Era fratele meu. Cum de nu mi-am dat seama de asta mai înainte? El e băiatul arătat de Stea și cel care m-a îndrumat. Ochii săi verzi erau exact ca ai mei, la fel și nasul. În rest, el avea părul negru și voluminos, al meu era blond și moale. Era cât Sam de înalt și purta gluga pe cap.
-Nu te speria, te rog. Îți voi spune tot ce vrei să știi, a zis el cu ochii în lacrimi.
-Nu... Eu am aflat tot ce trebuia să știu, mulțumesc, am zis.
Am făcut stânga-mprejur și Sam m-a apucat de umeri.
-Nu pleca, a zis el.
-De ce să nu fac asta? Nu am nici un rol aici. Eu am venit să mă caut pe mine.
-Dar... Tu trebuia să mă ajuți cu Evelin... Trebuia să o găsim și pe ea.
Vocea îi pierise de-a dreptul și simt tremurul din glasul său. Era disperat. Am oftat și m-am întors spre ei.
-Eu o să vă las, a zis fratele meu. Sam! Mă bucur să te revăd, amice!
-Brad e bine? a întrebat Sam. Sophie nu mai tace odată și chiar îi simte lipsa.
Fratele meu a oftat ușor și a dat din cap în semn de aprobare, după a dat mâna cu Sam. Apoi mi-a aruncat un zâmbet și a plecat.
-Stai! am zis. O să pleci pur și simplu?
El s-a oprit și s-a întors spre mine. A scos mâinile din buzunare și a oftat.
-Voi fi aici dacă vei avea nevoie.
-Păi, am nevoie.
Plângeam, știu asta. Mi s-a pus un nod în gât, dar dacă pleacă zici că îmi pleacă jumătate din inimă.
-Nu pot să stau, a zis el.
-Zi-mi măcar numele tău.
-Strigă-mă "frate" și voi veni la nevoie, promit. Ai grijă de ea, derbedeule!
I-a zâmbit lui Sam și a luat-o la fugă pe după un bloc și eu după el, urmată de Sam.
-A dispărut! am zis. Nu se poate... Nu iar.
-Îmi pare rău... a zis Sam. Să știi că s-a maturizat foarte mult. E mult mai stăpân pe el. Se va întoarce.
Primul meu instinct ar fi fost să urlu și să o iau la fugă să îl caut, dar Evelin e mai importantă. Ora 00:34. Va fi o noapte lungă.
*****
Încă nu mă puteam gândi decât la fratele meu. Era pe undeva pe aproape, știu asta. Dacă mă concentrez mai mult poate că îl văd.
-Amma! Concentrează-te, a zis Sam.
-Da, eram atentă. Continuă.
-Ei sunt toți aici.
-De ce în seara asta, mă rog?
-Ceva o să se întâmple. Trebuie să îi ducem acasă cât mai rapid.
**********
~Din perspectiva Sophiei~
-Am obosit, Finn. Unde naiba e Brad?
-O să vină, stai calmă.
Mă dureau picioarele teribil și îmi era și frig. Vreau doar să îl găsesc odată pe Brad și să mergem acasă să... jucăm șah, da! Asta voiam să zic.
Eram încă în parc și nu îi văd pe ceilalți.
-Locul e prea expus, am zis. Trebuie să mergem pe străduțe.
Finn a aprobat și am părăsit parcul. Străzile erau înguste și pustii și nu era nici urmă de om în ele.
-Sophie? s-a auzit o voce din spate.
-Evelin?! am întrebat când m-am întors.
**********
-Să o sun pe Sophie? am întrebat. Crezi că e cazul să ne strângem?
-Da, asta ar fi cel mai indicat.
Am scos telefonul și am căutat numărul Sophiei. Am apăsat pe contact, iar ea a răspuns în prima secundă:
-Amma! Sam e acolo??
-D-da. Ce e?
-Evelin. A fost aici.
-Evelin? a întrebat Sam agitat.
Acesta mi-a luat telefonul din mână și a zis:
-Unde sunteți? ... Okay, venim... Pa!
Mi-a returnat telefonul și a luat-o la fugă cu mine pe urmele lui.
-Încotro? am întrebat.
-Strada de lângă. Nu pot să cred că sunt așa pămpălău.
Am fugit cât ne-au ținut picioarele până am ajuns.
-Unde e? a urlat Sam.
S-a orprit și se uita buimac peste tot prin jur, inclusiv pe clădiri.
-A plecat, a zis Sophie.
-A zis că te iubește mult, a continuat Finn.
-Hai la Jace și la fete, a zis Sam. E timpul să mergem acasă.
Tonul vocal al lui Sam pierise de tot și strângea foarte tare din dinți. Era dezamăgit.
-Nu! Nu se poate! a zis Sophie agitată. Brad al meu nu a apărut.
-Am zis că mergem! a mârâit Sam.
Sophie a făcut ochii mari și a aprobat suspicioasă din cap. Ceva se petrece aici.
-Îl sun pe Jace, a zis Sam. Alo?... Da ... Unde sunteți?... Deja?... Vezi că venim, baftă.
-Unde e? a întrebat Finn.
-Aproape de clădire. A zis că... Avem un musafir.
-Ce musafir? a întrebat Sophie.
-Elijah... a răspuns Sam.
Chipul lui Finn a pălit cu aceeași rapiditate ca și al meu.
-Sam... O să ne ia acasă. Vom avea probleme! am zis.
-Gașca știe deja că suntem aici, stai tu calmă. De unde crezi că am eu așa mulți bani? Ei mi-au dat tot.
-Stai... Parcă era secret de stat plecarea, a zis Sophie.
-Nu am vrut să vă sperii. Finn... Ești pregătit?
-Cât o să stea? a întrebat el cu vocea stinsă.
-Cred că doar să ne salute. E multă treabă acasă și el e om de bază.
-Nu pot să rămân aici? a zis Finn cu ochii înlăcrimați. Nu vreau să îl văd.
Sam s-a apropiat de el și i-a pus mâinile pe umeri, îmbărbătându-l.
-Britney e acolo. Nu o lăsa singură cu situația asta. Ea se bazează pe tine.
-Nu mă lua la sentimentalisme cu soră'mea că nu merge. E prea puternică să aibă nevoie de mine.
-Ai fi surprins. Nu poți fugi la nesfârșit de fratele tău.
-Pariu?
-Finn... am zis eu. Chiar te înțeleg. Fratele meu m-a abandonat și când am aflat că îl voi vedea... Am vrut să fug, să nu îl cunosc. Pur și simplu am ajuns să mă urăsc din cauza singurătății. Dar chiar mă bucur că l-am văzut, să știi.
-Nu înțelegi, Amma. Mereu se ia de mine și caută motive de ceartă.
-Asta a fost când aveai șase ani, a zis Sam. Chiar crezi că nu s-a maturizat deloc?
Finn a oftat și am plecat spre clădirea în care stăteam.
