-Băieții sunt în sufragerie, cu ușa închisă. Trebuie doar să ne asigurăm că Finn nu e cu Emm, am zis.
-Nu e așa ușor, dacă vin să ne verifice?
-Atunci vom face altfel. Te vei preface că te simți rău și că vrei să stai acolo cu ei, iar dacă Finn lipsește, zi-le să îl cheme numaidecât ca să îl întrebi ceva. E treaba ta ce întrebi. Orice ai face, ține-i în sufragerie!
-Cum vei ști dacă e liber să ieși?
-Voi lăsa ușa puțin crăpată, pentru a auzi totul mult mai clar. Și... Încearcă să stai acolo pe cât posibil.
-Bine, batem palma! Succes! a zis Sophie emoționată.
I-am zâmbit și ne-am ridicat amândouă. Sophie a deschis foarte ușor ușa, scoțând capul pe coridor. Nu era nimeni, iar planul nostru putea începe. A ieșit și am ținut eu ușa, închizând-o aproape de tot. O auzeam cum se îndreaptă spre sufragerie, iat apoi s-a auzit o ușă de foarte aproape.
-Sophie? Ce faci aici?
Era Sam, ieșea din baie. M-am abținut pe cât posibil să nu mișc ușa sau să țip, iar Sophie a zis imediat:
-Șhht! Amma doarme!
-Ce cauți pe hol am zis? a întrebat el în șoaptă.
-Mă simt rău și vreau să stau cu voi în sufragerie, se poate?
Dacă Sam încerca să deschidă ușa o beleam amândouă. Faza e că ceva din tonul său mă face să cred că în sufragerie nu ar trebui să intrăm.
-Nu, Sophie! Trebuie să dormi, ca Amma.
Urma să deschidă ușa, știu asta. Nu îi puteam da drumul, deoarece se deschide singură și nici nu eram așa rapidă încât să ajung la pat. Iar dacă o închideam, făcea clanța un sunet.
-Dar... Am nevoie să stau cu voi. Chiar nu îmi este somn absolut deloc.
Trăgea de timp, știu asta. Începeam să mă panichez, deoarece nervii lui Sam treceau direct prin ușă. Mușchii mei erau încordați și eram imobilizată. Am simțit o respirație caldă pe ceafă și o mână peste a mea. Era el... Cel arătat de Stea. Cel care voia să mă ucidă mai devreme. Ținea ușa pentru mine.
-Treci acum în cameră! a zis Sam.
Nici nu am mai stat să mă întorc spre el, că am și luat-o la fugă spre pat pe vârfuri. Cum am aterizat, Sam a deschis ușa, urmat de Sophie. Aceasta a semirăsuflat când a văzut că am ajuns în pat, iar Sam se uita foarte suspicios în încăpere. Îl priveam cu ochii mici, iar faptul că este transformat se observă de la o poștă. Nu am mai ezitat și am închis ochii ușor, bazându-mă pe auz. Sam a pășit spre mine și s-a apropiat de urechea mea, șoptind:
-Nu face un lucru de care îți va părea rău mai târziu...
Sophie s-a așezat pe saltea, iar Sam a încuiat ușa cu o cheie. Am mai stat așa câteva momente ca să fim sigure că e bine, iar după am expirat amândouă.
-Big fuckin' fail! a șoptit Sophie.
-Ce ne fa...
El era încă la ușă, cu gluga peste ochi. Nu îi mai vedeam chipul, dar știu că aștepta ceva. Sophie privea spre el și o vedeam cum dă să plângă, așa că m-am dus rapid să o iau în brațe și să o calmez.
-El mi-a ținut ușa, fără el eram moarte.
-Nu văd...
I-am luat obrajii în palme și am întors-o spre mine. Pupilele ei erau date în sus așa de mult, încât nu se mai vedeau. Iar era posedată, la naiba.
-Pleacă, te rog! Îi faci rău, am șoptit spre umbră speriată.
Se apropie de noi, iar Sophie se cuibărește la mine în poală. Cu cât pășea mai mult, cu atât a plângea mai înfundat. A trecut fix pe lângă ea, apoi a ieșit prin geam.
-Șhh, gata! Nu mai plânge, i-am șoptit. A plecat.
A ridicat capul din brațele mele și s-a șters la ochi, iar apoi s-a întins.
-A-mma! P-put-em să merg-gem la Emm?
-Da, Sophie, dar va trebui să stai aici și să dormi. Mă voi gândi la un plan.
-Dacă se înt-toarce?
-Are treabă cu mine, nu cu tine. Pe tine cred că doar te bruiază, de aceea e o idee bună să stau cât mai departe.
I-am așezat capul pe pernă și am învelit-o cu o pătură.
-Amma...
-Da?
-Să mă trezești când te întorci, te rog. Vreau să știu...
-Și eu vreau. Am zis.
Sophie a închis ochii și a adormit. Acum am rămas eu și planul. Aa, da. Planul care nu există.
M-am dus rapid spre ruxac și mi-am scos telefonul. Ora 16:46. Mai sunt câteva ore până să se întunece, dar tot nu am timp să moțăi prea mult.
Trebuia să îmi cântăresc variantele. Ușa nu am cum să o descui, sau cel puțin nu am cum fără să alarmez toată casa, iar eu nu pot trece prin ziduri, din câte știu.
Fereastra! Băiatul arătat de stea a plecat pe fereastră. Cred că voia să îmi arate soluția. Faza e că mă aflu într-un zgârienor pe la etajul 70 pe puțin. Am deschis fereastra și m-am uitat în jur. Dedesubt se află o chestie de vreo 4 centimetri, lungă și înconjurătoare, iar picioarele mele nu pot fi stabile pe așa ceva. De asemenea, eventualele bare de care puteam să mă sprijin erau la o distantă de pe puțin cinci pași mari și erau foarte instabile. Nu știu să zbor, iar dacă ar fi să pot să mă cațăr pe una dintre bare, nu sunt pisică să țopăi...
Ba stai... SUNT PISICĂ! Exact asta sunt. Problema e ca nu știu dacă e omenește posibil să fac asta. Defapt, nu sunt om. Sunt așa indecisă. Având în vedere numărul inexistent de alte variante și disperarea mea, se pare că trebuie să ies pe geam, acum!
