Mi-am pus mâinile la gură și m-am abținut să nu urlu. "Ai grijă și nu te speria". Vorbele ei îmi răsunau întruna în cap. Am căzut în fund și m-am făcut ghem. Simt cum camera începea să se învârtă cu mine și tot sângele îmi pompa în cap.
-Nu...
Îmi imaginam tot ce i se putea întâmpla, iar totul semăna cu o tornadă a cărei centru sunt eu. Începeam să aud sâsâituri, iar inima îmi bătea foarte rapid și suna ca o tobă.
Îmi amintesc multă liniște. Totul se întunecase. Nu știu unde sunt sau de ce și nici nu mă gândesc la asta. Eu pur și simplu exist în aest loc. Mă pot bucura de niște momente calde și liniștite, înainte de a interacționa iar cu lumea reală.
A simțit ceva în gât și am deschis rapid ochii, tușind sufocată. E teribil! Tricoul meu era îmbibat în sânge, iar o durere colosală îmi punea stăpânire pe abdomen. Vedeam în ceață de la lacrimi, iar cu ultima mea putere am ridicat tricoul. Niște urme adânci de gheare se zăreau în ceață, din ele izbucnind șiroaie de sânge.
Am scrâșnind din dinți și încercam să refuz faptul că eu însămi mi-am făcut asta. Știu că nu mă pot controla, dar să fiu în halul ăsta? Am luat o fâșie din cearșaf și m-am chinuit să țin apăsat pe rană fără să urlu. Durerea era inimaginabilă.
*******
Am reușit să curăț aproximativ acea băltoacă dar, pentru că era foarte aproape de saleaua Sophiei, am mutat salteaua peste ea.
M-am așezat pe saltea și am oftat adânc. Ignorând durerea infernală pe care o simțeam în abdomen, trebuia să găsesc un plan.
Mă gândesc mai rapid la ceva silențios, lent și eficient, decât la o fugă alarmantă. Și dacă ar fi să fugim, ceva tot ar decurge rău. E foarte greu să te ascunzi de Sam.
Trebuie să găsesc ceva de care să mă ajut... Ruxacul Sophiei! Știu că nu e bine ce fac, dar e posibil să primesc niște răspunsuri de acolo. Și așa cred că știe mai multe decât mine, dar nu vrea să îmi zică. M-am întins și am apucat ruxacul. Era negru cu dungulițe verzi. Probabil are o pasiune pentru această combinație de culori, cum a folosit și la păr.
Niște căști, o oglindă mică, machiaje. Nimic folositor. Am mai cotrobăit puțin, dar ceva tare se simțea după bucata de material, de parcă ar fi un buzunar seret. Am pipăit cu grijă acea suprafață și am dat de un fermoar finuț, pe care l-am deschiscu grijă. Înăuntru era un fel de carnețel. Nu trebuia să îl deschid, sunt secretele ei și știu că nu e treaba mea. Faza e că secretele mele zburdă peste tot, numai la mine nu.
Am deschis prima pagină. Numele lui Brad era scris cu toate culorile, formând o inimă. Se pot observa două lacrimi uscate acolo, ca semn că a plâns peste acest carnețel. Am dat pagina și am observat o foaia veche cu mult scris, așa că am încercat să citesc.
"28 aprilie 2014
Am încredere în el. Știu că nu mă va lăsa acum, dar îmi ascunde ceva. Face crize tot mai des și nu înțeleg ce i le stârnește. JP a zis că trebuie să îl las, dar el nu înțelege cum e iubirea adevărată și că voi trece prin orice pentru el. Mă doare să îl văd cum se transformă în timpul crizelor și sare să ucidă tot ce i se ivește în cale. Am încercat să îl ajut, el știe asta. Știe că îl iubesc, dar cred că se depărtează. Sper ca JP se înșeală și că nu mă va părăsi vreodată.
Te implor să mă ajuți,
Sophie"
Nu înțeleg pentru cine era scrisoarea asta, dar se pare că au existat niște probleme cam mari în acea perioadă. Brad cred că a plecat de nebunie, dar faza e că ceilalți dispăruți nu aveau boala lui.
Începea să se întunece și cred că Sophie e pe aproape. Am îndesat la loc carnetul și am pus ruxacul de unde l-am luat. Trebuie să o conving că fuga va înrăutăți și că va trebui să lucrăm în interior.
Mă întreb cum își va face apariția înăuntru sau dacă e în regulă.
M-am apropiat de ușă ca să aud dacă vine cineva. Oricum... Eu nu am cum să explic absența Sophiei, indiferent de ce voi născoci. Ar face bine să se întoarcă rapid... Afară e aproape beznă.
S-a auzit o ciocănitură în geam și am tresărit puternic. Am luat-o la fugă și l-am deschis, iar Sophie a intrat gâfâind de oboseală. Am ajutat-o să se așeze pe saltea și am închis iar geamul.
În timp ce ea își trăgea sufletul, eu am început să îi spun la ce ma gândisem:
-Cred că ar trebui să stăm aici și să acționăm calculat. Atragem prea multă atenție cu absența noastră și cred că vom afla mai multe din interior.
-Britney l-a văzut pe Brad! a răsuflat aceasta cu ochii plini de lacrimi.
-Ce?!
