*********
Perspectiva lui Brad
Sophie a plecat cu Roger, Sam și Evelin. Eu mă plimbam pe clădiri, încercând să mă îndepărtez cat mai mult de locul în care se aflau ei. Pe Mike l-am lăsat pe jos sa se trezească, dacă se va întâmpla. E ultima persoană de care îmi mai pasă în acest moment.
Mă întreb ce face Amma. De ceva timp mă simt rece și nu cred că îi e bine singura. Eu sper din suflet sa nu fie în pericol și să nu o pierd iar. E al naibii de greu să știi că ai o sora undeva și nu poți face nimic să o ții aproape. Se datorează greșelilor mele, dar tot spre binele ei le-am făcut.
Am ajuns la clădirea unde locuiesc vechii mei prieteni. Doar acolo mai găsesc alinare. M-am urcat pe acel zgârienor și am dat cu piciorul în vechea trapa de pe sol.
Nu se auzea nimic, iar eu am strigat:
-Brad!
Într-o fracțiune de secundă, trapa s-a deschis, iar eu am sărit înăuntru. Nici nu am apucat sa îmi recapăt bine echilibrul, că Finn și Jace au și sărit pe mine.
-Ce faci, frate! Nu pot sa cred, a zis Jace.
-Ți-a luat cam mult, a completat Finn. Unde e Amma?
-E complicat... am oftat. Dar nu va îngrijorați, ea se descurca. Ce fac fetele?
-Nu au mai ieșit din cameră. Se tot "joacă", mi-a răspuns Finn.
-Britney! Emm! am strigat.
Nu se auzea niciun sunet și am început să înțeleg. Fetele simt ceva.
-Ma duc la ele, am zis.
-Nu...
Jace nici nu a apucat sa am oprească, iar eu am și dat buzna peste ele. Doi ochii argintii m-au săgetat până în suflet. Emm aseza niște păpuși și se purta că și cum nu intrase nimeni peste ele.
Am închis ușa în urma mea și i-am rânjit lui Bri.
-V-a fost dor? am întrebat, ridicând o sprânceană. Sunt real, să știți.
Cele două s-au îmbunat pe loc și mi-au sărit în brațe. Nu îmi vine să cred ce domnișoare mari si frumoase sunt.
-Nu arăți așa cum mi te-am imaginat. Și nu semeni cu Amma, a zis Emm.
-De unde știți voi de mine?
-Din povesti, a răspuns Britney. Și noi știm foarte multe lucruri. Amma e in pericol.
-Spuneti-mi tot!
*********
Perspectiva lui Sam
Încă nu îmi vine să cred că l-am luat pe Roger cu noi după toate cele întâmplate, dar asta ar fi ultima mea grija. Ne aflam in trenul gol, ca de fiecare dată, și eu am fost cel care a început un dialog la obiect.
-Unde incepem căutările?
-De la spital, a zis Sophie.
-Nu cred că Amma a rămas acolo. Sigur a plecat acum mult timp, a zis Roger.
-Roger are dreptate, a zis Evy. Amma probabil că nici nu a trecut pe acolo, dar eu cred că ar trebui sa incepem căutarea de la zero.
-Nu avem atâta timp, am zis.
-Mai bine in criza de timp și pe direcția bună, decât în avantaj temporal și pe cai greșite, mi-a întors-o Evy.
-De la cămin să fie, a aprobat Sophie. După ce ne uitam mai exact?
-Tu ar trebui să știi cel mai bine ce are in camera. O să vedem ce a lăsat și ce a luat.
-Trebuie să văd în primul rând unde se afla colierul, a răspuns Sophie.
**********
M-am transformat și mi-am urmat drumul în pustietate. Era noapte și nu mai pot ține cont de trecerea timpului.
Natura era foarte liniștită. Nici măcar crenguțele nu îndrăzneau sa scoată vreun sunet la atingerea mea. Merg încet și atent, până la urmă nu mă grăbesc. Am tot timpul din lume sa găsesc ce caut.
Acum că am niste timp pentru mine, relizezi ceva: asta sunt eu cea noua. Eu cea noua are ochii galbeni și ghearele pregătite. Amma cea noua sare la orice mișca și nu iartă nimic. Ucide și mănâncă. Amma cea noua trăiește în întuneric.
