-Vei vedea când vei ieși pe ușă, mi-a răspuns.
Am tăcut și m-am ridicat în picioare, scuturându-mă pe haine. M-am îndreptat spre ușă și am pus mâna pe clanță. M-am mai uitat o dată înapoi la Emm, dar ea era pe jos și mânuia o păpușă. Camera ei era la fel ca a mea și a Sophiei ca mărime, dar Emm avea un pat și extrem de multe păpuși.
Am deschis ușa și am ieșit. Holul acela, iar. Era întunecat, dar de data asta puteam zări niște lumânări care să mă îndrume aproximativ. Am luat una din ele și mi-am luminat calea. Parchetul scârțâia în liniștea de mormânt, iar o adiere ușoară îmi bătea pe ceafă. Cu cât pășeam mai mult, cu atât holul părea mai lung și fără de capăt. Temperatura începea să scadă considerabil, iar eu dârdâiam de-a dreptul.
Se auzeau niște șâșâituri, foarte aproape de urechile mele. Lumânările începeau să lumineze roșiatic, din ele scurgându-se o substanță roșie-cafenie. La felul în care mirosea, pot să bag mâna în foc că ăla e sânge. Holul devenea din ce în ce mai îngrozitor și mai sadic. Puteam să văd cuțite înfipte în pereți, ba chiar și cranii grupate câte trei. Totul începea să se încețoșeze și simt un vârtej în stomac. Imaginea se înnegrise, iar eu nu mai văd nimic.
******
-Amma! Ești bine?
Sophie îmi dădea ușor palme peste obraji. Eram întinsă pe saltea. Cum dra...
-Ai intrat prin ușă! a zis ea speriată. Cum ai reușit?
-Ce am făcut? am întrebat. Cum...
-Relaxează-te și după îmi povestești. Hai să îți zic eu ce am aflat.
M-am ridicat în fund și Sophie s-a așezat pe salteaua ei. Și-a dres vocea și a început să șoptească:
-Am visat ceva. Era ceva mic și departe. Vedeam o stea căzătoare și un lac, iar acel obiect plutea. Lângă mine a apărut Evelin și mi-a pus mâna pe umăr. Era așa de frumoasă și de plăpândă precum o știam. Dar crescuse. Avea trăsăturile mai bine conturate, iar în ochii ei se reflectau stelele. M-am întors spre acel obiect, dar începuse să se scufunde.
-Ai văzut povestea ei! am zis. Evelin a sărit în lac și nu a mai fost văzută de atunci...
-Nu cred că asta voia să îmi zică. Eu cred că vrea obiectul înapoi. Este o șansă să o găsim și cred că Sam ar trebui să știe.
-Nu e o idee bună, am averizat-o. Sam nu ne va crede și știi ce sensibil e când vine vorba de Evelin.
-Spune-mi ce ți-a zis Emm.
Am început să povestesc totul, inclusiv felul în care am ajuns acolo și cum mi-a salvat viața, transformându-se pentru mine. I-am zis despre coridor și îmi aminteam pe parcurs alte chestii. Chiar eram împrăștiată rău de data asta, dar știu că nu am omis nimic.
-Cine a dispărut atunci? am întrebat la final.
-În acel an au fost mai mulți. Brad era printre ei, dar periodic plecau câte unii. De exemplu, Aiden plecase timp de un an în acea perioadă. JP e de negăsit până și acum, iar pe alții chiar nu am apucat să îi cunosc.
-Fratele meu poate fi oricare.
-Off.
-Chiar nu îți semăn cu nimeni? am întrebat. Băieții zic că sunt una la mână cu fratele meu.
-Eu cred că Emm a zis cu un motiv ce a zis. Lasă-l să te găsească.
Sophie știe cine e. Sunt sigură. Prea a ocolit subiectul și a zis asta. Dar poate că are dreptate. Nu mă prea încălzește să știu cine e, ci să îl revăd.
-Se va întuneca în scurt timp, am zis. Ai vreo idee de ce se va întâmpla?
-Bănuiesc că Britney se va întoarce. Are doar unsprezece ani... Tot nu pricep cu ce se poate ea descurca mai bine decât un adult.
-O să vedem atunci. Orice va fi, noi două trebuie să receptăm fiecare informație sau joc de cuvinte secret zis de băieți.
-Amma... Eu cred că noi două va trebui să fugim iar.
-Nu cunoaștem orașul. Nu știm gărzile și cum patrulează. Ne aruncăm fix în ghearele lui Diablo.
-Poate tu nu știi gărzile, dar eu le știu. Și ei umblă doar pe sol.
-Cum vrei tu să plecăm? Nu avem timp și probabil că băieții au un plan.
-L-ai auzit pe Jace. A făcut prea multe. El e dispus să își lase fratele să moară doar ca să fie el în siguranță. Nu zic că nu vrea să ajute, dar nu ar da totul pentru asta, așa ca noi.
-Spune-mi la ce te-ai gândit, am cedat eu.
-Să auzim ce plan au, iar diseară vom încerca să discutăm cu fetele.
-Sam doarme aici, ai uitat?
-Ohh, la naiba! Înseamnă că va trebui să vorbești cu Britney înainte să se întoarcă. Încă e lumină...
-Doar nu vrei să ies iar? Eu nu cunosc locurile, iar Britney sigur nu bate mingea în fața blocului.
-Fie, mă duc eu. Tu stai aici și fă un plan de evadare. Nu uita că trebuie să plecăm cât mai rapid!
Am aprobat din cap, iar Sophie s-a ridicat și a mers spre fereastră.
-Ai grijă și nu te speria, Amma! Mă voi întoarce.
După ce a zis asta, s-a aruncat pe fereastră cu mâinile întinse. Am făcut ochii cât cepele și m-am repezit spre geam. Nu o mai vedeam!
