M-am trezit iar și acum sunt mai confuză ca niciodată. Care din astea a fost vis? Sărutul sau ce a urmat după ce m-am trezit prima oară? Totul pare așa departe de realitate în acest moment.
Am o alta idee și asta o să fac. Nu mă mai interesează absolut nimic legat de trecutul meu. Din acest moment eu nu mai sunt vie ca să mă afecteze anumite aspecte. Nu mai am nicio așteptare, niciun vis sau vreo dorință. Trebuie să plec și să îmi continui eternitatea de una singură. Trebuie să mă reizolez de tot, pentru că asta sunt eu! Eu nu funcționez cu oameni în jur, defapt suflete. Oricum, o să plec. Asta simt și asta voi face. Fara sa mă uit în urma... Nu mai am ce sa pierd. Nu mai am prieteni sau familie. Și JP... Sa se duca in pula la dracu și să nu îl mai vad in viața mea!
Cu toate că nu știam cum o să procedez, mi-am luat un hanorac călduros cu gluga și trandafirii. De atât am nevoie. Am ieșit pe ușă și m-am îndreptat transformată spre ieșirea din casă, fara sa mă deranjez sa mă uit unde se afla JP. Am simțit o briza venind din spate și m-am oprit calmă. JP era la câțiva centimetri in spatele meu. Îl aud cum respira. Nu am apucat sa mă intorc, că a și apărut direct in fata mea.
-Unde pleci? a întrebat, ridicând sprâncenele.
Întrebarea a fost adresată crezând că eu o să bag o vrăjeală și nu o să mai îndrăznesc vreodată să plec, dar nu o să il pup în fund!
-Plec, am mârâit.
Ochii lui s-au înroșit pe loc și a început și el sa mârâie.
-Am avut un pact, a zis el.
Gata! Nu mai rezist! Sa mă fut pe pactul lui cu tot cu termenii și condițiile. Mi-am dat gluga jos dintr-o mișcare și mi-am fixat privirea în ochii lui.
-Da, JP, am zis până la urmă. Am făcut un pact. Un pact pe care nu îl pot respecta. Nu mai am nevoie de absolut nicio informație de la tine și refuz sa te mai ajut cu ceva. Ești un meschin și un om fără suflet! Sper sa sfârșești în chinuri și să nu mai aud vreodată de tine! Lasă-mă dracului sa îmi petrec eternitatea singura, că o viață nu mai am! Nu mă mir că nu te iubește nimeni! Și...
Când am vrut sa continui am observat ceva. O lacrima... I se prelingea pe obraz. El nu mai era transformat. Am vrut sa îmi cer scuze pe loc, dar nu mă mai aflam in casa la el... Eram undeva afară, in întuneric... Singura.
********
Rătăcesc in pustiu de ore... Poate chiar zile. Totul este întunecat și liniștit. Sunt extrem de confuză cu privire la tot ce se întâmplă, dar nici nu mă chinui sa caut răspunsuri. Pur și simplu merg în gol.
