un ton calm.
-Știu extrem de bine ce am zis. Nu am vreo dovadă, dar simt asta curgându-mi prin fiecare venă. Ce mama dracului ai tu cu mine!?
Mi s-au încordat pumnii și mă abțineam să nu sar la gâtul lui.
-Măcar gândește-te la Sophie, căcatule. Dacă ea se trezea și vedea că m-a omorât ar fi fost mult mai distrusă decât la faza cu Brad!
Oh, nu. Sophie deschisese ochii. Se uita la mine. O înțeleg, e speriată. Dar ea s-a prins că Sam a făcut asta, s-a ridicat și i-a dat o palmă peste obraz.
-Să nu dea Dracu' să te mai apropii de mine! i-a zis aceasta.
Sam a plecat pur și simplu, iar Roger era încă împietrit. Îl înțeleg și pe el.
-Amma... Cum ai reușit? m-a întrebat Sophie.
-Aveai ceva pe frunte, un fel de bulină luminoasă violet. Tot ce am făcut a fost să o apăs.
-Ești calmă Amma? Încă ai ochii galbeni, a zis Roger.
-Chiar sunt în regulă, i-am răspuns, iar acesta s-a liniștit puțin.
De după copaci era ceva. Iar era silueta! Îl vedeam!
-Acolo! am zis eu, arătând cu degetul spre siluetă.
Sophie și Roger s-au întors mult prea lent, iar acesta fugise. Nu îl mai pierd din urmă și acum! Am luat-o după el printre copaci. Fugeam mult mai rapid decât am făcut-o vreodată. Auzeam și simțeam tot, numai pe el nu. Nu înțeleg unde era. M-am oprit să mă uit în jur, dar când să fug iar am auzit o voce.
-Salut! Ai ieșit la un maraton?
Sprijinit de copacul din spatele meu era un băiat blond cu cei mai neobișnuiți ochi verzi-roșiatici văzuți de mine și multe piercing-uri în față. El nu avea tatuaje. Îl recunosc, e Hug.
-Ăm... Să zicem. Ai văzut pe cineva trecând pe aici?
-Doar pe tine. Cauți pe cineva?
-Nu neapărat.
-Să nu ai încredere în noi, Amma. Noi nu suntem tocmai "oamenii buni" din acest joc. În locul tău aș avea mare grijă cui îi spun orice.
-Vrei să mă influențezi cumva?
-Wow! Tu chiar ești o persoană foarte perspicace.
-Eu nu am sentimente. E foarte ușor să văd când sunt dusă de nas.
-Bravo! Îmi placi, deși mă dezavantajezi. Influența e calitatea mea de top.
-Care sunt celelalte două?
-Se pare că Roger ți-a povestit multe. În mod normal, astea nu se zic. Dar tu ești prima persoană care s-a prins de șmecheriile mele, așa că pot face o excepție. Putere și impuls. Astea sunt celelalte calități ale mele. Acum te rog să mă scuzi, dar am niște treabă. Ne revedem mai încolo, Amma!
Chestia asta a fost următorul lucru de trecut pe lista cu faze ciudate. M-am întors spre ruine, la Sophie și la Roger.
Ce se întâmplă cu mine oare? Sau când o să aflu cine sunt defapt? Am așa de multe întrebări fără răspuns. Trebuie să ascund colierul și în același timp să aflu ce se va întâmpla când îl voi arăta.
-JP e nervos.
Vocea se auzea de departe, dau eu tot m-am pitit după un copac să ascult.
-A zis că o să vină el să o caute dacă nu o găsim noi și că ne ia mama dracului dacă ne găsește!
Vocea era a lui Sam.
-De unde să i-o scoatem pe Rapunzel a lui? Jur că dacă prind șoimul ăla afurisit îi tai capul.
Era Roger! Dar, stai. Unde e Sophie?
Fix când m-am întrebat am văzut-o lângă mine cu un deget la buze. Și ea era transformată, deci auzea discuția.
-Sper că idiotul de JP nu s-a îndrăgistit! Că așa pare disperarea asta, a zis Sam.
-Da, mă! S-a îndrăgostit de cineva inexistent. Măcar ți-a zis el asta? a întrebat Roger.
-JP nu se agită așa pentru nimeni. E ceva special cu fata asta, iar eu pot să bag mâna în foc că e Amma, a scuipat vorbele Sam.
-Ți-am mai zis de mii de ori că nu e ea.
-Nu poți să negi că e altfel. E puternică. Eu simt că ne ascunde ceva. Pur și simplu simt.
Sophie s-a încordat, iar apoi am aflat motivul.
-Nu mai folosi ceva ce ar zice Brad. Noi nu suntem ca el. Fiecare cu abilitățile lui, nu le poți avea tu pe toate, Sam!
-Hello, babete bârfitoare! Vă aude toată pădurea!
Era Logan. El de unde o mai fi apărut? Oare știa că suntem aici?
-Ce vrei, Logan? S-a răstit Sam.
-Mai ușor, păpușă. Eram în trecere. Nu te crispa în halul ăsta.
Logan avea tupeu, iar ceva îl ținea pe Sam să nu atace. Oare Logan e mai puternic decât Sam?!
-Hai să vedem pe unde sunt fetele, a continuat Roger. Au stat destul transformate.
Eu și Sophie am luat-o la fugă cât de rapid am putut la ruine și ne-am așezat pe una ca două școlărițe ce au întârziat la ore.
În câteva minute au venit doar Logan și Roger.
-Duscuție ca între fete? Mă bag și eu! a zis Logan, venind în fața noastră.
Omul ăsta era fixat pe discuțiile și bârfele fetelor, dar era foarte comic.
-Normal că te primim! a zis Sophie și am început să râdem.
Roger nu râdea. El era... Deprimat. Se uita la mine cu niște ochi de cățeluș trist.
-Stați voi la o bârfă, am zis. Eu o să vorbesc ceva cu Roger.
Am coborât de pe piatră și l-am luat pe Roger de braț. Când am ajuns suficient de departe, m-am înființat fix în fața lui, i-am aruncat privirea de "turuie tot" și i-am și zis să spună ce are ca să fiu sigură că a înțeles privirea.
