-Poftim? am zis confuză.
-Hai să facem o plimbare, cred că e timpul să afli, a zis Mike.
-Ce să aflu? Ce se întâmplă cu viața mea?!
-Nu mai țipa, a zis Zayn. Dacă te agiți nu rezolvi nimic. Du-te cu Mike și vorbiți, iar între timp, eu am niște bere, băieți!
Eu și Mike ne-am ridicat și am ieșit, dar eram prea furioasă să îl mai aștept. M-am transfosmat și am luat-o direct la fugă, dar m-am izbit de ceva moale. Am ridicat ochii și era el. Imposibil! A fost mai rapid decat mine... Ochii săi aveau o nuanță amețitoare de albasteu-metalic și ieșeau foarte mult în evidență. Fără să îmi dau seama, eram imobilizată și nu mă puteam mișca.
-Te las când te transformi la loc, scuze! a zis Mike.
-Sunt bine, promit.
În acel moment am făcut contact vizual cu el și acesta a oftat adânc, dându-mi drumul. Fără să vreau, am fluturat mâna stângă și a văzut semnul. A mărit ochii și mi-a luat palma într-a lui să o analizeze.
-Ia loc aici, mi-a zis el.
M-am așezat pe acea piatră și am așteptat ascultătoare să aud ce voia să îmi zică.
-Uite Amma. Nu e bine ceea ce ești tu. Ești în pericol și se pare că sunteți doi acum. Nimeni nu s-a pus în centrul Stelei și a supraviețuit, înafară de tine și...
-Și cine?
-Nu contează asta. Fi atentă!
Mike s-a apropiat de mine și și-a pus buzele lângă urechea mea, iar apoi a șoptit ca pentru sine:
-Noi doi suntem rude, Amma. Sunt verișorul tău, iar tu ai un frate.
Am rămas mască și îmi venea să îmi trag o palmă să mă trezesc.
-Minți! Nu se po....
-Șhh... Nu urla!
Mi-am înghițit limba și eventualele înjurături ce îmi puteau ieși pe gură și am ascultat:
-Semnul tău e și al meu, iar fiecarea are semnul său. Noi doi suntem rude și asta explică multe.
-Cine e... Fratele meu?
Era așa de ciudat să folosesc cuvântul "frate", având în vedere că eu sunt un suflet uitat pe acest pământ.
-Încă nu știu, dar cred că o să putem afla. Nu putem avea încredere în nimeni, iar tu ar fi mai bine să îmi povestești tot ce ți s-a întâmplat cu Steaua.
Am șoptit absolut toată călătoria mea în acea lume și despre acel băiat cunoscut.
-L-am și desenat. Era în seara aia în care ai venit ultima dată să dormi cu mine. Atunci cand am avut coșmarul... Și tu ai plecat...
-Desenul! Îl mai ai??
-Da.
-Unde?
-În ruxac.
Gura mea vorbea fără mine și m-am abținut să nu pomenesc de colier. Nu ar fi trebuit să îi zic de desen... Poate cunoaște băiatul. În același timp, doar el mă poate ajuta și înțelege. Oare trebuia să îi povestesc tot?
Am scos caietul din ruxac, dar Mike mi l-a smuls din mână.
-De unde ai asta?! a zis el cu harta pădurii de la JP în mână.
-Șoimu...
-Ce șoim?! a zis acesta încet.
Aoleu... Deja mă dădusem de gol și nu aveam cum să o dreg. Trebuia să îi povestesc absolut tot.
Am început cu colierul, puterile, umbra aceea ciudată ce mă urmărește, șoimul și tot ce mi s-a întâmplat până acum. Mike asculta calm și uneori aproba din cap, sau făcea fața de om gânditor. Este așa de matur, desigur, are 25 de ani, dar încă îl văd pe puștanu' de doisprezece ani care îmi aducea jucării și dulciuri.
-Deci JP te știe... a gândit Mike în șoaptă.
-Putem vorbi cu el? Până la urmă, el mă caută.
-Nu el te caută. Colierul nu îi aparține lui, ci ție. El doar ți l-a returnat. Și nu putem vorbi cu el pentru că nu mai poate să se controleze. Nici nu ne-ar lăsa să îl vedem.
-E adevărat zvonul cum că...
-Nu mai poate să fie om obișnuit? Da, este adevărat. JP este o creatură a întunericului, ochi roșii și pupile de pisică. Ochii roșii sunt în general demonici, iar pupilele de pisică dețin putere, combinate sunt indistructibile. Dacă mergem noi, fiind străini, nu ar ezita să ne ucidă.
-Dar eu nu îi sunt străină, pe mine m-a visat. Mă cunoaște.
-Dacă te cunoaște nu înseamnă că este blând. Am auzit că JP nici măcar nu mai seamănă a om. Părul lui stă zburlit și ghearele sunt foarte ascuțite, iar postura o are de Jaguar. Dacă ar ieși din cușca lui ar fi un haos, de aceea nu cred că e posibil ca acela să fi fost el. JP stă înauntru, iar dacă iese ucide absolut tot. Și în niciun caz nu fuge de cineva.
-Ști ce e cu acest colier afurisit?
-Poate are legătură cumva cu fratele tău sau cu vreo altă rudă de-a ta. Eu nu pot fi, deoarece nu cunosc acest colier.
-Crezi că JP e fratele meu?
-In nici un caz. El nu e. Fratele tău e băiatul pe care ți l-a arătat Steaua. Ori asta, ori cineva care te poate ajuta să îl găsești.
-Acum că ți-am spus tot... Ce vom face? Crezi că trebuie să arăt colierul?
-Ai auzit până acum de Diablo?
-Da, i-am și omorât-mâncat de vii câțiva oameni. Că veni vorba, ei sunt ca noi?
-Nu. Dar sunt foarte puternici. In lupta dreapta ei câstigă, dar în padurea noastra nu au șanse. De aceea nu se prea avântă pe aici.
-Ce legătură are asta cu mine?
-Și ei te caută. Defapt, ne caută pe toți. Dar, dacă pun mâna pe colier, majoritatea va fi ademenită și va ieși haos. E bine că l-ai ținut la adăpost. Îl ai acum la tine?
-Da, e în pix.
Conversația noastră șoptită a încetat, iar eu am scos pixul și l-am desfăcut ușor. Mike a luat colierul îm mână și l-a analizat.
-Deține extrem de multă energie. Mă mir cum de nu l-a detectat Sophie, a zis acesta.
-O cunoști pe Sophie?
-Noi toți ne cunoaștem între noi, iar acum hai acasă!
-Care acasă?
-Nu-mi strica surpriza, mi-a răspuns cu um zâmbet ștrengar.
*****
-Ce e locul ăsta? am întrebat.
-E acasă! Bun venit!
Mă aflam într-un loc subteran, în care am intrat atingând o piatră mică și vai de ea. Era un culoar foarte lung și strâmt, câteva lumini puternice ne arătau calea. Am mers de-a lungul coridorului și am ajuns într-o sală efectiv imensă, circulară. Era cât jumătate dintr-un stadion și extrem de înaltă. Pe tavan erau niște simboluri ciudate și în centru un pentagon.
Toată lumea era aici, acum! Când am intrat noi s-a făcut liniște și toată lumea s-a așeat în cerc, exact la la Adunare.
-Suntem cu toții de părere că la Adunare lucrurile au decurs altfel, a zis RP. Cu ocazia acestei reîntâlniri, va trebui ca Steaua să dea răspunsul cu gradul.
M-am abținut să pun o tonă de întrebări, la care știam că nu aș primi răspuns. Gradul era chestia aia de au zis ceilalți, iar eu sunt "începător". Deși, după felul în care eram privită de către unii, par a fi ceva mai mult.
~Frumos aici.~
-Da, superb.
-Amma, cu cine vorbești? a șoptit Sophie.
În acel moment mi-am pus o mână la gură și am căscat ochii. Nu am realizat că am vorbit așa de tare. Defapt, în ultimele zile am început să fac diferența din ce în ce mai greu dintre lumea reală și lumea mea.
-N-nimic, scuze.
-În fine, Amma. Să îți explicăm ce o să se întâmple. Fiecare va merge în nentrul cercului și i se va zice gradul. Simplu. Greul a trecut.
-Începe! a zis Hug.
Lumina care venea de nicăieri a început să slăbească, iar apoi s-a întunecat total. Mijlocul marcat cu pentagon a început să strălucească albăstrui, reflectând o stea pe podea. Culorile ai început să se învârtă, iar noi ne-am transformat pe rând.
Primul care a călcat în interiorul Stelei a fost RP. Când a ajuns în centru, pentagonul a pâlpâit de două ori și o voce groasă a spus:
-Merī!
Acum iar înțeleg Amharica! A zis "lider".
A fost rândul lui Roger:
-Wetaderi!
"Soldat", au șoptit vocile.
Chestia asta a durat o tonă. Până acum doar cinci lideri: Sam, Liam, Hug, Mike și RP, șase soldați: Roger, Josh, Ben, Zayn, Elijah și Logan, și patru strategi: Ezra, Alec, John și Aiden.
Am mai rămas eu, Sophie, doi dintre adulți și Adam. Cei doi adulți au ieșit lideri, iar Sophie strateg. Adam este soldat, iar eu eram ultima.
M-am uitat cu mare atenție în față, dar mă simțeam blocată. Picioarele mele nu ascultau, iar respirația mi s-a oprit. Mă durea foarte tare capul și simțeam că amețesc.
~Acum ori niciodată. Arată-le cine ești tu!~
Culmea, corpul meu a început să meargă, dar nu știu cum. Zici că eu nu dețineam acest trup, ci doar priveam cum altcineva făcea mișcările. Eram în centru și nimic. Nu auzeam nimic.
Sper că nu am stricat Steaua în vreun fel! Pentagonul a început să pâlpâie și s-a stins. De data asta era nasol! Mă cuprinsese o durere efectiv așa de asurzitoare, încât tot trupul meu era amorțit. Nu știu unde sunt sau ce sunt, ci pur și simplu exist. Eu nu sunt o persoană anume care merită căutată și ascultată, ci un zvon sau o idee.
Am căzut în genunchi de la durere și mi-am dus mâinile în cap. Auzeam un țiuit asurzitor, urmat de cuvântul:
-Mulu!
Durerea a încetat ușor-ușor, dar încă auzeam ce a zis Steaua răsunându-mi în ecou în cap. "Mulu", "Întreg". Ce înseamnă asta? Nu am mai auzit de așa ceva pe la vreunul.
Am reușit cât de cât să ridic capul dintre mâini și mi-am observat ghearele cele imense și ascuțite. Chiar că eram în monstru. Am strâns repede pumnul, ca să nu mi se vadă steaua din palmă care efectiv strălucea și m-am uitat la ceilalți.
Sophie a dat să mă ajute, dar Hug a oprit-o:
-Să nu cuva să o atingi! a zis acesta răstit.
