-După ce bei ăsta să vii în sufragerie, a zis Sophie și a ieșit.
Nu îi stă ei în fire să mă lase singură, deci eu chiar îi sperii nasol rău de tot.
-Nu e ceea ce pare, Amma, a zis Sam.
-Ba mie cam asta îmi pare. Vă temeți de mine!
-Ești ultima persoană de care m-aș teme.
-Fratele meu a venit... am zis.
Începusem să plâng necontrolat și habar nu aveam de ce am zis asta. Sam s-a așezat lângă mine și m-a luat în brațe, oftând.
-Mă mir că a făcut asta, a zis el.
Am incercat să îmi scot capul din gatul lui și l-am întrebat cu ochii umezi:
-Ce vrei să spui cu asta?
-Cei nu îl recunosc pe acest... Pe el. Se purta normal și chiar a ajuns să caute pe cineva, adică pe tine. El era cel mai independent și singuratic om din univers.
-Cam câți sunt așa din gașcă?
-Aproape jumate. Nu încerca să îți dai seama cine e încă.
-Mi-a zis să nu mai vorbesc de el.
-Înțelept sfat, să știi. E așa mult să mai aștepți 8 ore până îl vei vedea exact așa cum trebuie?
-Da, este.
******
După acea discuție cu Sam, noi ne-am alăturat celorlalți în sufragerie. Eram toți acolo, stând în formă de cerc. Ne jucasem cărți, table, făcusem provocări. Așa au zburat 3 ore din cele 8.
-Facem Karaoke! a zis entuziasmată Britney.
-Nu, nu facem! a răspuns Sophie agitată.
-Ba daa! Vă rooog!
-Poți să cânți tu o melodie dacă vrei, a zis Sam.
-Nu e...
-Șhh.
Se auzise o bubuitură puternică aproape de noi.
-Veniți! a șoptit Jace. Acum!
Eram foarte panicați, mai ales că nici Jace nu pare a se fi așteptat la așa ceva. Ne-am ridicat toți și ne-am îndreptat spre camera mea, a Sophiei și a lui Sam. Pământul s-a zdruncinat, iar eu m-am dezechilibrat și am căzut. Tot de îmi amintesc a fost o margine de ușă, iar apoi negru și un țiuit puternic.
Am deschis ochii și mi-am dus mâna la cap.
-S-a trezit! a șoptit Sam.
Eu eram la el în brațe și era foarte întunecat în jur.
-Ce se...
-Șhht, am auzit.
Când începusem să îmi revin, Sam mi-a dat drumul din brațele sale. O fâșie de lumină venea de undeva de sus, locul în care ne aflam fiind foarte strâmt.
Mi-am dat seama unde ne aflam. Eram undeva sub podea. Stăteam toți acolo, ca niște sardine în borcănaș. Deasupra noastră de auzeau niște bubuituri. Pași.
-Au fugit nenorociții! se auzi strigând unul din altă cameră.
Cățelușii lui Diablo... Cum dracului au ajuns ei aici?!
-Am găsit un sutien. Sunt și fete, a zis unul care era fix deasupra noastră.
-O fi vreuna dintre târfele lor, i-a răspuns altul.
Erau trei. Se plimbau peste tot pe deasupra mea. Cum de nu observasem că am o trapă sub saltea? Probabil că nici ei nu o observă. Sau cel puțin, așa sper.
Sophie aproape că scâncise când a auzit că a fost făcută târfă, dar eu eram ocupată de altele lucruri. Vocile lor nu păreau... Normale. Sunau răgușite și salbatice, iar pașii lor bubuiau mult prea puternic.
-Sigur nu sunt departe de aici... Mirosul lor e puternic...
E clar, mârâia! Aproape că îmi stătuse inima în loc în momentul în care s-a făcut liniște deplină. Stătea cu un picior fix deasupra capului meu și adulmeca în aer.
-Sunt dedesubt... a șoptit în barbă.
-Colap! Treci aici! Șeful ne cheamă, a zis unul din altă cameră.
Tipul de deasupra mea a înjurat în barbă și a fugit. Eu încercam să mă uit la ceilalți, dar îmi era prea frică să mișc vreun oscior.
Trecuseră mai bine de 5 minute, iar apoi Jace a răsuflat adânc și noi imediat după el. Finn a deschis trapa cu putere, iar noi am ieșit pe rând.
-Au furat ceva? a întrebat Sam, dezmorțindu-se.
-Nu fură, i-a răspuns Jace.
Mă mir cum de erau așa de relaxați după toată chestia asta. Până și Sophie se simțea lejer. Nici nu mai zic de fete, care au ieșit imediat din încăpere ca să se joace în cameră lor. Sophie și-a luat sutienul și a oftat, dând ochii peste cap.
-Ei vin o dată la ceva timp, a zis Jace.
Cred că se citea din privirea mea că eram confuză.
-Da, nu știam că azi e una din zile, a continuat Finn.
-Ce sunt ei? am întrebat sceptică.
-Cum adică "ce sunt"? Sunt niște oameni care îl slujesc pe Dia... a încercat Finn să zică.
-Taci dracului! am urlat. Nu sunt proastă. Ăla nu era om, așa cum nici eu nu voi avea o viață normală și fericită!
Eram transformată, dar nu simțeam așa mult. Inima mea bubuia puternic și simt că tot sângele mi s-a urcat la cap. Faza e că nu simțeam ghearele sau ochii. Pur și simplu eram...
Toți arătau așa de... Triști. Nu se temeau, nu tresăreau. Doar erau foarte triști.
-Ei sunt că noi, a zis Sophie într-un final.
