-Trezirea!
Evelin mă zgâlțâia ușor și îmi tot zicea să mă trezesc, deși chiar nu voiam să fac asta.
-Trebuie să plecăm sau va fi prea târziu. Hai odată, Amma!
M-am ridicat alene și m-am șters la ochi, iar după m-am dus la baie. Mi-am făcut nevoile și m-am spălat pe mâini. Am ridicat ușor privirea spre oglindă și l-am văzut. Era JP! Se uita încruntat la mine și stătea exact in spatele meu. Zâmbetul lui era unul demonic și părea foarte real. M-am abținut să nu țip, dar brusc începusem să îi simt respirația pe gât.
Eram imobilizată și nu puteam schimba asta. Un fior rece mă străpungea de câte ori expira zgomotos și îmi puteam auzi inima cum începe să bată foarte tare.
Am simțit o atingere rece pe șold și m-am întors imediat. Dispăruse.
******
-Încă puțin, a zis Evelin. Terenul e pe cale să ajungă.
Șase dimineața. A trecut o oră de la incidentul din baie, iar eu nu mă puteam gândi la altceva. Era acolo și pot să jur asta. Efectiv nu mă mai cred eu și nu înțeleg de ce toate evenimentele se leagă de mine.
Evelin nu îmi mai vorbise de când am ieșit din baie, ba chiar de purta rece cu mine.
******
-Ești bine? am întrebat.
-Da.
Eram amândouă singure în vagon, ceea ce înseamnă că puteam să vorbim.
-Ce facem la cămin defapt?
-Ți-am mai zis, o să îl interogăm pe director.
A oftat și s-a uitat la mine cu niște ochi goi.
-Ce te apasă? am întrebat.
-Am obosit să fug și să lupt întruna. De doi ani eu nu am liniște și mereu mi s-a zis că acum nu e momentul sau să aștept.
-Te înțeleg perfect. Eu am așteptat toată viața izolată și nebăgată în seamă, doar ca să aflu că nici măcar nu dețin controlul asupra propriei vieți.
-Directorul știe ceea ce s-a întâmplat. Știe de ce noi am dispărut. Nu ai fost lăsată acolo fără un motiv, iar noi toți știm cum ai copilărit.
-Sunt un experiment?
Vocea începea să îmi tremure și deja simt că înnebunesc. Fiecare nouă informație mă lovea ca un tun și mă făcea să mă simt mai țicnită decât sunt.
-Cam așa. Ăsta e motivul pentru care aflii lucrurile treptat.
-Te implor, chiar dacă e posibil să ajung să mă dau cu capul de pereți, spune-i tot! Nu o să fac față să aflu alte lucruri de genu', mai ales în momente de slăbiciune.
Eram frântă și nu știam ce ar întâmplă. Pur și simplu nu mai puteam. Cine știe ce urma să zică în acest moment de liniște ucigătoare. Ce poate fi mai rău decât tot ce am aflat până acum?
-Nu știu dacă te ajută cu ceva informația asta, dar e singurul lucru pe care îl mai țin ascuns de tine.
De data asta, vocea ei începea să tremure și respira sacadat.
-Sophie a vrut să mă omoare. Și mai avea puțin și îi ieșea.
Am căscat gura cât groapa Mariajelor și ochii îmi ieșiseră din orbite.
-C-ce?!
-Era 2014. Mă pregăteam să merg la alergat, când ceva m-a lovit în cap și am leșinat. Când m-am trezit eram legată, iar Sophie își făcuse farmecele peste tot prin jur. Am întrebat-o ce de întâmplă, dar era pe deplin transformată și însetată de sânge.
Terenul începuse să prindă viteză, parcă ținând ritmul cu tot șocul meu crescător.
-A mârâit ceva in barbă, a continuat Evelin, și a sărit direct la gâtul meu. M-am tăiat cu ghearele pe brațe și mi-a băut însetată sângele. O poftă mai mare că aceea nu am mai întâlnit până acum. Eu urlam și nu mai puteam judeca de era în jur. Îmi amintesc un rânjet malefic foarte aproape și o bubuitură. În acel moment a intrat Brad. Cum i-a auzit vocea și-a revenit din tot. Brad mi-a dat drumul și m-a implorat să tac. A zis că nu se va mai atinge în viața ei de mine.
Nu îmi puteam imagina ceea ce tocmai auzisem. Da, Sophie e o nebună, dar nu pare genul de om turbat până la inconștiență. Lucrurile astea s-au întâmplat și sunt mai mult ca sigură că nu e numai atât. Suntem foarte întunecați și această latură de accentuează în fiecare clipă.
-De ce i te-ai arătat ei în seara aceea? am întrebat.
-Lucrurile se uită. La noi nu poți purta pică pe un seamăn. Desigur, eu nu am iertat-o. Am vrut să vadă că am ajuns mai puternică și mai matură.
-Care era defapt problema între voi?
-Ea credea că Brad mă place. Era orbită de furie și nu mai judeca nimic. Încă mă crede că a plecat din cauza ei și mă bucur că o roade. A încălcat o regulă de bază, și anume "Nu îți omori semenii până nu decide Steaua".
-Crezi că vom ajunge acasă la timp? am întrebat speriată.
-Sper. Totul depinde de noi. Trebuie să ai încredere în mine.
