-Nu e cazul RP... a intervenit Mike.
RP era un bărbat cu părul roșu ca focul și excentric de multe tatuaje, inclusiv o inimă întoarsă invers, neagră, fix deasupra sprâncenei. Acesta arăta nepăsător și aș putea să îl consider foarte ușor "tipul ăla rebel din clasa a 10-a". Ochii lui erau negrii și avea buze subțiri. La fel ca restul băieților, corpul său era bine lucrat și arăta extrem de chipeș.
-Hmm, de ce? a zis Sam.
Acesta și-a întors privirea către Mike, iar RP i-a aruncat o altă privire ucigătoare.
-Vorbești când ești numit, Sam! i-a zis RP cu superioritate.
Sam a tăcut și s-a uitat pentru o clipă furios la mine, iar apoi s-a potolit.
-Te rog să mă scuzi că am întrebat, Amma! M-a luat valul și voiam doar să te cunosc, a zis RP.
I-am zâmit prietenesc și am realizat că trebuia să mă prezint.
-Sunt orfană, în curând voi împlini șaptisprezece ani și am trăit toată viața într-un cămin în NordEst.
-Cum ai ajuns până aici? a întrebat Mike.
-Locuiesc la spital. Sunt... Bolnavă.
-E psihopată, mai bine zis, a comentat Sam.
-Ha, Sam. Ai chef de circ? Te rezolv acum, a zis un alt bărbat.
Acesta arăta de 21 de ani cel mult și singurul lucru ce îl diferenția de RP este părul. El avea părul negru cu tente de albastru.
-Fă un Mešigana pentru Amma, acum!
Ceilalți au început să râdă și Sam s-a înroșit.
-Mešigana înseamnă complimenr sincer, a șoptit Sophie.
-Amma, ești foarte puternică. Prea puternică.
Râsetele au încetat și toți ochii s-au îndreptat spre mine. În acest moment, singurul om care zâmbea era Sam.
-Justifică, a zis Mike atent.
-Adică este altfel. Probabil veți afla curând ce este, nu vă stric surpriza. Frumos ar fi să știm și cine este ea defapt, dar se pare că suntem prea orbi să vedem.
-Destul! S-a răstit Mike.
Sam s-a ridicat, sfidându-i pe toți ceilalți, și a spus:
-Dacă ea a ascuns bine colierul, nu înseamnă că nu îl are!
Și a dispărut. Mike s-a repezit imediat spre mine și m-a cuprins cu brațele, uitându-se peste tot prin jur. Se temeau de Sam! Toți! Doar RP stătea perfect calm și se juca cu degetele.
-Ce se întâmplă? Ce am făcut... am zis cu glas pierit.
Am stricat tot... Nu îmi vine să cred. Adunarea asta este extrem de importantă, iar Sam a plecat din cauza mea. Sunt un monstru.
Am dat să mă ridic, dar brațele musculoase ale lui Mike mă țineau pe loc. Mi-a sprijinit capul pe pieptul lui și a început să se joace prin părul meu ca pe vremuri.
-Gata, surioară. Nu ai făcut tu nimic. Nu e vina ta că Sam e un bădăran. Eu sunt mândru de tine și mă bucur că te revăd.
Mike mi-a fost exact ca un frate când eram mică. Eu stăteam închisă în cămin și el îmi aducea chestii din oraș, iar seara îl strecuram uneori și pe el să stea cu mine când visam urât. Așa a fost timp de 5 ani, iar după a dispărut efectiv.
Toți se uitau ba la noi, ba în jos.
-Amma? a zis un alt bărbat care avea un 25 cu siguranță.
-Da?
-La ce se referea Sam?
-Sincer, nu știu. El a fost super de treabă și brusc a înnebunit.
-Băieți... Mai avem juma' de oră, a anunțat Josh.
Cu băiatul ăsta nu am apucat să vorbesc. Sunt prea mulți, dar le-am reținut numele. Pe Josh nu aveai cum să îl confunzi cu ochii ăia cenușii și părul șaten țepos. Fiecare era unic în felul lui. Ben avea părul albastru închis și ochii bleu, Aiden avea părul și ochii negrii tăciune. În concluzie, nu e niciunul frate cu celălalt.
-Fără Sam nu se poate, a zis scurt Elijah.
-Ba se poate, i-a răspums Mike. Așa cum s-a putut și fără JP și Brad.
Din nou, totul a fost cuprins de o liniște apăsătoare.
-Luna e aproape gata. Sincronizarea este stabilă, a zis Liam.
Mike s-a ridicat și s-a dus la locul său, iar restul s-au împrăștiat ca să nu fie vizibilă absența lui Sam. Stăteam într-un cerc perfect, iar nimeni nu era nici un centimetru mai într-o parte.
-Amma, să îți fac instructajul, a zis RP.
Am ciulit atent urechile și m-am uitat la el.
-Trebuie să fii stabilă. O să simți că stai în echilibru pe o sârmă la 200 de metri de sol, într-un picior. Încearcă să nu cazi!. Vei simți un foarte mic șoc electric, dar nu te descuraja. Vei avea niște viziuni, adică vei vedea niște povești în fața ochilor, iar reacțiile corpului tău vor fi reținute de către stea.
-Steaua va decide nivelul tău, a continuat celălalt bărbat. Tu ești la început, așa că nu va fi greu. Nu te emoționa.
-Mă scuzați, dar nu înțeleg ce rol are asta mai exact.
-Vom ști ce funcție ocupi. În fiecare an se schimbă funcția. Asta vom discuta după, a zis Mike. Pregătiți-vă, luna e deasupra noastră!
Toți ne-am uitat în sus, iar după la cercul făcut de corpurile noastre. Era o liniște continuă și mă tem că totul deja a început.
Locul dintre noi a căpătat o altă nuanță, iar ceva se contura. Era o stea cu 5 colțuri! Exact ca medalionul meu!
Nu am apucat să gândesc bine că totul s-a încețoșat, iar ochii tuturor s-au schimbat, pe rând. Am privit în jos ca să nu ies așa mult în evidență, dar nimeni nu se uita la mine.
Eram într-un fel de transă. Dar, de data asta nu era ca de obicei. Se simțea într-un fel plăcut, de parcă pluteam. În jurul meu era întuneric și eu gravitam în el.
~O să fie bine! Fi sinceră cu tine, Amma!~
Este un sfat bun, dar cum să fiu sinceră? Nu am ocazia să vorbesc. Este ca și cum pur și simplu exist în acel loc, fără să am un scop anume. Mă tot uitam în jur să văd dacă se întâmplă ceva, dar nimic. Nu aveam nici un discomfort, nu mă simțeam ca pe sârmă, și cu siguranță nu eram electrocutată. Nici măcar nu înțeleg unde sunt. Întunericul este familiar și goliciunea la fel, dar eu simt altceva. O forță străină mie este aproape.
În fața ochilor mei s-a reconturat steaua aceea. Colțul din dreapta sus era roșu, iar cel din dreapta jos scotea scântei. Steaua s-a întors cu acel colț spre mine și s-a apropiat ca o sabie, izbindu-se puternic de palma mea întinsă pentru apărare. Durerea aceea a fost insuportabilă, dar acum eram altundeva.
În fața mea era un băiat, cam la 50 de pași distanță. Era băiatul acela! Cel din desenul furat de șoim. E băiatul cu colierul pe care l-am desenat când avusesem coșmarul. El este real? De unde îl cunosc?
Purta o glugă pe cap, dar părul lui negru și plin de volum se vedea bine, era dar pe o parte. Purta un hanorac negru, imens, și niște blugi largi cu teneși în picioare. Ochii săi erau verzi smarald și ceva din trăsăturile lui îmi aduceau cu cineva cunoscut. Se uita încruntat și superior la mine și ținea brațele încrucișate. A zâmbit șmecherește pentru o clipă și a luat-o la fugă fix spre mine. În acel moment, steaua s-a smuls din mine, iar eu aveam o rană îngrozitoare în palmă. Sângera și nu o puteam vedea, dar acum un lucru e clar: sunt transformată și orice va mai încerca să mă rănească va regreta.
Am ridicat mâna sângerândă și am întins-o iar în față, către stea.
"Putere", "Curaj", "Voință", "Sadism", "Cunoaștere". Vocile urlau, dar de data asta nu mai erau în capul meu, ci peste tot în jur.
-Ch'elema yek'oda fit'ireti! Ine izīhi bicha ganenī nenyi! am zbierat.
Încă îmi aud vocea răsunând de mii de ori în cap, dar totul s-a oprit.
Oh, nu!!! Eram trează! Stăteam fix în centrul stelei și eram cu capul lipit de sol. Respiram greu și nu eram în stare să fac vreo mișcare. Mi-am adunat forța necesară și am ridicat privirea. Eram singură, înconjurată de luminile ce ieșeau din colțurile pentagramei.
Eram transformată și știu asta. Este prea mult! Simt prea multe și nu fac față. Am pus mâinile la cap și am încercat să mă calmez, dar nu puteam.
-Stea afurisită! Mi-ai stricat viața! am zis, pierindu-mi vocea.
Brusc, toate acele lumini care proveneau de pe margini, s-au îndreptat fix spre mine și au intrat înăuntrul meu. O durere asurzitoare a pus stăpânire pe mine, urmată de o senzație de putere profundă.
Ei erau toți în jurul meu cu ochii căscați. Doar atât îmi amintesc, iar după s-a încețoșat și... Nu știu. S-a întâmplat ceva. Leșinasem.
~Tralala, tralala tralala la la la la...~
Îmi cânta liniștitor și mă simțeam în transă. Brusc, corpul meu a tresărit și m-am trezit.
-Hei! Ușurel, a zis Mike.
Mă ținea în brațe strâns și după și-a pus bărbia pe creștetul capului meu.
-Ce am făcut... am zis eu, conștientizând situația.
-E în regulă, a zis RP.
Eram undeva, dar nu știu unde. Doar eu, Mike, RP și încă un bărbat.
-Ești pisică... a zis Mike.
-Știu, l-am întrerupt.
-Lasă-mă să termin, Amma. Sam avea dreptate cu faptul că ești foarte puternică șu Ron, aici de față, poate afirma asta. Se apropie "o vizită" mult așteptată și este foarte important ca noi să fim pregătiți. Defapt, mai degrabă tu.
-Ce ți-a arătat Steaua? a zis Ron.
-Păi, Eu...
-Nu spune încă, nu asta e important, m-a întrerupt Mike.
Îmi venea să chiui de încântare. Sper să nu mi se mai întâmple astfel de momente de ezitare între adevăr și minciună.
Acum eram conștientă de-a binelea și știu unde mă aflu. Eram acasă la Zayn, pe canapeaua roșie din living.
În timp ce analizam împrejurimile, Zayn și Sam au apărut în încăpere.
-Jos, amândoi! a zis Mike, dându-mi drumul.
M-am poziționat lângă el, iar Zayn și Sam ș-au așezat. Arătau ca doi studenți rebeli în detenție, la o mustrare a directorului.
-Deci, Sam. De unde ști că ea are colierul? a întrebat Ron. L-ai văzut în posesia ei?
-Nu, dar știu că e la ea. Uitați-vă puțin la ea. E la fel. Și puterile, tot.
Toți cinci se uitau la mine și mă analizau.
-E o coincidență, a zis Mike. La fel ca Ezra cu Alec și Aiden. Ei sunt dragoni, dar nu dau nici un semn de a fi înrudiți.
În timp ce băieți vorbeau despre identitatea mea, ceva mi-a distras total atenția. Palma mă durea oribil, iar acum simțeam mii de ace în ea. Am încercat să deschis ușor pumnul, iar după l-am închis repede la loc. Aveam un semn ciudat pe mână: "§". După două secunde am redeschis pumnul, ca să fiu sigură că nu halucinez. Era real. Semnul acela era rana cauzată de stea.
La câte să mă mai gândesc?! Colier, stea, semn, viata mea, puteri, blabla. Pre multe în prea puțin timp și singură e prea greu.
Dar... Nu sunt singură! Defapt, acum îl am pe Mike, singurul om care mă iubește cu adevărat.
-Amma! Trezirea, a zis RP.
Am ridicat brusc privirea și am realizat că toți se uitau la mine și tăceau.
-Te mai întreb o dată, a zis Sam. Ai familie?
-Nu. Eu am crescut în cămin. Nu știu pe absolut nimeni.
-Ai un frate, a zis Mike, oftând.
