Toate stările posibile și imposibile mi-au trecut prin fața ochilor când am văzut lama aceea așa de aproape de Sophie. Un val de furie m-a stăpânit, iar ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost cuțitul acela în mâna mea dreaptă, iar gâtul lui Sam prins bine în stânga.
-Ce dracului faci? am cârâit puternic.
Sam era al naibii de liniștit, deși mai aveam puțin și îi făceam buzunar la gât.
-Voiam să tai bandajul. Era prea lung. Tu ce naiba faci?
Felul calm și sictirit în care îmi vorbea și faptul că nu se temea de mine la acel moment m-a făcut pe de-o parte să mă liniștesc, dar și să explodez.
-Ai grijă!
Acesta a fost ultimul lucru spus de mine și i-am dat drumul, iar el a tăiat bandajul. Sophie mă privea fix în ochi cu exact aceeași neajutorare de mai înainte. Ceva este neînregulă cu ea. M-am dus înapoi la locul meu și mi-am fixat privirea undeva pe peretele din stânga, la un tablou abstract.
Culorile acelea... Încă le văd și când închid ochii. Există ceva mult mai departe decât aș fi crezut. Tot ceea ce se întâmplă e prea ciudat, iar în acest loc pot afla tot ceea ce trebuie. Am nevoie de un plan, deoarece Sam e prea perspicace și dacă ascunde ceva nu voi puta ieși în evidență.
*****
Au trecut câteva ore bune, iar eu încă nu mă clintisem de unde stăteam. Sophie dormea profund, iar eu încă analizam tabloul. Totul a dispărut din jurul meu, peste tot fiind culori. Era o liniște infernală și eu eram împietrită. Simțeam că trebuie să stau și să privesc, iar mușchii mei refuzau să se opună tentației.
-Cine ești tu?
Sam era fix în spatele meu, la doar câțiva centimetri de corpul meu. Era transformat și îmi cârâia ușor în ceafă.
-Eu? am răspuns parcă în transă.
-Da, tu!
-La ce te referi, Sam? Știi cine sunt.
Eram buimacă și confuză, iar tonul meu vocal mă dădea de gol.
-Hm... Clasic. Nici măcar tu nu știi încă cine ești.
-Ce vrei să zici cu asta?
-Tu nu știi lumea noastră. Nu te-ai gândit vreodată care este cauza puterilor?
Îl simțeam cum își apropie ușor gura de urechea mea și a șoptit:
-Hai să îți arăt ...
Mi-a pus o mână la ochi și pe cealaltă la gură, iar totul s-a încețoșat.
Am deschis ușor ochii. Mă aflam întinsă pe un pat în altă cameră, iar Sam stătea la birou răsfoind o carte.
-Ce dracului, Sam? Ai înnebunit?! am întrebat revoltată.
-Taci din gură și dă-mi o șansă. Dacă voiam te omoram până acum, deci nu mă enerva.
M-am ridicat și m-am dus lângă scaunul său, privind spre carte.
-Ce e asta? De ce aveți câte o carte veche peste tot?
-Pentru că fiecare are povestea lui, iar tu o vei vedea pe a mea.
-De ce ai vrea una ca asta? Nici măcar nu ne înțelegem prea bine.
-În primul rând, tu nu ai idee cum mă port eu cu oamenii în general, iar dacă ai știi te-ai vedea privilegiată. În al doilea rând, cred că mă vei putea ajuta.
-Eu pe tine?
-Exact. Stai aici.
Mi-a făcut semn să mă așez pe piciorul lui și l-am ascultat fără să obiectez. Mi-a apucat brațul și l-a așezat pe coperta cărții.
Un lac. Pădure... Soare. Mă aflam undeva. Defapt, eu nu mă aflam acolo, ceva din mine vedea. Și puteam privi absolut totul de odată, de parcă aș fi una cu aerul și cu natura.
Sam nu era, sau cel puțin, nu îl vedeam. Lacul strălucea și se auzeau păsările ciripind. De după copaci a apărut o fată negresă, cu părul lung împletit în cozi subțiri și prins într-un coc imens. Purta o bluză neagră și o geacă ruptă și veche ce îi atingeau genunchii. Nu avea mai mult de paisprezece ani, sau cel puțin așa arăta.
-Evelin? se auzi o voce. Iubito, ești aici?
Fata tresări și se uită în buzunar după ceva, iar apoi s-a întors prefăcându-se că nu ascunde nimic.
-Sam? Aici sunt! a zis aceasta.
Vocea ei era plăpândă și tremurândă. Până și păsărelele stăteau să o asculte când vorbea.
De după copaci a apărut Sam, care era cu mult mai tânăr ca acum. Semăna foarte mult, dar se vedea pubertatea.
-Unde ai plecat? Nu s-au terminat pregătirile pentru Stea! Trebuie să vezi ce va fi.
-Sam... Trebuie să îți zic ceva.
O mică pauză a luat loc, iar imaginea din jur se încețoșa. Sam făcuse ochii cât cepele și se apropie de Evelin. Ea l-a sărutat lung și l-a împins. Ochii îi erau înlăcrimați, iar până ca Sam să apuce să riposteze, ea a zis:
-Iartă-mă iubitule! și a sărit în lac.
Totul s-a înnegrit brusc, iar singurul lucru pe care l-am auzit a mai fost cum Sam a sărit după ea. Deci Sam are o iubită, Evelin.
Mi-am simțit iar mâna și am deschis coperta, atingând prima pagină.
Acum eram la ruine. Totul arăta altfel decât acum... De asemenea, cerul încă era senin. Cineva era acolo, pe o ruină. Stătea cu spatele și gluga îi acoperea fața.
-JP! se auzi vocea lui Sam din spate.
