M-am ridicat ușor de pe saltea și mi-am dus mâna la cap. Efectiv mă ustură tot creierul și mă simțeam amețită. Am încercat să îmi revin și m-am îndreptat către ușă, deschizând-o ușor. Aproape că am țipat când am văzut-o pe Britney în dreptul ușii mele. Am închis-o silențios și am întrebat-o în șoaptă ce naiba caută aici. Ea mi-a făcut un semn să tac și m-am luat de mănă, ducându-mă spre sufragerie. Nu era nimeni acolo și a închis ușa.
-Te așteaptă cineva sus, a zis ea, arătând spre trapa din tavan.
-Ce se întâmplă? Cum ai știut că voi ieși?
-Pui prea multe întrebări și nu vei fi așteptată o veșnicie. Putem dezvolta teoria apei calde altă dată.
Am rămas total surprinsă de maturitatea de care dădea dovadă la vârsta ei, așa că am tăcut și am ieșit pe trapă.
Afară era frig și eu simțeam că o să înnebunesc, deoarece mă durea foarte tare capul. Ceea ce nu înțelegeam e de ce a trebuit să ies din casă. Cu toate că bătea vântul, soarele era orbitor iar eu m-am abținut să nu cad. Nu se afla nimic și nimeni în jurul meu deci probabil o fi fost o glumă. Mă pregăteam să mă întorc și să intru înapoi în casă când deodată am auzit o voce din spatele meu:
-Amma! Stai, a zis vocea.
M-am întors alene să văd cine este și am realizat că era fratele meu care a apărut întâmplător fix în spate.
-Cum ai făcut asta? am întrebat.
-Secrete de familie.
Avea un zâmbet șmecheresc pe față și nu am putut să mă abțin să nu îi zâmbesc apoi.
-De ce ai venit? Am întrebat cu tonul obosit.
-Voiam să te lămuresc în legătură cu câteva aspecte, dar te simti rău cumva?
-Puțin obosită probabil. Cu ce să mă lămuresti?
-Cum tot...
-De ce nu vrei să intrii în casă?
-Nu e încă momentul, vei afla când va fi momentul.
-Dar parcă venisei să mă lămurești.
-Cam aprigă tu defel, a glumit el. Voiam sa iti zic ca mai bine nu vorbești cu ceilalți despre fratele tău, deoarece nu este momentul și vei avea multe de suferit dacă vei afla lucruri din părți diferite, unele fiind neadevărate.
-La ce te referi?
-Mai e foarte puțin timp și vei afla tot ceea ce trebuie să știi. Te rog mai ai răbdare o seară.
Și așa se pare că stăteam eu cu fratele meu la zece pași distanță uitându-ne unul la celălalt ca doi străini.
-Știi că vrem să venim în club Indigo diseară, așa-i?
-Știi că totul de-abia a început, nu? m-a întrebat el.
-De ce îmi răspunzi la o întrebare cu o altă întrebare?
-Pentru că ceea ce zic eu este mai important ce se va întâmpla inevitabil.
Deja mă pierdusem în ochii lui verzi și strălucitori. Felul în care semănam era straniu dar totuși liniștitor. Nu înțeleg de ce îmi ascund lucruri sau de ce totul este așa de întortocheat, dar cred că se apropie finalul. El nu are dreptate, nu începe totul acum, ci acum se termină.
Am simtit un junghi puternic din cap și m-am aplecat ținându-mă de el, iar în acest timp îmi venea să urlu. Când m-am ridicat am realizat că fratele meu dispăruse brusc.
M-am uitat peste tot în jurul meu și nu înțeleg de ce și nici unde a plecat. Probabil că o fi dispărut așa cum a apărut, dar eu trebuia să intru în casă și să mă strecor înapoi în dormitor.
******
-Amma! Trezirea! a zis vocea Sophiei zgâlțâindu-mă.
-Nu... am mârâit eu.
Eram frântă de oboseală și era așa de bine să dormi.
-Dacă mai apuc să zic asta o dată, jur că aduc o găleată cu apă.
-Bine, fie! Ai câștigat de data asta, ce naiba se întâmplă?
-E ora 14! Ai dormit efectiv o tonă.
-Ești bine? a întrebat Sam, intrând în cameră.
Acesta avea o cană cu ceai în mână pe care mi-a oferit-o, iar eu mă ridicasem în fund.
-Îți mulțumesc. Chiar nu știu ce am pățit. M-am simțit oribil.
-A revenit ceea ce trebuia să revină? a întrebat Sophie.
Din felul în care mă priveau că pe un lup rănit și gata de atac, am realizat la ce de refereau.
-Vocile? am întrebat.
Cei doi au aprobat imediat.
-Da, au revenit.
