Mi se luase respirația. JP... Preapomenitul și controversatul JP era în fața ochilor mei, clar ca lumina zilei. S-a întors alene, dar privirea lui nu era ațintită spre Sam, ci spre mine.
Avea pielea albă-maronie, ochi căprui și păr țepos. Nasul lui era puțin mare și stătea încruntat, mijind ochii cu o oarecare silă. Mâinile îi erau băgate în buzunar, iar felul în care privirea lui mă săgeta mă făcea să cred că mă vede exact așa cum îl văd eu.
Îl analizam lung, iar timpul parcă se oprise. Ceea ce poate părea o secundă acum era un mileniu. A ridicat ușor bărbia și a zâmbit discret, iar eu încă îl analizam. Fiecare gest, pe el trebuia să îl rețin. Asta încerca Sam să îmi arate.
-Ia zi JP? L-ați găsit?
Sam părea de vârsta cu mine, în prezent fiind cu 2 ani mai mare. Era transpirat și răsufla greu, în timp ce se apropia de JP. El încă se uita fix în ochii mei.
-Nu am căutat și te-aș sfătui să nu o faci nici tu! a răspuns JP.
Asta e ciudat... Vorbea cu Sam, dar se uita la mine. Vorbea cu mine!
Vocea lui îmi răsuna în cap armonios. Tonul său calm și sictirit mi se imprimase pe creier.
-La ce te tot uiți? a zis Sam privind în jur.
Sam nu mă vedea. Ceva este foarte ciudat. Asta e o amintire, iar JP mă privea fix în ochi, la numai 10 metri distanță de mine. Eu eram împietrită și nu puteam să judec sau să vorbesc. Ceva este extrem de ciudat...
-Aștept.
-Ce aștepți? Și la ce dracului te uiți?
Sam deja gesticula în fața lui și s-a pus fix între noi.
-Aștept ceva ce s-a pierdut acum mult timp. Ceva ce nu vei înțelege tu, deși ar trebui.
Deși Sam ne bloca viziunea, îi simțeam privirea și vorbele cum trec direct prin Sam și plonjează în mine, ca niște cuțite ascuțite.
Totul s-a înnegrit iar și mă simțeam amețită rău de tot. Mă simțeam trasă de mii de mâini mititele și ciupită de peste tot. Îmi venea să urlu și apoi am deschis ochii.
Eram încă pe piciorul lui Sam, care mă ținea strâns de talie să nu cad.
-Amma... Se uita în ochii tăi, așa-i?
Îi simțeam tonul grav, gata să plângă. M-am întors brusc, iar ochii săi erau injectați cu lacrimi. Spera să nu se înșele, simt asta. Și avea dreptate.
-Da Sam. Fix în ochii mei, am oftat.
Când acesta m-a tras în brațele lui și i-am simțit o lacrimă cum îmi curgea pe gât, am realizat că aici este mai mult decât aș fi crezut. Noi nu am plecat să mă regăsesc. Am plecat să aflu tot despre tot, ceea ce îmi bate logica.
După puțin timp, Sam mi-a dat ușor drumul și m-am așezat pe colțul patului, așteptând să povestească ce naiba a fost asta.
-Amma. Uite care e faza...
El ferea absolut orice fel de contact vizual, de parcă se temea de ceva anume.
-Noi suntem peste tot, oriunde și oricând. Gândește-te la tot ce ai învățat despre oamenii normali. Bun, iar acum uită absolut tot. Orice fărâmă de logică.
El nu înțelege că eu nu am de unde să știu logica umană, dar nu voiam să îl întrerup. Era profund pătruns de discuție. Oare din aceste motive eu reacționez diferit? Inițial, am crezut că e boala, dar știam că nu are cum să fie doar asta.
-De atunci, eu nu l-am mai văzut. "Ceva ce nu vei înțelege tu, deși ar trebui"... Încă aud aceste cuvinte în cap și puteam să jur că nu mi le adresează mie.
-Nu îmi este cunoscut deloc.
-Nu trebuie să fie. Ai fi surprinsă de câtă lume te cunoaște, Amarie.
Nu credeam că voi apuca ziua în care Sam să îmi zică numele întreg și fără pic de batjocură. Se pare că avem foarte multe de povestit...
-Și. Iubita ta...? am încercat să întreb
