M-am așezat pe scaun și am scos oglinda din buzunar. Aveam cearcăne vizibil și eram foarte obosită. Sincer, o fată normală ar fi refuzat din start să își păteze astfel trupul, dar mie chiar nu îmi mai pasă. Defapt, dacă ar fi după standardele normalității, o tânără de 18 ani nu ar asculta sfaturile a două adolescente de 11 ani.
Jo a băgat mașinăria de tatuat în priză și aceasta a început să bâzâie, dar nu mă distrăgea din oglindă. Nu era privirea înzestrată cu durere și chin de dinainte, dar nici privirea de om neajutorat și speriat. Niciodată nu voi putea să fiu ceva așa de obișnuit. Eu aveam un gol întunecat, dar totuși plăcut. Este acel gol pe care îl întâlnești la prăpăstii sau în ochii unui om trecut prin viață.
-Unde îl dorești? a întrebat el.
-Unde o să se vadă, am răspuns sec.
-Asta înțeleg, dar unde anume?
-Aici, am zis.
M-am ridicat și m-am întors cu spatele la el, ridicându-mi tricoul. Am atins cu degetul locul de deasupra fundului și am dat drumul tricoului.
-Ok! O să îmi scot masa de lucru. Dă-mi voie Bri.
Aceasta s-a ridicat și s-a apropiat de mine, iar Jo a tras un scăunel alb de sub birou și l-a desfăcut. Acesta s-a transformat într-un fel de pat improvizat.
-Așează-te pe burtă te rog.
Am făcut întocmai și mi-am ridicat tricoul.
-O să fie ceva mai discret. Trei pe doi în lungime și puțin mai jos... Așa.
A turnat ceva pe o dischetă și mi-a frecat acea zonă, iar după aceea a început să facă modelul tatuajului cu marker-ul. Mă gâdila puțin, dar nu suficient cât să râd.
-Cine a desenat focul? am întrebat.
-Afli diseară cred. Nu ai zis tu că o să îi duci acasă. Înseamnă că o să termini treaba pentru care ai venit.
-Ea nu a venit să caute asta, a zis Britney.
Am ridicat din sprâncene când am auzit-o. Chiar eram curioasă de ceea ce va zice.
-Vreau ceea ce vrem noi? a întrebat Jo.
-Exact, i-a răspuns.
"Ceea ce vrem noi"... La ce de referă? Nu înțeleg nimic.
-Vezi că o să doară, a zis Jo.
A apropiat mașinăria de pielea mea și a început să tatueze. Nici măcar nu am tresărit când a făcut contact cu pielea mea. Simțeam mii de ce subțiri cum îmi străpungeau spatele și treceau de mii și mii de ori prin aceleași locuri. Probabil că durerile prin care am trecut și lucrurile văzute mă fac să fiu mult mai imună la durere.
Sau poate am descoperit care este problema cu această stare insuportabilă: Orice om, fie că este o fetiță gingașă sau un barbar războinic, trece prin anumite etape. Sunt traume, greșeli și experiențe apăsătoare. Nu contează cine ești sau unde ai locuit. Nici măcar vârstă nu te mai dă de gol. Dacă ai trecut prin niște experiențe marcante, ele se vor întipări. Cu următoarea ocazie, vei fi imun la starea de durere. Este o mutilare personală continuă. O stare euforică în care te aflii în faza de acceptare. Să accepți ceea ce tocmai ai făcut, trăit, sau invocat. Vei accepta că viața ta nu mai e la fel și că nu vei putea face nimic împotriva acestui aspect. Aici apare așa-zisa imunitate la durere.
-Te descurci de minune, să știi! a zis Jo.
-Îhî, am aprobat. Ăm... Ce ar trebui mai exact să fac eu diseară de una singură? am întrebat.
-O să mergi în mijlocul mulțimii și o să te distrezi pe cinste, a zis Britney.
-Păi și ceilalți? am întrebat.
-Totul o să vină de la sine, a zis Jo. Și că tot veni vorba, să-l aduci pe frate-tău încoace când îl găsești iar. Avem multe de discutat.
-Ok, am înțeles. Dar tot nu pricep. De ce nu veniți și voi cu mine?
-Eu sunt minoră, a zis Britney.
-Eu încă nu am făcut 18 ani, mi-am sărit în apărare.
-Arăți mult mai a adult decât mine, mi-a întors-o.
-Fie, tu nu poți. Dar tu, Jo? Pari genul care să își piardă vremea pe acolo.
Acesta a început să râdă și a inspirat adânc aer în piept.
-Nu am mai ieșit de aici de când mi-a zis frate-tău să îți fac un tatuaj.
-Tocmai îl faci, poți fii liber după.
-Trebuie să vină să vadă că eu l-am făcut. I-am promis că o să ascult.
-De ce?
-El mi-a salvat viața. E o poveste veche. Ăsta e motivul pentru care noi toți te cunoaștem. Fratele tău e foarte special.
*****
-Încotro? am întrebat.
-Mergem la salon să te aranjezi.
-Nu înțeleg. De ce mă tot pregătesc în halul ăsta?
-E important. Vorbim mai târziu despre asta.
-Și Emm? Ceilalți?
-Ea de descurcă, stai calmă. Cât despre ceilalți, vor fi prea preocupați de prezența celor dispăruți decât de absența noastră.
-Salon ziceai. Ce facem mai exact?
-Îți îndrepți părul, te machiezi, îți faci unghiile. Chestii esențiale. Aa, da! Epilat cu ceară.
-Ce?! Dar ce treabă are asta? Port haine lungi și abea m-am epilat ieri.
-Nu acum, dar o să aibă. Nu mă mai contrazice. Salonul e in față, deci poartă-te că adultul din ecuație.
-Sună ciudat să aud asta, dar cred că ai dreptate. E cineva că noi aici?
-Nup.
-Ok. Măcar mai bine că nu mă trezesc cheală și să aud că a fost o "comandă specială".
Am început amândouă să râdem și am intrat în salon.
